Canguru'

Sălbatice sau domestice?

2011-11-16T09:56:00.004+02:00

Mergând eu cu gândurile aiurea, am avut o revelaţie la volan, zilele trecute. Stăteam de ceva timp în spatele unui Fiat Panda şi m-am întrebat: de ce or fi pus italienii numele modelului "Panda"? Şi mie îmi place ursuleţul acela dulce şi drăguţ, dar care o fi fost motivul? Apoi am realizat că producătorii de maşini adesea obişnuiesc să folosească pentru modelele noi lansate nume de animale: Ford Cougar, Seat Leon, Volkswagen Beatle şi or mai fi şi altele, dar nu-mi vin în cap acum.

Dar de ce numai nume de animale sălbatice? De ce nu avem şi un Mercedes Câine Lup, o Mazda Birmaneză, o Alfa Romeo Norvegiană de Pădure sau un Audi Buldog? Nu vi se pare discriminare? Eu mi-aş cumpăra un Logan de Porc... Renault Kangoo e prea urât! Câh!

O nouă generaţie de piţiponci

2011-11-08T18:17:00.003+02:00

Am din ce în ce mai mult senzaţia că sondajele imbecile care apar în presa idioată din România sunt făcute de nişte neni şi nişte tanti care vor puţină publicitate. Şi, cum numărul lor de ani şi kilograme depăşeşte cu mult standardul acceptat de către tabloide, singura modalitate de a ieşi în evidenţă e cu prostii. Sincer, după ce le debitează, oamenii ăştia chiar cred ce propagă, sau o fac doar la mişto?

După ce au eşuat lamentabil de câteva ori cu venirea Apocalipsei, acum se leagă de frumoasa zi de 11 noiembrie 2011. Profitorii aberează acum pe marginea interesantei alăturări ale cifrei 11: 11.11.11. Citesc şi mă minunez: "Mai multe echipe întregi de numerologi, metafizicieni şi teoreticieni îi avertizează pe oameni că Pământul se va „trezi", iar un portal se va deschide cu scopul de a ne transporta într-o altă dimensiune". Tare aş vrea să văd şi eu portalul ăsta... Sau: "Teorii ale conspiraţiei menite să sperie lumea susţin sus şi tare că cifra 11 este menită să aducă dezastrul. Potrivit profeţiei Sfântului Malachia, sfârşitul lumii va veni înainte de numirea celui de-al 112-lea papă, iar Benedict este al 111-lea papă".

Şi eu aş putea să spun că e un dezastru faptul că Dinamo a ratat calificarea în Liga Campionilor de 11 ori până acum, dar nu cred că vine sfârşitul lumii doar pentru asta!

Sincer: mai e cineva care să se sperie de aceste "temute" profeţii? Eu cred că nici bunica de 98 de ani, care tremura acum câţiva ani când auzea că va fi mâine cutremur, nu mai muşcă asemenea tâmpenii. Şi nici amuzante nu mai sunt. Atunci, de ce?

Poet de duminică

2011-11-07T16:09:00.002+02:00

N-am compus niciodată poezii, nu am avut talent pentru aşa ceva. Mie mi-a plăcut să scriu proză, comentarii, articole. Dar, când "patria" cere...

Toamna la ţară

Vremea caldă s-a sfârşit,
Toamna ne pune-n visare,
Toată lumea s-a grăbit
Recolta s-o urce-n hambare.

Furnica şi-a făcut provizii mii
În timp ce greierele cântă,
Câinele-şi îngroapă osu-n vii,
Iar şoarecele stă la pândă.

Pisica se bazează pe bunica,
Cocoşul are vasul plin cu râme,
Văcuţa cu paie şi-a umplut burtica,
Iar porcul vrea să crească în grăsime.

Iepuraşul ronţăie de zor un morcovel,
Raţele, de frig, nu mai dorm afară,
Tot tabloul galben pare un pastel...
Asta-i toamna mea, în vacanţa de la ţară!

Acum 13 ani...

2011-10-25T23:04:00.004+03:00

Mă întreabă Răzvan, mai devreme, în ce an a promovat echipa de baschet a Piteştiului. A vrut să se documenteze pentru interviul pe care l-a făcut cu Nicolae Şufariu, antrenorul care a pus oraşul nostru pe harta baschetului românesc. "Mă, nu mai ştiu exact, dar parcă 1998. Ştiu că nu a trecut mult, după care am surprins pe toată lumea când am luat titlul în 2000", i-am răspuns. Răzvan mi-a mulţumit, i-a fost de ajuns, dar eu am rămas prost.

Adică... cu gândurile plecate. Mi-am adus aminte de acea echipă frumoasă, fără bani, fără echipament de joc, fără mingi, doar cu ambiţie. Acea ambiţie studenţească, oferită de nebunia specifică lipsei totale a grijilor, acea încrâncenare a amatorilor care vor să demonstreze că sunt mai buni decât profesioniştii, chiar dacă joacă baschet doar la panourile scofâlcite din curtea şcolii. Dintr-un foc i-am spus lui Răzvan echipa: Călin (care mi-a fost şi coleg la grădi), Voicu, Pipera, Petrini, Corodi! Corodi :)) (ha ha ha, adică). Mă întâlnesc cu el pe stradă, are doi metri şi 150 de kile, dar tot un al naiba de simpatic a rămas. Şi îi mai zic lui Răzvan că mai era un albanez, conducător de joc, şi el tot student, sufletul echipei. Dar nu mai ştiu cum îl cheamă. Degeaba îmi storc creierii...

Perfecţionist cum sunt, am dat atacul la arhiva personală. Agendele din anii 95, 96, ... 2000 sunt la locul lor. Cu nostalgie le deschid şi găsesc, după multe halte peste texte serioase sau hazlii, echipa (mai bine zis, lotul) care a învins pe Steaua în barajul de promovare: Călin Danciu, Corodi, Ariciu, Tudosoiu, Petrini, Pipera, Groşanu, M. Popescu, Voicu, plus "stranierii" Dragan Tomic, Djordje Tatic şi albanezul Konomi. Pe vremea aia, în 1998, echipa se numea Subansamble Auto Universitatea Piteşti! Întâmplător, dau cu ochii peste echipa Stelei! Repet, divizionară B... Nu-mi vine să cred câte nume de baschetbalişti ce se vor consacra mai târziu descopăr: Adi Voinescu, Sandu Ardelean, Răzvan Popa (campion cu Piteştiul în 2000), Costel Ştefan, Radu Abramescu, Eugen Ilie, Ionuţ Bâscoveanu sau Liviu Puicu! Mulţi dintre ei au venit apoi, după 2000, şi au jucat chiar pentru Piteşti!

Mâine revin şi cu amintiri despre finala din 2000, trăită la maxim de mine, la microfonul televiziunii, în direct. Finală care a intrat nu numai în istorie, ci şi în Muzeul Sportului Argeşean!

PS - Mostră de început de ştire scrisă de mine, în august 1996, pentru meciul FC Argeş - Petrolul 0-0:
"Este adevărat că dispariţia lui Constantin Teaşcă, anunţată de crainicul din Trivale, ne-a întristat pe toţi, dar se pare că jucătorii celor două echipe, FC Argeş Dacia şi Petrolul Ploieşti, au cam exagerat, prelungind momentul de reculegere cu aproximativ 90 de minute"

Balotelli... fotbalist...

2011-10-25T00:53:00.005+03:00

La cât e de prost specimenul ăsta, mă mir că nu s-a tuns în formă de cap pătrat! Dar, iată, că în prostia lui, a creat un tricou care se vinde ca pâinea caldă cu 11,99 lire sterline. Uneori nu trebuie să fii un geniu ca Jobs sau Gates ca să faci averi.

Şi ce dacă s-a supărat? Românii ar replica: "Mai muşcă o dată!". Englezii continuă să facă mişto de el, compunându-i un cântec.

Oh Balotelli he's a striker…
He's good at darts
He's allergic to grass but when he plays
He's fucking class
Drives round Moss Side
With a wallet full of cash
Can't put on his vest
But when he does he is the best
Goes into schools
Tells teachers all the rules
Sets fire to his gaff
With rockets from his bath
Doesn't give a fuck
Cos he did it for a laugh
Runs back to his house
For a suitcase full of cash
Oh Balotelli …

Nu mai faceţi tiki-taka, vă rog!

2011-10-09T08:33:00.003+03:00

Lăsaţi-i pe profesionişti... Toată lumea vrea să joace tiki-taka, e o nouă modă acum printre echipele de fotbal din întreaga lume. Dar ceea ce face Barcelona e greu de copiat. Şi. oricum, o copie e tot o copie... Steaua se laudă că face tiki-taka... Dinamo, am văzut în ultimele meciuri că insistă să paseze, să paseze şi să tot paseze... Mai nou, la meciul cu Belarus, am adormit pe pasele înapoi ale lui Bourceanu şi Lazăr...

Fraţilor, tiki-taka nu înseamnă să plimbi mingea la centrul terenului, apoi să pasezi în spate la portar, cum fac echipele româneşti! Tiki-taka e un concept implementat la Barcelona de Pep Guardiola. Nici lui nu i-a fost uşor. A trebuit să-şi aducă fotbaliştii capabili să joace tiki-taka: Iniesta, Xavi, Messi, Villa, Pedro. Tiki-taka înseamnă să joci foarte rapid, din 1-2 atingeri ale balonului, întotdeauna pe poartă, întotdeauna pe centrul apărării adverse, pentru a o face pe aceasta să cedeze în primul rând psihologic şi apoi sportiv, în faţa valorii evident superioare a echipei adverse. Şi, la final, să vină lovitura fatală: o pasă uluitoare a geniului Xavi, urmată de o finalizare sigură a tripletei Messi, Villa, Pedro.

De ce Argentina nu joacă tiki-taka, chiar dacă-l are pe Messi? Pentru că Di Maria, Higuain sau Aguero nu se încadrează în peisaj. De ce Brazilia nu joacă tiki-taka? Pentru că acolo fentele şi execuţiile spectaculoase sunt marcă înregistrată Made in Brasil. Şi atunci, de ce ar încerca Piţurcă să joace tiki-taka? Sau Ilie Stan... Sau Ciobotariu...

Eu, unul, când le văd pe Steaua sau Dinamo, ori naţionala României, pasând la nesfârşit urât şi fără rezultat, îmi aduc aminte de Mircea Lucescu în anii '80 sau de Gâlcă, fotbalistul care a pasat toată viaţa lui numai în spate. Şi îmi vine să mă culc. Somnifer de cea mai bună calitate. S-a văzut că a fost somnifer şi pentru Moţi, Tamaş şi Pantilimon, în meciul cu Belarus. Aşa că, vă rog, nu mai jucaţi tiki-taka!

Un suporter piteştean a primit un cadou de la preşedintele lui Olympique Lyon!

2011-09-29T10:12:00.004+03:00

Articol apărut şi pe ePitesti.ro!

Claudiu Barbu, unul dintre cei mai înfocaţi suporteri ai echipei FC Argeş, s-a aflat ieri la Cluj-Napoca pentru a se întâlni cu preşedintele multiplei campioane a Franţei, Olympique Lyon. Jean Michel Aulas l-a aşteptat pe piteştean pentru a-i oferi în dar un tricou al argentinianului Lisandro Lopez, ca semn de mulţumire pentru devotamentul arătat de Claudiu Barbu clubului lyonez.

Claudiu Barbu este nelipsit de la meciurile echipei FC Argeş de mai bine de 10 ani. Este atât de ataşat de clubul alb-violet, încât ar fi dispus să îl iubească necondiţionat chiar dacă Argeşul ar retrograda în Liga a 5-a! În acelaşi timp, piteşteanul este şi fanul lui Olympique Lyon. Pentru multipla campioană din Hexagon a învăţat limba franceză la perfecţie şi corespondează cu fani din toată lumea ai Lyonului.

În urmă cu ceva timp, Claudiu Barbu a aflat că echipa de fete a clubului Olympique Lyon, nimeni alta decât deţinătoarea en-titre a Ligii Campionilor la fete, vine la Cluj-Napoca pentru un meci din Champions League. Prin urmare, piteşteanul a scris conducerii lyoneze, solicitând de la aceasta un suvenir. Până în ziua meciului, miercuri, 28 septembrie, Claudiu nu primise niciun răspuns, fiind puţin dezamăgit. Asta nu l-a împiedicat să meargă la hotelul la care s-au cazat franţuzoaicele, pentru a le cunoaşte, a vorbi şi a se fotografia cu ele!

Aici, însă, surpriză mare! Însuşi celebrul preşedinte al clubului, Jean Michel Aulas, îl aştepta cu un tricou al argentinianului Lisandro Lopez, exact aşa cum ceruse Claudiu! În urmă cu doar câteva ore, Aulas tocmai asistase din loja lui de pe stadionul Gerland, la victoria lui Olympique Lyon, 2-0 cu Dinamo Zagreb!

PS - Mai pun un PieS, aici pe blog. Claudiu e un personaj atât de interesant, încât l-am făcut personaj de carte. Deja e scris un roman, dar e nepublicat, şi e în lucru al doilea roman.

Nostalgic după Ilie Oană

2011-09-23T21:29:00.003+03:00

Nu fotbalistul, fiindcă nu l-am prins jucând, ci stadionul. Am văzut în seara asta secvenţe din meciul demonstrativ disputat între generaţiile de aur ale Petrolului şi naţionalei României şi am remarcat stadionul extraordinar pe care l-au construit ploieştenii. Micuţ, cochet, foarte modern, o adevărată încântare. Sper ca şi dotările să fie la nivel european, aşa cum am văzut la EURO 2008.

Noi, românii, avem obiceiul de a face paralele între ce a fost (cineva sau ceva) şi ce a ajuns. Nu sunt nici eu diferit. Astfel că imediat mi-am răscolit amintirile despre ce a fost şi, mai ales, cum a fost cândva arena din centrul Ploieştiului.

Întâmplarea face ca, atunci când am intrat eu în presă, prima deplasare ca reporter/operator tv (vreo cinci ani le-am făcut concomitent) să fie la un meci Petrolul - FC Argeş 5-0, în campionatul 1994-1995. Era pe vremea când la FC Argeş jucau Vintilă, Barbu, Vasile Popa, Ceauşu şi ceilalţi, cei care au reuşit promovarea în acel an. Am plecat cu Mihai Tantană, doi nebuni, în fostul lui Audi cu FOX. Am intrat pe stadion şi, fiindcă tribuna a II-a era închisă pentru că exista încă de atunci pericolul de prăbuşire, ne-am suit nestingheriţi pe copertina în paragină a bătrânului stadion. Nu ne-a deranjat nimeni, am stat ca doi popândăi şi am filmat cum ne-au tras-o Octavian Grigore, Toader (2 goluri), Zmoleanu şi Pura. Din păcate, deşi am păstrat mult timp imaginile de arhivă, acestea nu mai există fiindcă le-a distrus o idioată de olteancă, ce a venit la conducerea postului Terrasat în 1999. Pe astea şi toată arhiva FC Argeş din perioada 1995-2000. Am recuperat foarte puţine, şi acestea se găsesc la băieţii de la fcargeş.tv.

Revenind la Ilie Oană, stadionul, am mai fost de vreo patru ori. Un an mai târziu (1995), am asistat la înfrângerea cu 1-0, când am înregistrat nişte imagini incredibile cu galeria noastră cântând superbul imn FC Argeş Dacia! Da, făceam deplasări cu galeria, pe vremea aia, şi ce mişto erau! În următorul an, când am condus cu 1-0 prin golul lui Barbu, dar am fost egalaţi de Andreicuţ, apoi în 1998, când am bătut cu 3-2, cu inegalabilii Jean Barbu şi Sică Bârdeş imperiali! Iar ultima oară, în toamna lui 2003, când Bilaşco a marcat golul calificării în sferturile de finală ale Cupei României, în faţa modestei Petrolul Moineşti, echipă antrenată atunci de tânărul şi necunoscutul Petre Grigoraş :)))

De altfel, ţin minte că nu prea s-a mai jucat mult pe el, de atunci. S-a închis şi vreo câţiva ani a stat "în conservare", până când s-a luat decizia dărâmării lui şi construirii unuia nou. Era şi cazul, fiindcă terenul de la meciul cu Boldeştiul era execrabil, iar în tribună nu mai aveau acces decât vreo 500 de persoane, în rest totul era în pericol de prăbuşire! Aveam imaginile astea în arhiva ziarului TOP, dar nu am pe cine să rog să mi le dea. Pozele au fost făcute de Monica Oprea.

Şi iată acum ce perlă a devenit! Superb! Şi dacă tot sunt la capitolul amintiri şi nostalgii, să-l reamintesc şi pe Jean Vlădoiu, pe care l-am revăzut la televizor, şi pe care-l ştiu la FC Argeş încă din 1992 (!!!, "Atât de bătrân eşti?", m-ar întreba o bună prietenă), sau pe Marian Grama, care nu a jucat la noi decât 10 meciuri, dar a reuşit două goluri superbe, dintre care, unul, memorabil, direct din corner! Mi-l amintesc, de parcă era azi, deşi jocul a avut loc în 1996!

Iată ce scriam în ziarul TOP, în anul 2004, la o rubrică "Ştiaţi că...", pe care am iniţiat-o şi am ţinut-o vreo lună:

# ... Grama a dat două goluri pentru FC Argeş în zece meciuri?
Unul dintre jucătorii care au trecut pe la FC Argeş doar ca printr-o gară părăsită, fără a se implica foarte mult emoţional, este mijlocaşul Marian Grama. Ploieşteanul a venit la Piteşti la începutul anului 1996, şi nu a stat decât pentru returul sezonului. În acest scurt timp, Grama nu s-a impus ca titular la FC Argeş, dar a lăsat posterităţii două goluri memorabile, singurele sale reuşite pentru alb-violeţi. Primul dintre ele a fost golul victoriei din meciul cu Dinamo, din etapa a 22-a, marcat după pauză în urma unei acţiuni personale de toată frumuseţea. Al doilea, şi ultimul gol înscris pentru FC Argeş, a fost dat în meciul cu FC Braşov din cadrul etapei a 26-a. Marian Grama a înscris direct din corner în poarta braşoveanului Ene, gol care a reprezentat a 600-a reuşită a campionatului 1995/1996.

Frumoase vremuri! Să mai zică cineva că nu am muncit pentru imaginea clubului FC Argeş! Păcat de acest club, unde a fost şi unde a ajuns!

A murit Spartacus!

2011-09-12T16:10:00.003+03:00

Scrisesem mai demult, pe blog, cât de tare m-a impresionat filmul şi ce mult mi-a plăcut. Păcat de Andy!

Articol apărut şi pe epitesti.ro.

Actorul care l-a întruchipat pe celebrul gladiator Spartacus în cel mai recent şi de succes serial hollywoodian, Andy Whitfield, a murit luni de dimineaţă în ţara sa de adopţie, Australia. Whitfield, care în urmă cu 18 luni a fost diagnosticat cu limfomul non-Hodgkins, o boală extrem de rară, reuşise să impresioneze lumea filmului cu prestaţia sa senzaţională, plină de forţă şi caracter, din Spartacus. După ce a terminat de filmat primul sezon, actorul născut în Ţara Galilor a cerut producătorilor o pauză pentru tratament. Serialul a luat o pauză de un an şi toată lumea a sperat că Andy Whitfield va reveni pe marile ecrane cu continuarea aventurilor, mai ales că al doilea sezon se anunţa extrem de spectaculos.

Din nefericire, boala s-a agravat şi producătorii licenţei Spartacus au fost nevoiţi să-l înlocuiască pe Andy Whitfield cu conaţionalul lui, Liam McIntyre, dar au anunţat în ianuarie 2011 că starea de sănătate a fostului interpret al gladiatorului este stabilă.

Whitfield, care avea 39 de ani, s-a stins în braţele soţiei sale, Vashti, care l-a numit "un războinic tânăr şi frumos, ce a murit într-o dimineaţă însorită". Cei doi aveau împreună doi copii minori. Chris Albrecht, preşedinte al Companiei Starz, a declarat: "Am fost norocoşi că am lucrat cu Andy în Spartacus! Omul care a fost un campion pe ecran a fost, de asemenea, un campion în propria viaţă. Andy a fost o inspiraţie pentru noi toţi, deoarece el s-a confruntat cu această bătălie personală cu curaj, tărie şi har. Gândurile şi rugăciunile noastre sunt alături de familia sa în această perioadă dificilă. El va trăi în inimile familiei sale, ale prietenilor şi fanilor".

"Spartacus: Sânge şi Nisip" a uimit lumea filmului prin scenele explicite de violenţă pură şi sex. Primul sezon a avut nenumărate nominalizări la diferite premii, printre care şi celebrul festival de la Monte Carlo şi a câştigat premiul pentru Cea Mai Bună Actriţă Într-un Rol Secundar, acordat lui Lucy Lawless (nimeni alta decât Xena, prinţesa războinică) de către Academia americană de filme SFFH (Science-Fiction, Fantasy şi Horror).

Egalul cu Franţa, o nouă dezamăgire naţională

2011-09-07T11:25:00.001+03:00

articol apărut pe ePiteşti

Un rezultat pozitiv înregistrat marţi seara de echipa naţională a României, 0-0 contra puternicei reprezentative a Franţei, s-a transformat într-un eşec usturător. Tricolorii au părăsit terenul într-un cor de fluierături, asigurat de cei 55.000 de spectatori prezenţi pe Naţional Arena. Victoria Bosniei cu Belarusul a diminuat considerabil şansele României de calificare la Campionatul European din 2012. Ratarea unei noi calificări, jocul fricos prestat de elevii lui Victor Piţurcă şi, mai ales, starea execrabilă a gazonului de pe superba arenă i-a iritat la maxim pe cei care, până spre finalul jocului, asiguraseră o atmosferă senzaţională.

Fluierăturile lui Marica, adresate fotbalului românesc
Nervii românilor au explodat în minutul 90, atunci când Ciprian Marica a fost înlocuit de Piţurcă cu Gigel Bucur. Când toată lumea se aştepta ca tricolorii să asalteze poarta lui Lloris, Piţi a ales să joace prudent, conştient fiind de faptul că micuţul Bucur nu avea cum să se lupte cu uriaşii Abidal şi Rami, din apărarea "cocoşilor". Ultimele minute erau văzute ca o ultimă şansă, disperată, de a învinge Franţa şi de a ne menţine în lupta pentru calificare. Fluierăturile la scenă deschisă au fost supapa prin care microbiştii din întreaga ţară şi-au arătat dispreţul pentru tot ceea ce s-a întâmplat în fotbalul românesc în ultimii ani.

Până în minutul 90, România nu a arătat nimic nou faţă de precedentele patru meciuri contra Franţei. Ba, chiar, a fost o copie la indigo cu partida de la Zurich, de la EURO 2008, atunci când Piţurcă a omorât fotbalul pentru un 0-0 tras de păr cu vicecampioana europeană, în acea vreme. Cu doi "distrugători" la centrul terenului (Lazăr şi Bourceanu) şi cu un singur vârf (Marica), Piţi a vrut să betoneze echipa în faţa unei apărări fragile, formată din cvasi-debutanţii Chiricheş şi Luchin. Ocaziile au fost puţine, Goian şi Bănel Nicoliţă trecând pe lângă deschiderea scorului în urma unor lovituri libere. De partea cealaltă, Franţa a dat emoţii doar prin Benzema, de două ori. În repriza a doua, jocul s-a mai animat puţin, dar ocaziile au dispărut definitiv, doar Ribery amuţind stadionul cu un dribling ameţitor, cu călcâiul, şi un şut aproape perfect spre poarta lui Tătăruşanu. S-a terminat 0-0, rezultat care o scoate pe România din calculele calificării, doar o minune mai putând-o duce la baraj. La final, oamenii din fotbal au fost convinşi că egalul cu Franţa ar fi fost un rezultat pozitiv, în condiţiile în care fostul selecţioner, Răzvan Lucescu, nu ar fi irosit patru puncte în egalurile ruşinoase cu Albania şi Belarus.

România - Franţa 0-0 (0-0)
ROMÂNIA: Tătăruşanu - Luchin, Chiricheş, Goian, Raţ - Nicoliţă, Bourceanu, C. Lazăr (43 B. Stancu), Cociş, Tănase - Marica (90 G. Bucur). Antrenor: Victor Piţurcă
FRANŢA: Lloris - Sagna, Rami, Abidal, Evra - M'Villa, Cabaye (75 Nasri), Martin, Ribery - Valbuena (71 Remy), Benzema. Antrenor: Laurent Blanc

Clasament Grupa D
1. Franţa 8 5 2 1 11- 3 17p.
2. Bosnia 8 5 1 2 11- 7 16p.
3. România 8 3 3 2 10- 6 12p.
4. Belarus 9 3 3 3 6- 5 12p.
5. Albania 8 2 2 4 6-10 8p.
6. Luxemburg 9 1 1 7 3-16 4p.

Cât poate economisi un român?

2011-09-06T10:05:00.001+03:00

Ieri am vrut să pun nişte mărunţiş în puşculiţă, dar am constatat că nu mai am loc. Ursuleţul se umpluse. Cam de vreun an pun acolo monedele de 1, 5 şi 10 bani care-mi rămân prin buzunare la finalul fiecărei zile.

Curios să văd cât poate să economisească un român bănuţ cu bănuţ, m-am apucat de numărat: 14,73 lei! Adică vreo 3 euro! Într-un an! Iată adevărata forţă a leului nostru!

Acum, după ce mă simt un mic nabab, am o dilemă: să-i schimb la bancă sau să-i păstrez pentru un eventual protest financiar la benzinării sau la Finanţe...

Devino scriitor de romane poliţiste!

2011-09-05T11:27:00.002+03:00

articol apărut pe epiteşti.ro

Aţi visat vreodată să deveniţi scriitor? Acum e momentul să ieşiţi din anonimat. Trimiteţi până pe data de 31 octombrie 2011 un manuscris al unui roman poliţist şi puteţi să vă vedeţi visul cu ochii. Manuscrisul dumneavoastră ar putea deveni noul roman din colecţia Crime Scene, iar numele dumneavoastră va sta lângă cei mai importanţi scriitori ai genului. Tot ce trebuie să faceţi este să transpuneţi în scris, într-un stil personal, o crimă, o răpire sau un furt, rezolvate de un detectiv, un poliţist sau orice personaj imaginar, înzestrat cu abilităţi de criminalist.

Romanian Crime Writers Club şi Crime Scene Publishing organizează a doua ediţie a concursului de romane poliţiste. Anul trecut, juriul de specialitate l-a desemnat câştigător pe piteşteanul Denis Grigorescu, care a impresionat cu romanul "Crime în paralel", roman ce a fost apoi publicat în cadrul seriei Crime Scene a editurii Tritonic. Data limită până la care trebuie trimise manuscrisele este 31 octombrie 2011.Membrii juriului sunt George Arion (preşedintele RCWC, foto), precum şi scriitorii Oana Stoica Mujea, Alexandru Arion, Stelian Ţurlea şi Bogdan Hrib. Premiile oferite de organizatori sunt următoarele:
- Premiul I – publicarea cărţii şi prezentarea ei în cadrul Târgului Gaudeamus, în prezenţa autorului. Dacă va dori, câştigătorul va avea dreptul să se înscrie în asociaţia RCWC fără să achite cotizaţia pe anul în curs.
- Premiul II – o colecţie completă Crime Scene şi posibilitatea de a se alătura asociaţiei noastre.
Câştigătorul va fi anunţat în cadrul unei festivităţi de premiere ce va avea loc în luna noiembrie 2011, la Târgul de carte Gaudeamus. Toţi participanţii vor fi menţionaţi într-un articol din revista Flacăra. Pot fi şi mai mulţi câştigători, dacă juriul decide astfel.

Care sunt regulile?
Manuscrisul dumneavoastră trebuie să se încadreze între 160-250 pagini, adică 300-500 mii semne. Nu se acceptă manuscrise sub 300 mii semne (dacă nu ştiţi cum să număraţi semnele, vă ajutăm noi: în Word, la opţiunea „Tools" aveţi butonul „word count" - characters with spaces).

Naraţiunea trebuie să se încadreze în genul mystery and thriller. Nu se acceptă manuscrise care au mai fost în vizorul altor edituri. Declaraţi pe propria răspundere că aşa ceva nu s-a întâmplat şi că nici un alt editor nu a intrat în contact cu ceea ce aţi trimis Asociaţiei RCWC. Nu se acceptă manuscrise care au fost deja publicate pe internet sau în alte medii. Manuscrisul trebuie să fie la prima vedere. Manuscrisele primite nu vor fi returnate. Autorii acceptaţi vor dona drepturile de autor aferente romanului cu care au participat la concurs Asociaţiei RCWC pe o durată de cinci ani de zile. După citire, fiecare manuscris va fi notat de membrii juriului.

Manuscrisele vor fi trimise prin poşta electronică la adresa: george.arion@publicatiileflacara.ro cu specificaţia: „Concurs RCWC". Ataşat manuscrisului vă rugăm să puneţi un CV care să conţină numele şi datele dumneavoastră de contact şi un sinopsis de cel mult două pagini A4.

Nu contează dacă sunteţi debutanţi sau nu, tot ceea ce contează e să aveţi un manuscris nou, pe care să îndrăzniţi să-l trimiteţi. Fiecare participant are şanse egale. Vă dorim succes!

20-20-20

2011-09-03T18:16:00.003+03:00

Iar avem speranţe, iar o să ne rupem sufletele în dezamăgiri. Aseară România a bătut în Luxemburg cu 2-0 şi continuă să păstreze şanse minime de calificare la EURO 2012. Bine, ele ar putea fi mult mai mari (şansele), dacă nu am şti valoarea reală a lotului nostru. Din păcate, în momentul ăsta, Tricolorii stau în 2-3 jucători de mare valoare, şi cam atât...

Faptul că a bătut Bosnia în deplasare nu prea mai contează pentru noi, cu toate că am văzut că mulţi se lamentează că nu o mai prindem din urmă. Calculul corect arată că, şi dacă bătea Belarusul, ori şi dacă terminau la egalitate, tot cam aia era. Noi avem ca singură soluţie SĂ BATEM TOT PÂNĂ LA FINAL! Fără nouă puncte din trei meciuri, nu avem nici 0,001% şanse. Dar şi dacă avem parcursul ăsta, ni se rupe de ce se întâmplă în grupă.

Clasamentul la ora actuală arată aşa:
1. Franţa - 16 p. (7 jocuri)
2. Bosnia - 13 p. (7 jocuri)
3. Belarus - 12 p. (8 jocuri)
4. România - 11 p. (7 jocuri)

După meciurile de marţi (România - Franţa 1 şi Bosnia - Belarus 1), clasamentul se va modifica astfel:
1. Franţa - 16 p. (8 jocuri)
2. Bosnia - 16 p. (8 jocuri)
3. România - 14 p. (8 jocuri)
4. Belarus - 12 p. (9 jocuri)

Ar urma, apoi, penultima etapă a preliminariilor, cea în care favoritele s-ar impune (România - Belarus 1, Franţa - Albania 1 şi Luxemburg - Bosnia 2), după care clasamentul va arăta aşa:
1. Franţa - 19 p. (9 jocuri)
2. Bosnia - 19 p. (9 jocuri)
3. România - 17 p. (9 jocuri)

Deci, ca acest articol să conteze şi după ziua de marţi, obligatoriu este să batem Franţa la Bucureşti. Dacă se va întâmpla aşa, grupa noastră va deveni una incredibil de interesantă, fiindcă înaintea ultimei etape, toate cele trei combatante rămase (Franţa, Bosnia şi România) vor avea atât şansa de a câştiga grupa şi a merge direct, şi pe cea de a termina pe locul 2 şi a merge la baraj, dar şi pe cea de a sfârşi pe 3, eliminată! Mai mult, dacă pronosticurile se vor adeveri în cota lor normală, este chiar posibil ca la finalul grupei, toate cele trei echipe naţionale să termine cu acelaşi număr de puncte: 20! Asta chiar că ar atrage, prin ineditul situaţiei, unică în analele preliminariilor Campionatului European.

Dar, cum spuneam la început, mi-e să nu ne dezumflăm iar, ca un balon de săpun, marţi seara...

Toată lumea râde, cântă şi dansează

2011-08-26T14:37:00.004+03:00

Am văzut leapşa asta la Andra pe blog, şi cum ea a fost egoistă de data asta şi nu a împărţit-o şi cu mine, mi-am permis eu să răspund la întrebări, fiindcă o leapşă muzicală mă cadrează foarte bine. Oricum, dacă era după mine, aş mai fi adăugat unele întrebări. Dar poate cu altă ocazie o să fac un extended remix. So:

1. Numeşte o formaţie sau un cântăreţ care nu-ţi vine să crezi că ţi-a plăcut când erai mai tânăr:
- E simplu: Michael Jackson. Am fost un mare fan al lui, am fost şi la concertul de la Bucureşti din 1991, dar în ultimii ani ai lui de viaţă mă feream să recunosc asta. O luase razna de tot şi mă enerva chestia cu pedofilia, chiar dacă nu a fost niciodată demonstrată. Dar fum fără foc nu iese... Eu pe pedofili i-aş omorî în chinuri.

2. Numeşte o formaţie sau un cântăreţ pe care o / îl urai în tinereţe şi pe care acum o / îl adori:
- Rihanna! Când a apărut, nu o puteam suferi! Eram frate cu Mircea Badea, care o urăşte sincer şi acum. Dar în ultimul an a făcut o schimbare radicală de stil şi m-a "nenorocit" cu nişte hituri, unele fiind de-a dreptul bestiale! De exemplu, S&M:

3. Numeşte o formaţie sau un cântăreţ care a trecut testul timpului, care îţi place de la început şi până acum:
- Madonna! Sunt înnebunit după piesele ei, atât cele din trecut, dar şi cele de acum. De suflet îmi e American Pie.

4. Numeşte un cântec căruia nu-i poţi rezista şi te apucă bâţâiala sau datul din picioare:
- Păi, dacă e să mă iau după ultimele activităţi, ar fi nişte bachata (Aventura - Obsesion), salsa (o rueda sau Mueve tu cucu) ori un tango (Assassin tango). Dar, mai degrabă, aş spune că nu pot rezista să nu cânt, da capo al fine, melodia băieţilor de la Zero - Sunny days.

5. Numeşte un album de pe care îţi place să asculţi fiecare melodie:
- Eu aş merge şi mai departe şi aş numi o formaţie ale cărei melodii le-aş asculta non-stop: Direcţia 5. I-am văzut recent în concert la Mangalia (la tv) şi mi-au reenergizat dorinţa de a iubi.

6. Numeşte o formaţie sau un cântăreţ de care eşti atât de sătul/ă încât îţi doreşti să nu mai auzi în veci de ea/el:
- Queen! Nu mi-au plăcut niciodată! No comment.

7. Numeşte o formaţie sau un cântăreţ pe care partenerul tău sau prietenii o/îl adoră şi tu nu-l poţi suferi:
- E vorba de o piesă care a avut un imens succes, dar care mie îmi zgârie timpanele şi-mi vine să vomit când o aud: aia cu Yabibi

8. Coverul tău preferat:
- Zi şi noapte, noapte şi zi Take That - How Deep Is Your Love!

9. Cântecul preferat în secunda asta:
- De vreo lună, şi continuă...: Deepside Deejays - Never Be Alone!

Asta fuse. Şi, ca să nu fiu egoist ca Andra, pasez la Ileana Andrei. Ştiu că-mi va zice că nu are timp, dar măcar să ne onoreze cu titlurile, că o să căutăm noi melodiile pe youtube.

Cu Ţiriac la şcoală

2011-08-25T17:37:00.003+03:00

Eram zilele trecute într-o sală de clasa a I-a, la o şcoală din oraş. Stând eu cu ochii pe pereţi, peste ce dau? Un tablou cu alfabetul, foarte frumos reprezentat grafic. Fiecare literă era scrisă de tipar şi de mână, iar alături erau desene cu obiecte sau animale care începeau cu litera respectivă, asta pentru a face sarcina copiilor mai uşoară, în identificarea literelor şi cuvintelor.

Dacă la majoritatea, cuvintele alese erau normale - A (albină), D (dar), T (tigru), U (urs), X (xilofon) - mi-a sărit în ochi exemplul de la litera Ţ. Ce credeţi că au considerat editorii respectivului panou că ar fi reprezentativ pentru litera Ţ? Ei, da, n-o să vă vină să credeţi, dar pentru Ţ ei l-au ales pe Ţiriac!!!

Asta mi-a adus aminte de primele manuale alternative tipărite după Revoluţie, cele în care Andreea Esca apărea ca obiect de studiu! Cam de atunci a început să se ducă dracului şcoala românească...

Mi-e groază!

2011-08-13T14:27:00.005+03:00

Văd că aşa fac scriitorii profesionişti: dau cu teasere în noi!

"Solicitat de urgenţă de colegul lui, Cornel Maghiar deja nu mai suportă ritualul: chemaţi medicii legişti, cercetări la faţa locului, studierea cadavrelor, întocmirea rapoartelor, dialogul cu martorii, interviurile acordate presei nerăbdătoare... A făcut lucrul ăsta în ultimele zece zile de atâtea ori, încât îi vine să-şi tragă singur un glonţ în cap, ca să scape de acest calvar. În timp ce se gândea la ce-l aşteaptă, ajunge la apartamentul 7 şi luptătorul K1! Din viteză reuşeşte să pătrundă în locuinţă, apoi contemplă scena macabră. Un val de furie îl cuprinde şi izbeşte cu pumnul în uşa fragedă de la sufragerie, spulberând-o!
− V-am zis eu, fir-aţi ai dracului de proşti! V-am zis că o să-i omoare pe toţi!"

PS - Fragment din Blocul groazei

Komunikat FC Argesh

2011-08-11T11:28:00.003+03:00

Că la FC Argeş s-a instaurat amatorismul după retrogradarea forţată din urmă cu doi ani, nu mai e o noutate pentru nimeni. Ceea ce începuse promiţător, cu un patron Cornel Penescu decis să rupă norii, s-a transformat într-un dezastru total, care va duce în final la un mare faliment al uneia dintre cele mai iubite echipe din ţară, echipa lui Dobrin. Din păcate, Penescu nu a învăţat nimic din ceea ce a păţit, tot din vina lui (mituirea arbitrilor), şi dă senzaţia că se răzbună pe această frumoasă echipă pentru prăbuşirea imperiului PIC.

De ce spun asta? Fiindcă au fost îndepărtaţi de la club, în această perioadă de doi ani, absolut toţi oamenii capabili. În schimbul lor, au fost promovate nişte non-valori care şi-au bătut joc, pur şi simplu, nu numai de fotbalişti şi antrenori, ci şi de simbolurile alb-violete. Nu o spun eu, o spun ziarele Curierul Zilei şi Jurnalul, o spun suporterii, îngroziţi de thrillerul continuu de la conducerea grupării. Conducere asigurată de managerul Cătălin Barbu, un ţărănuş emancipat, un golan (după vocabular) deghizat în şef, o copie nereuşită de corcitură între mafiot şi Gigi Becali.

Ce m-a deranjat atât de tare? Mă deranjează să citesc că FC Argeş se chinuie în amicale cu super-echipe de judeţ, precum Viitorul Rădeşti, că îşi dă afară toţi jucătorii crescuţi cu greu de antrenorii de la Centrul de Copii "Leonte Ianovschi" şi îi înlocuieşte cu refuzaţii de pe la Albota şi Bradu, şi multe altele.

Dar cel mai rău m-a indispus un comunicat de presă pe care l-am citit ieri. Un comunicat care nu face cinste nici măcar unui club de popice, dar unuia de fotbal, cu pretenţii mari. Şi cel mai mult mă doare că am muncit împreună cu Marian Jinga şi colegii de la TOP mai bine de un an de zile ca să punem la punct o strategie profesionistă de comunicare, pe vremea când nici măcar cluburile mari din Bucureşti nu aveau departament de relaţii cu presa. Şi iată la ce s-a ajuns:

„În urma meciurilor de verificare pe care alb-violeţii le-au susţinut pînă în prezent, meciuri care au avut rolul de a testa în mare parte sportivii atît vechi cît şi celor noi, s-au evidenţiat calităţiile dar şi unele puncte slabe unde se vor mai face îmbunătăţiri pînă la începutul campionatului. Practic această perioadă de verificare reprezintă perioada în care se întocmeşte şi consolidează foarte bine lotul FC Argeş care va juca în campionatul care bate la uşă. Unul dintre jucătorii care au venit pentru început în probe la FC Argeş şi anume Radu Alexandru în urma jocurilor de verificare în care a fost inclus, tocmai pentru a i se observa calităţiile sportive, nu a reuşit să facă faţă solicităriilor din timpul antrenamentelor şi nu numai de aceea atît el cît şi conducerea clubului au hotărît de comun accord să renunţe la serviciile sportive“.

Dacă ar fi să fac analiză pe acest text infect, mi-aş pierde şi timpul, şi spaţiul, şi nervii. Nu pot însă să nu remarc nişte expresii aberante:
- "meciuri care au avut rolul de a testa în mare parte sportivii atît vechi cît şi celor noi" - nici măcar acordul gramatical nu e făcut corect;
- "unele puncte slabe unde se vor mai face îmbunătăţiri pînă la începutul campionatului" - o compoziţie fără noimă;
- "se întocmeşte şi consolidează foarte bine lotul FC Argeş" - tricourile echipei se întocmesc, în niciun caz un lot de fotbalişti... Care, fie vorba între noi, e foooooooarte subţiat valoric;
- "unul dintre jucătorii care au venit pentru început în probe la FC Argeş" - râd şi curcile de formularea asta;
- "şi anume Radu Alexandru" - Mircea Badea spune la mişto "şi anume", nu e o construcţie fericită;
- "calităţiile", "solicităriilor" - no comment;
- "şi nu numai de aceea atît el cît şi conducerea clubului au hotărît" - mi se strepezesc creierii când citesc aşa ceva;
- "comun accord" - de teamă să nu greşească, cel care a conceput comunicatul a lăsat Wordul să facă autocorectarea, fiindcă numai editorul de text transformă cuvântul "acord" în "accord";
- "serviciile sportive" - e prima oară când aud de aşa ceva în fotbal.

Cică purtător de cuvânt la FC Argeş ar fi o pipiţă, Iuliana Ilie. Din profilul de pe Facebook îmi dau seama că nu e mare lucru de capul ei. Dar poate mă înşel, poate are anumite calităţi. Altele, decât se cer în acest post de mare responsabilitate...

Bă, vă sparg!

2011-08-09T23:28:00.006+03:00

M-am săturat de bandele astea de spărgători. Umblă în gaşcă, cu tot felul de fiare la îndemână. Sunt burtoşi, soioşi, slinoşi, nesănătoşi, gălăgioşi, porcoşi. Sunt întotdeauna cu un fel de şef de bandă după ei, care se uită cu un aer de superioritate la fiecare cetăţean onest care nimereşte printre ei. Când îi vezi, musai să treci strada, de frică. Aşa, sălbatici cum sunt, sparg tot ce prind, atunci când îi apucă nebuneala. Parcă dau dracii-n ei, lovesc în stânga şi-n dreapta, nu ţin cont de nimic. Oamenii fug care-ncotro, îngroziţi! Bă, şi Poliţia, să mor eu, nu face nimic! Mă uit ca prostu', îi văd pe poliţişti cum stau şi, parcă, îi apără!

Pe zi ce trece, nivelul meu de suportabilitate se ridică şi tinde ca sistemul de autoapărare să depăşească toate cotele de avarie. Deja nu-i mai suport! În fiecare dimineaţă apar în alte zone ale oraşului. Frate, parcă se înmulţesc peste noapte! Din ce în ce mai mulţi şi mai nesuferiţi. Pe unde dracului o să mai trec, dacă o să împânzească oraşul? Mi-e milă de mine, mi-e milă de toţi piteştenii care au, din păcate, de-a face cu ei. Şi, Doamne, în urma lor lasă nenorocire! Îmi vine să urlu de nervi, în timp ce unii plâng de durere.

Singura soluţie este să ne strângem toţi cetăţenii cinstiţi şi revoltaţi şi să facem ca la Londra sau la Atena: să ne răfuim cu aceşti nenorociţi. Să facem o mică răscoală, pentru că autorităţile nu fac nimic, ba mi se pare chiar că-i încurajează! Să luăm fiecare tot ce putem lua, furci, topoare, cuţite, pistoale cu apă, orice, şi să-i lovim pe distrugătorii ăştia exact aşa cum fac şi ei cu noi. Poate numai aşa vom reuşi să-i stopăm şi să-i alungăm. Propun şi un slogan pentru acţiunea noastră în forţă: "Bă, vă sparg"!

Deci nu mai pot... Aşa ceva? Au spart ăştia toate străzile!

M-a citit!

2011-08-07T15:45:00.006+03:00

MENTALISM (dex) - 1. Concepţie metafizică potrivit căreia realitatea este spirit. 2. Categorie a iluzionismului care constă în efecte care imită citirea gândurilor, premoniţie, percepţie extra-senzorială, telekinezie, telepatie.

Sâmbătă seara am asistat la cel mai tare show de mentalism din viaţa mea! Unicul, de altfel, dar să nu ne încurcăm în detalii... A fost de fapt un stand-up mai special, Magic se numeşte, nu ciorbele lungi ale unor amatori pretinşi a fi glumeţi făcuţi peste noapte, ţinut de Vlad Grigorescu la Cafegiu.ro. Şi a fost super-tare!

Cine nu a auzit de Vlad Grigorescu, trebuie ştiut că e cel mai tare mentalist din România, că a ţinut două show-uri la Prima TV, unul de hipnoză şi altul de mentalism, că a fost invitat la zeci de emisiuni, unde a demonstrat Live că poate intra în minţile oamenilor şi le poate influenţa deciziile. "Aparent", zice el...

Un pic sceptic la început, am fost dat repede pe brazdă chiar de Vlad, fiindcă a experimentat direct pe mine! Adept al spectacolelor interactive, tipul îi ia drept asistenţi pentru numerele sale chiar pe spectatori. Eu am fost al treilea. Şi, deşi îi urmărisem demonstraţiile pe youtube, Facebook şi site, nu am putut să-l împiedic să-mi citească gândurile.

Scena a fost cam aşa: m-a chemat din public şi m-a pus să-i desenez pe un cartonaş un obiect, iar el va ghici ce anume am desenat. Chiar dacă m-am întors cu spatele şi am desenat obturat fiind de un panou, oricum m-a citit şi mi-a spus direct: "Ai desenat o minge"!!!

Vă daţi seama că nu am putut dormi noaptea, gândindu-mă cum a făcut. Sunt două ipoteze: 1. Chiar citeşte gândurile oamenilor; 2. E un truc. Tot ce mi s-a întâmplat mi-a alimentat pofta de a citi nişte cărţi despre metafizică şi mentalism.

Show-ul lui Vlad Grigorescu este extrem de savuros. Nu face numai iluzionism şi magie, ci şi glume foarte tari! Am înţeles că va mai veni la Cafegiu.ro în toamnă. De-abia aştept să-l revăd! Iar dacă v-am stârnit curiozitatea, căutaţi-l pe Vlad pe site, youtube, Facebook sau blog şi nu o să regretaţi. Garantez!

Frankenfreakin'barber

2011-07-30T16:53:00.002+03:00

Azi am trăit senzaţii tari la frizerie! Exact ceea ce-mi trebuia, în perioada asta în care stau destul de rău cu capu'. Şi, apropo de cap, după ce timp de şase luni părul meu nu a mai văzut foarfeca în încercarea de a face un experiment, azi am decis că nu se mai poate! Şi nu pentru că Ema mi-a zis că semăn din ce în ce mai mult cu Pepe, ci pentru că în spate nu mi se mai aranja deloc, m-am decis să mă duc şi să mi-o iau un pic în freză. Foarfeca...

În scurta mea experienţă frizieristică, am cunoscut trei locuri în care m-am simţit bine şi am plecat satisfăcut: la un salon de fiţe şi la două frizerii de cartier, unde tund şmechereşte nişte ăia. Dar n-am avut noroc la niciunul: fiţele, sâmbăta, se confundă cu cocuri de naşe, coafuri sofisticate de mirese şi plăci în cap, iar dincolo închiseseră. Aşa că am luat-o eu la pas pe Centru şi am văzut o frizerie cu program sâmbăta până la ora 13. Deschisă la ora 16.

Intru... şi am o reverie, amestecată cu teamă şi incertitudine. Apuc să pun piciorul, că un nene bătrân îmi zice: "Ia loc, că în 5 minute sunt gata". Deşi voiam să fug şi să ţip precum în filmele de groază americane, am rămas ţintuit pe loc. Exact ca pe vremea când eram copil şi mă ducea tata la tuns, iar eu nu voiam la o tanti a dracu', dar când zicea aia "Hai", era "hai" fără "stai"!

Un nene din Epoca de Aur presta la un alt nene din Epoca de Aur. Bine, după mine a mai venit un aurar, d'ăsta, de vreo 80 de ani... Vi-i mai aduceţi aminte pe frizerii din anii 70? El era! Cred că are vreo 75 de ani, se mişcă precum un om în etatea lui, mâinile îi tremură un pic, iar aspectul e horror pentru un tip cu obiecte ascuţite în dotare: lins în cap, cu riduri adânci şi piele căzută, cu degete scofâlcite şi cu un şal la gât, în ciuda faptului că afară erau 30 de grade. Nu mai spun, că foarfecele şi maşina de tuns sunt obiecte de muzeu în stare de funcţionare! Nu lipsesc nesuferita apă de colonie, alcoolul sanitar, vata şi pudra de talc! Până şi ritualul a încremenit în timpuri de mult apuse: eşti invitat pe scaun, ţi se pune şorţuleţul îngălbenit de vreme şi legat la gât cu un şnur deşirat, foarfecele sunt dezinfectate cu spirt, maşina de tuns, cu hangaralele ei, e scoasă din eternul şi nelipsitul sertar şi scuturată cu o pensulă groasă, iar dinţii pieptănului sunt dotaţi cu vată din belşug. Iar la radio se aude inconfundabilul Radio România Actualităţi!

"Mă", îmi zic eu, "nu-mi stătea mie mai bine cu minţile în cap şi cu claia de păr la spate"? Dar pentru că nu are cine să-mi răspundă, conştiinţa fiindu-mi plecată puţin pe câmpii, mă las în voia sorţii. Fie ce-o fi! Îi explic eu bătrânelului că nu vreau să mă tund, ci doar să mă aranjeze un pic, pe ici, pe colo... Dă senzaţia că a înţeles, dar pun pariu că nu. Aşa că, ce pot să fac mai bine decât să închid ochii?

Şi, uite aşa, pe un fond sonor asigurat de Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanţu şi câteva şlagăre din repertoriul internaţional, interpretate de formaţii de mare angajament ca Beatles şi Take That, zic să mă simt şi eu bine. După vreo oră de pigulit la părul meu, sunt invitat respectuos să mă uit în oglindă dacă m-am pierdut bine. Oau, nu ştiam că mai e faza cu oglinda pusă la spate! Bă, frate: culmea e că moşuleţul m-a tuns chiar bine! Eh, un pic cam scurt faţă de cât aş fi vrut eu, dar corect!

Acum, lăsând gluma la o parte, omul e o figură! E foarte pitoresc, atât el, cât şi modul tradiţional de a tunde oameni. Nu mai spun că e extrem de modest şi foarte simpatic...! Chiar le recomand prietenilor mei care lucrează în presa argeşeană să facă un reportaj cu el, fiindcă nu cred că mai există în oraş un frizer la vârsta lui.

Sărutul Morţii - un thriller thriller

2011-07-27T18:16:00.008+03:00

Am terminat de citit Sărutul Morţii cam cu vreo trei săptămâni în urmă, dar am întârziat să scriu ceva, deoarece mă apropiam de a 500-a postare pe blog şi am vrut să unesc evenimentele. Iată, deci, al 500-lea articol al Cangurului este o recenzie în stil personal a cărţii scrise de Oana Stoica Mujea şi Andra Pavel.

Nu mai intru în detalii despre cum am vrut să fur eu startul, comandând prin Poştă înainte ca să aibă loc lansarea oficială, doar că, aşa cum se întâmplă în Formula 1, am ajuns să fiu penalizat şi să plec ultimul de la pit-stop... Am citit-o, şi gata! Nu mi-a fost foarte lejer, fiindcă noţiunea mea de thriller se limita la câteva cărţi scoase după filme de succes, cărţi comerciale ce pot fi citite într-o noapte, indiferent cât de cărămizi ar fi. Sau Stieg Larsson... Cam ăsta era thrillerul. Acum e altceva, după ce am citit Sărutul Morţii. Şi după ce voi mai citi şi următoarele scorneli ale cuplului Mujea-Pavel... Ori Mujea... Ori Pavel...

Sărutul Morţii e o carte grea. Recunosc că am lecturat-o cu mai multe semne de carte în primele 200 de pagini. Nu voiam să uit nimic, care să mă ia apoi prin surprindere. Asta, deoarece personajele principale sunt implicate în tot felul de activităţi aflate la limita acceptării personal-impuse. Un lucru bun e că nu sunt multe şi nu călătoresc în timp, prin amintiri sau flash-back-uri. Asta ar mai fi trebuit... Dar cele care sunt, Anastassia, Boris, Jure, Nataşa, Iolanda şi cei de prin Poliţie şi SRI de la Bucureşti reuşesc să se împrăştie, cu trăirile, angoasele şi obiectivele lor, aidoma unui puzzle cu mai mult de 1.000 de piese.

Încă de la început am remarcat un plus în dreptul autoarelor, fiindcă nu au scăpat acţiunea din mână. Iniţial, lamentările sentimentale ale unei Anastassii gâdilată în stomac dincolo de capacitatea ei de înţelegere tind să te blegească. Ca cititor şi, posibil, îndrăgostit, îţi vine s-o bagi în aia mă-sii pe marea asasină guvernamentală. Ok, ţi s-au aprins călcâiele după un fraieruş, dar chiar s-o arzi în neştire în nostalgii şi întrebări existenţiale, parcă ţi se ia! Dar totul nu e decât o amorţeală indusă cu talent de hipnotizator, fiindcă acţiunea se dezlănţuie în partea a doua şi cu greu pridideşti să faci faţă încercărilor prin care trec Anastassia, Iolanda, Jure şi Boris la Chişinău şi Bucureşti. Iar sentimentul că mai pui o piesă corectă în puzzle-ul ce părea a fi imposibil de realizat, te împinge de la spate să savurezi, pur şi simplu, ultimele pagini.

Mi-a plăcut mult de Iolanda. Ca de obicei, directă şi obiectivă, vrea să nu piardă timpul cu fleacuri, vrea să i se ia din cârcă o crimă pe care nu a comis-o şi vrea să-şi bea cafeaua liniştită, în biroul ei călduţ de la Poliţie, fără s-o fu.., frece cineva la creieri.

Mi-a plăcut de Boris, pentru că le ştie pe toate şi le ordonează exact aşa cum vrea el. Un manipulator. Ce vrei, doar a făcut parte din Celula Neagră a sovieticilor...?

De Anastassia mi-a plăcut doar când alerga şi împuşca. Sigur, îmi plac oamenii îndrăgostiţi, şi care-şi încalcă orice principiu pentru a fi cu omul pe care inima i l-a ales, dar câteodată Ana e gâscă.

Mi-a plăcut că Oana şi Andra nu au dat niciun detaliu cu privire la contribuţia fiecăreia. Am încercat eu să le dau exemple argumentate, dar n-am avut cu cine. Am lăsat-o baltă, deşi cam bănui eu ce a scris una şi ce a scris cealaltă.

Şi mi-a plăcut stilul în care e scris thrillerul: simplu, direct, la obiect! Propoziţii scurte şi grele, uneori formate dintr-un singur cuvânt. Mie mi-a dat senzaţia de dominare. Mă simţeam apăsat de importanţa unui mesaj exprimat atât de simplu. Dar şi descrierile sunt criminale! Am notat destul de multe, dar am să scriu aici doar câteva, care chiar mi-au dat fiori pe şira spinării:

"Câinele îşi trage o labă în spate, pot să-i văd aburii ieşindu-i pe nări. Dintr-odată mă simt îngheţată. Totul a îngheţat în jurul meu. Până şi marea îşi ţine răsuflarea. Doar animalul îşi ridică încrezător privirea şi mă ţinteşte.
- Hai, javră! murmur printre dinţi.
Ar vrea să facă un pas în faţă, dar pare nehotărât. Ne privim un moment îndelungat, niciunul dintre noi nu are de gând să cedeze. Războiul privirilor e cel mai aprig dintre toate bătăliile lumii"

"Se aruncă pe burtă ca un bărbat. Pistolul meu se descarcă. Glonţul aleargă, dar şi celălalt a tras. Glonţul lui trece pe lângă mine la milimetru, aproape că-l văd prin faţa ochilor. Al meu nu ratează, dar nici nu ucide. Se înfige în umărul bărbatului, care nu schiţează niciun gest. Tragem din nou amândoi, dar nu am timp să văd ce se întâmplă pentru că un altul se apropie prin spatele meu. Mă rostogolesc, mă ridic şi trag. Alte două focuri se aud din partea cealaltă a casei. Se lasă liniştea"

"Cobor şi, pentru o clipă, nu pot să mă mişc. Picioarele mi-au amorţit, braţul stâng îşi cere drepturile, mă încearcă foamea şi un tremurat straniu. Nu le dau voie să preiau controlul. Traversez strada şi intru într-un fel de fabrică abandonată. Arunc o privire peste umăr, dar nu pare nimeni interesat de mine. Întunericul dinăuntru mă dezarmează. Mă prinde de mijloc şi îmi pune mâna peste gură. Nu intenţionam oricum să ţip. Mă eliberez şi mă întorc spre el"

Cam asta e... Să spun că Suzi s-a pişat pe ea de carte? Chiar nu ştiu de ce... O fi făcut pe ea de frică...

O vrei pe Steaua?

2011-07-23T17:10:00.004+03:00

Ok, a reînceput nebunia. Nu mai am aceeaşi emoţie ca în urmă cu câţiva ani, atunci când aşteptam debutul campionatului de fotbal cu nerăbdare. Şi nu neapărat scandalurile m-au îndepărtat, extrem de numeroase în ultimii 2-3 ani, care s-au lăsat cu retrogradări şi desfiinţări de echipe, ci faptul că echipa mea iubită, Dinamo, bate pasul pe loc. Şi aşa se anunţă şi în anul ăsta, aşa că nu am de ce să mă stresez. Dacă pentru al cincilea an consecutiv începi cu Moţi titular, Moţi - cel mai mare gropar al unei echipe din istoria fotbalului românesc -, atunci ce pretenţie să mai am?

Ceea ce vreau să scriu este de fapt de această emulaţie extraordinară care se crează în jurul echipei Steaua. E incredibil cum, o echipă atât de modestă, cu un patron care-şi face rău mai mult decât un părinte care-i dă copilului să fumeze etnobotanice, poate să stârnească atâta optimism! Azi, e clar, Steaua va învinge la Sibiu, fiindcă numai un nebun poate să creadă că Voinţa poate să scoată ceva mai mult decât mingea din plasă. Şi de mâine, iar vom fi bombardaţi cu ştiri de genul "Steaua e deja campioană", "Gigi Becali: "Vom lua campionatul, cupa şi Cupa UEFA"", etc etc.

Şi nu pot să nu mă minunez cât de jos a ajuns Steaua! Au plecat o mulţime de jucători buni, şi se pare că vor mai pleca încă trei (se vorbeşte de Bănel, Brandan şi Galamaz). În plus, clubul nu mai are forţa să-i ia nici pe Prepeliţă sau Bourceanu, astfel că se bucură de transferurile lui Matei şi Băjenaru (who the hell are they?), care au ajuns titulari!

Mai ţineţi minte ce declaraţii făcea Gigi Becali în luna mai? Că bagă 30 de milioane de euro, că ia un atacant de 5 milioane şi pe care să-l plătească cu un milion pe an... Hazliu nu e Jiji, ci sunt suporterii stelişti şi jurnaliştii, care încă se mai uită în gura lui şi se minunează. Mi-aduc aminte că gesepeu' luaseră la puricat băncile de rezerve ale lui Guardiola, Mourinho şi Wenger în căutarea soluţiilor pentru antrenorul Gigi Becali! Chiar atunci s-a născut celebra întrebare: "Îl vrei la Steaua?". Fie că era vorba de Nasri sau alt "refuzat"... "Îl vrei la Steaua?"

PS - Salut cu nedisimulată şi chiar orgasmică plăcere dispariţia Universităţii Craiova din fotbalul românesc!

Ştiu ce voi face azi!

2011-07-21T19:24:00.007+03:00

Pe Disney Channel, cel mai tare post tv din grilă, sunt nişte desene animate senzaţionale: Phineas şi Ferb. Pentru cine e curios, cei doi sunt fraţi, sunt la şcoală în clasele primare şi sunt incredibil de inventivi. În fiecare zi construiesc ceva, dar nu Lego sau puzzle, ci rollercoaster-uri, rachete spaţiale, submarine militare cu tehnici inovative, etc etc! Dimineaţa sunt atât de plictisiţi, încât ai zice că sunt cei mai puturoşi copii din lume, dar dintr-o prostioară le vine ideea de a realiza ceva măreţ. Şi modul în care "li se aprinde becul" e printr-o expresie spusă de Phineas: "Ferb, ştiu ce vom face azi"!

Eh, nu chiar azi, dar cât de curând. Mă voi apuca de kangoo jump! Ideea mi-a venit după ce am văzut la un prieten de-al meu felul în care arată abdomenul lui: fenomenal! Pătrăţele-pătrăţele... Şi mi-a zis că nu a făcut nimic ieşit din comun, ci doar şedinţe de kangoo, care dezvoltă în mod special musculatura din acea parte a corpului. Şi aşa este, pentru că apoi am văzut în unele filmuleţe de pe youtube cum arată toţi practicanţii de kangoo jump. La fel. Şi am citit şi despre antrenamentul lui Thor, în Men's Health, care seamănă întrucâtva. Deci, Ferb, ştiu ce voi face în curând!

Vodafone spamerul (4)

2011-07-20T18:23:00.003+03:00

... şi ultimul! Asta, dacă nu îi vine ideea operatorului de telefonie să mă mai culturalizeze puţin...

ŞTIAŢI CĂ...
- un vis durează, în general, între 5 şi 20 de minute?
- dreptacii trăiesc în medie cu nouă ani mai mult decât stângacii?
- atunci când cască, omului îi bate inima mai repede de 30 de ori?
- 40 la sută dintre femei au atacat cel puţin o dată un bărbat cu pantoful?
- o celulă din creierul uman poate păstra de cinci ori mai multă informaţie decât există într-o enciclopedie?
- elefanţii sunt singurele animale care nu pot să sară?
- zilnic, omul uită 80% din tot ce a învăţat în ziua respectivă?
- ursul Koala doarme nu mai puţin de 22 de ore pe zi?
- un strănut iese din gură cu o viteză de peste 965 km/h?
- o picătură de sânge are nevoie de 30 de secunde pentru a face un circuit complet în corpul uman?
- ochiul unui struţ este mai mare decât creierul său?
- omul poate mirosi cam 5% la fel de bine ca şi câinele?
- un fulger conţine suficientă energie ca să prăjească 160.000 de felii de pâine?
- toţi urşii polari sunt stângaci?
- un American a sughiţat continuu timp de 69 de ani?
- bufniţa este una dintre puţinele păsări care poate deosebi culoarea albastră?
- fumătorii mănâncă mai mult zahăr decât nefumătorii?
- ceaiul este a doua băutură consumată în lume, cantitativ, după apă?
- Texas este singurul stat American care le permite cetăţenilor să voteze din spaţiu?
- în medie, o persoană visează de 1460 de ori pe an?
- pinguinul este singura pasăre care poate înota, dar nu poate zbura?
- toţi urşii polari sunt stângaci?

Ca-n bancu' cu femeia de serviciu

2011-07-19T19:17:00.003+03:00

Ştiţi bancu', nu? E atât de vechi... dar eu râd în hohote de fiecare dată când îmi aduc aminte de el.

Cică vine o femeie de serviciu la Poliţie, ca să raporteze că a fost violată. Şi, o întreabă poliţistul...:
- De ce n-ai fugit, maică?
- Un' să fug, puiu' mamii, că în dreapta era perete, în stânga era o uşă închisă, iar din faţă venea nenorocitu' naibii.
- Şi în spate?
- În spate abia spălasem gresia!

Aşa şi eu, azi. După o dimineaţă la plajă, la prânz aş fi putut să dau curs unor oferte de ieşit în oraş. Dar, abia spălasem pe jos... Plictiseală mare!!!

O nouă meserie: dansator la nunţi

2011-07-18T22:07:00.004+03:00

Buuun: deci am dansat la nuntă! Oana, Ema, Fluturaş şi cu mine. Prima oară e gratis, dar de acum cerem bani. Ce, numai lăutarii, cameramanii, ospătarii, fotografii, etc să facă bani din nunţi? Noi, dansatorii, nu putem să câştigăm nişte bani cinstiţi? Aşa cum fac vedetele care cântă la nunţi: vin, prestează, îşi iau banii şi merg mai departe, la altă paranghelie.

Aşa că, aşteptăm propuneri. Avem şi un impresar! Cine ne poate reprezenta interesele mai bine decât Oana? Deja am primit o ofertă de striptease, pe privat, la Facebook. Deocamdată am refuzat, pentru că ar fi trebuit să plătesc eu. Dar aşteptăm şi alte oferte, mai bune.

Vodafone spamerul (3)

2011-07-17T14:17:00.003+03:00

Hai, că am postat de n-am mai putut... Bine că am salvat toate mesajele primite de la Vodafone. Mai am două seriale de sms spamuri, toate încadrate la rubrica "Ştiaţi că...". Bine, eu am primit mult mai multe, unele chiar şi de câte 2-3 ori, dar le-am reţinut pe cele mai interesante. Azi, primul episod, iar mâine, probabil, pe al doilea.

ŞTIAŢI CĂ...
- există o boală numită cherofobie, care înseamnă frica de distracţie?
- inima unui astronaut se micşorează atunci când este în spaţiu?
- majoritatea vacilor dau mai mult lapte atunci când ascultă muzică?
- cel mai vârstnic porc a trăit până la 68 de ani?
- un peştişor de aur are o memorie de doar 3 secunde?
- cel mai lung sărut din lume a durat 30 de ore şi 45 de minute?
- rămâi treaz mai mult dacă mănânci mere decât dacă bei cafea?
- în SUA, copiii cheltuiesc aproape jumătate de miliard de dolari anual pe guma de mestecat?
- fumătorii mănâncă mai mult zahăr decât nefumătorii?
- omul pierde jumătate de litru de apă pe zi prin respiraţie?
- pisicile au peste o sută de corzi vocale, pe când câinii au maxim 10?
- singurul animal domestic nemenţionat în Biblie este pisica?
- unghiile de la mâini cresc de 4 ori mai repede decât cele de la picioare?
- toţi copiii se nasc cu ochii albaştri şi după câteva momente aceştia îşi schimbă culoarea?
- este imposibil să strănuţi cu ochii deschişi?
- delfinii dorm cu un ochi deschis?
- o persoană râde în medie de 15 ori pe zi?
- o persoană face în medie 2,5 milioane de paşi pe an?
- o furnică poate să supravieţuiască sub apă chiar şi două săptămâni?
- animalul cu cel mai mare creier în proporţie cu corpul este furnica?
- populaţia mondială de găini este aproape egală cu cea a oamenilor?
- ochii noştri au aceeaşi mărime de la naştere, dar nasul şi urechile nu se opresc din creştere?

Dans de la bal la spital

2011-07-15T00:53:00.003+03:00

Nu, nu e nicio glumă sau exagerare, nu e nicio parafrază ideologică, e pură întâmplare în care am fost actor principal. Sâmbătă am dansat la nunta sorei lui Fluturaş, iar luni la spital. WTF, ar zice o americancă venită pentru prima oară în Spania... Care-i legătura? Păi..., eu!

Deci, luând-o de la cap într-o ordine aleatorie, Fluturaş s-a gândit să-i facă o surpriză Ilenei, sora lui, care sâmbătă s-a măritat. Şi ne-a rugat să facem un program artistic de mare angajament: Oana, Ema, eu şi el. Să dansăm merengue, bachata, salsa şi tango. Lucru pe care l-am făcut! Mărturie stau pozele de pe Facebook şi filmarea, în curând...

Luni, eram eu pe la spital, când o tânără talentoasă care face dansuri, în perioada 7-9 ani, (în) care este, m-a rugat să-i arăt nişte paşi de cha cha. Lucru pe care l-am făcut. Mărturie stă Andra, pe care o găsiţi zilnic în Expoparc...

Garantez că a belit ochii, mirat, atât spectatorul neavizat de la nuntă, cât şi bolnavul neavizat de spectacol de la spital. Parol!

Cooperativa Munca În Zadar

2011-07-12T19:11:00.004+03:00

Stau şi mă uit cum îşi distrug sănătatea şi nervii. Nu e o vorbă-n vânt, e pura realitate. Anul trecut erau mari şi tari, acum sunt cu un picior în groapă. Şi dacă nu le-aş fi spus...

Ai mei, ai mei, ai mei..., ştiţi cântecul, nu m-au ascultat niciodată. Le-am zis să nu se îngroape la ţară, fiindcă nu e de ei. La pensiile mari ale lor ar fi putut să stea numai prin hoteluri, la tratamente. Dar nu, "noi avem moşie la ţară, nu putem lăsa în paragină casa de la ţară". E, nu-i nimic, aţi ajuns voi în paragină. Ştii cum e proverbul: "pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti".

Frigul din iarnă i-a ruinat, iar canicula i-a terminat definitiv. E vorba de moşii mei, care s-au înhămat la muncă la ţară. "Pământul strămoşesc nu trebuie lăsat, altfel râde satul de noi". Degeaba le-am făcut eu calculele:
1. zilieri care să trebăluiască la viţa de vie: vreo 10 milioane numai ce ştiu eu pentru tăiat, săpat, legat, săpat şi din nou legat. Produsul: vreo 20 de vedre de pişoalcă şi 10 litri de must.
2. aceiaşi zilieri, angajaţi pentru porumb: arat, discuit, însămânţat şi săpat de vreo două ori, tot vreo 10 milioane. Produsul: vreo 25-30 de saci de porumb, din care vor face mălai şi tărâţe pentru pui.
3. tot muncitorii ăia cu ziua i-au mai pârlit şi pentru curăţatul pomilor, cositul ierbii de câteva ori, etc etc...
4. apropo de pui: au cumpărat 24 de puişori. Preţ: 2,4 milioane lei. La ăştia intră: mâncare, apă, închide-i/deschide-i... Cinci au murit deja şi, din experienţă, spun că încă pe atât se vor duce înainte să apuce să facă vreun ou.
UPDATE 19.07 - În noaptea trecută, dihorii au mâncat 6 (şase) pui! În ritmul ăsta, mai bine creşteau dihori şi ieşeau mai ieftin, plus că-i vindeau ca animale de companie la Auchan.
5. ştiindu-i oameni de la oraş, ţăranii îi ard cum îi prind. Recent, le-au promis să le refacă burlanele pentru 400 de mii, după care la terminarea lucrării le-au cerut 5 milioane.

Trăgând linie şi adunând, rezultă clar o bătaie de joc asupra banilor, şi pentru ce? Câte sticle de vin de mare calitate ar fi luat cu 10 milioane, cheltuiţi doar până acum? Câţi saci de tărâţe? Câţi pui la rotisor? Şi altele, şi altele? Doar ca să nu râdă satul? Păi stai puţin, că satul, după primul an full petrecut acolo, oricum nu va mai avea de cine râde...

PS - Nu am spus nimic de benzina consumată şi banii pe medicamente şi controale la spital...

Cariera lui Bute a început la Piteşti

2011-07-10T11:13:00.005+03:00

România are, după foarte mulţi ani, un campion mondial apreciat enorm în străinătate. Este vorba de Lucian Bute, care aseară şi-a apărat cu succes titlul pentru a opta oară, învingându-l pe francezul Mendy prin KO, în runda a patra. OK, ăstea sunt informaţiile pe care toată ţara le ştie, fiindcă gala de la Bucureşti a creat o isterie naţională, de care nu au avut parte alţi doi campioni mondiali la box profesionist, Mihai Leu sau Leonard Doroftei.

Ceea ce se ştie mai puţin, sau s-a uitat, este că Bute nu ar fi ajuns aici dacă destinul nu l-ar fi învins, în 1999, la... Piteşti! Da, la Piteşti, într-o gală la care am participat şi eu, ba chiar am fost parteneri media pe tv atunci!

Acum 12 ani, Lucian Bute era un talentat pugilist din lotul naţional, despre care nu se vorbea prea mult, fiindcă altele erau vedetele: fraţii Marian şi Dorel Simion, Adrian Diaconu, dar şi piteşteanul nostru Crinu Olteanu, campion mondial la amatori, la Houston! Boxul românesc trecea printr-o perioadă fastă atunci, astfel că Bute era doar o speranţă de viitor. Pe asta a mizat şi clanul Simion (tatăl Gheorghe şi fraţii Marian şi Dorel), care şi-a calculat o strategie specială pentru Jocurile Olimpice de la Sydney, diferită de cea a Federaţiei. Cu toate că Bute era titularul categoriei 67 kg, Simionii au făcut presiuni pentru ca Dorel, mezinul, să urce de la 63 la 67. pentru că avea mai multe şanse la medalii la Olimpiadă.

Pentru că România trebuia să prezinte un singur sportiv la fiecare categorie, Federaţia a fost şantajată să accepte un meci de baraj între Dorel Simion şi Lucian Bute. Totul s-a organizat la Piteşti, pe teren neutru. Era pentru prima oară când Sala Sporturilor găzduia o gală de aşa anvergură. Ţin minte că ne-am implicat şi noi masiv, trimiţând un car de transmisiune în direct şi având intervenţii de la Sală regulate.

Meciul a fost foarte încins, ca şi discuţiile despre el. Bute şi Simion au dat tot ce au avut mai bun, fiindcă de asta depindea prezenţa la Olimpiada din 2000. Sincer, şi nu spun asta pentru că Bute a ajuns mare acum, iar Simion s-a stins brusc, eu l-am dat câştigător pe Bute. Şi nu numai eu, ci şi alţi specialişti, numai că arbitrii l-au considerat, la limita limitelor, dacă se poate spune aşa, mai bun pe Dorel.

După acest eşec usturător, Bute s-a retras din boxul amator, conştient că nu are viitor, mai ales că după dezastrul de la Olimpiadă, antrenor coordonator la lotul naţional de box a venit... Gheorghe Simion! A, am uitat să spun că Dorel Simion a dezamăgit crunt la Sydney. A plecat peste Ocean, a trecut la profesionişti şi timp de 4-5 ani nu s-a mai auzit nimic de el. În tot timpul ăsta s-a antrenat şi s-a remarcat decât o singură dată printr-un scandal monden: cică s-ar fi dat la nevasta idolului României de atunci, Leonard Doroftei. Care nu-l suportă deloc şi-l atacă pe unde-l prinde.

Mi-l amintesc pe Bute din '99 ca fiind un tip înalt şi slăbuţ, cam ţărănuş, aşa, din topor. Cei 10 ani petrecuţi dincolo l-au schimbat enorm. Acum este într-o formă fizică de invidiat şi vorbeşte impecabil franceza şi engleza. Întreaga lume îl iubeşte şi nu văd de ce nu am face-o şi noi, românii!

Dacă google ar vorbi...

2011-07-09T14:02:00.003+03:00

Am observat că George obişnuieşte să ne delecteze, din când în când, cu mostre de prostie şi de haz involuntar oferite de vizitatorii ocazionali pe care îi are pe blog. Verifică în statistici cuvintele cheie care i-au adus pe aceştia de pe google pe blog şi, pe cele mai haioase ni le împărtăşeşte şi nouă.

Recunosc că m-am distrat şi eu de câteva ori probând "cheile" uşilor către casa Cangurului, dar mi-a fost lene să fac vreo statistică. Ştiu că anul trecut am râs vreo două zile, dar am uitat care a fost căutarea aceea. E, azi fiind sâmbătă şi toropeală afară, mi-a venit pofta să mă răcoresc cu nişte duşuri de "inteligenţă artificială" :))

Am luat tot anul la puricat, lună cu lună. De departe, cuvântul cheie care-i aduce pe oameni la mine pe blog este cangurul. În primul rând concursul, apoi animalul şi în final aerobicul. În ordinea numerelor de pe tricou, cu numărul 2 este Spartacus, despre care am scris de vreo 2-3 ori aici, atât despre film, cât şi despre carte. Şi, sigur, ultimul pe podium sunt eu, Adi Preda. Bine, nu vă închipuiţi că nu există şi aiuriţi care pocesc cele trei căutări de bază... De exemplu, unul căuta o cangură, altul a vrut Spartacus pe sistem, iar un al dracului de simpatic m-a căutat sub numele de adiţă preda :P

A... în top mai sunt şi două subiecte abordate ironic de mine: domnul de companie şi prezervativele xxl. Deh, fetele încă îşi caută fericirea pe google, dar nu ştiu dacă o vor şi găsi... Apropo de sex şi cuvinte murdare... Nu toţi copiii care scapă pe net sunt spurcaţi la gură! De exemplu, un model de creştere şi educaţie a căutat filme cu prostii pentru persoane mature! Probabil că nu a învăţat încă sinonimul perfect: porno :))

Ce să mă mai lungesc, că nici nu vreau să vă plictisesc... Iată o listă scurtă, la jumatea lui 2011:

- aventurile motanului miau henri cornelius - nici eu nu am auzit de ele, dar o să caut şi eu. Munca la dublu e întotdeauna mai uşoară.

- dana grecu nervoasa - asta e simplu de găsit: dă pe Antena 3! Mai greu era cu dana grecu calmă sau dana grecu romantică...

- cand sa nascut penescu andrei - în aceeaşi constelaţie a prostiei cu tine

- pitestiul e în oltenia - f..u-ţi gura mă-tii!

- sdcvn - kutarea asta n am okito

- barbati care fac dus goi - oau! Asta sigur vreau s-o văd, că nu ştiam eu de ce întotdeauna când ies de la duş, trebuie să-mi pun hainele la uscat!

- sotul m-a amenintat cu surubelnita si cutitul - frate! Şi crezi că am filmat eu aşa ceva? Caută pe cancan.ro, nu la mine. Acum, sincer, ştiam că femeile sunt masochiste şi multora le place să fie bătute şi maltrate de către soţi, dar să şi vrei să vezi în reluare şi în slow-motion cum primeşti un pumn în gură şi cum îţi pune matahala cuţitul la gât, e prea de tot pentru mine!

- există canguri portocali? - mă, ori canguri, ori portocali? Dar dacă era cu doi de "i", te afli la el pe blog

- cangur fuge cu haina cu cheile de la masina - bă, dacă e vorba de mine, de cele mai multe ori fug înapoi în casă, ca să-mi iau cheile de la maşină, pe care, normal, le-am uitat

- cel mai scarbos soarece - îţi spun eu, e ăla de bibliotecă! Nu e comunicativ deloc, stă închis toată ziua şi citeşte, iar când te bagă în seamă, nu te întreabă de Salam sau Bursuc, ci de Eminescu sau Coşbuc. Câh, grose!

- vecina vrea futut - a cui, a mea? care e aia?

- voyeur la fereastra sexy - cele mai sexy ferestre le-am văzut la Amsterdam... ;)

- jocuri interzis copii sub 33 de ani - bă, nesimţitule! Adică eu, la 36, nu mai sunt copil? Te bat la un NFS sau la un FIFA, de nu te vezi! Neobrăzatule! Hai să ne întrecem în cunoştinţe din Cartoon Network şi Disney Channel, să vedem dacă te ţin bretelele...

Realitatea bate filmul

2011-07-07T16:56:00.003+03:00

Îmi plac enorm poveştile de viaţă, cred că aş putea sta şi asculta zeci de poveşti zilnic: ale prietenilor, ale prietenilor prietenilor sau ale părinţilor şi bunicilor prietenilor (în veacul vecilor). Fiecare dintre ele are particularitatea sa, fiecare e diferită, fiindcă fiecare dintre noi e diferit. În absolut orice life story găseşti un ingredient unic, ce dă originalitate persoanei respective. Eu, tu, el, voi, cu toţii avem ce povesti, indiferent de vârstă sau categorie socială. Poate şi de aceea îmi plac naraţiunile lui Gabriel Garcia Marquez, fiindcă ştie să scoată în evidenţă esenţa unei fărâme din viaţa, uneori ternă, a personajelor lui.

De foarte mult timp, însă, nu am mai fost atât de impresionat de o poveste de viaţă, spusă totuşi pe scurt, cum am fost marţi. Am răspuns invitaţiei de a participa la lansarea dublului volum Scara leilor, al Doinei Uricariu. Ştiam despre dânsa că este autoarea primului interviu cu Regele Mihai de după Revoluţie şi, în fapt, cam despre asta este vorba în carte. Cum eu tratez politica în joacă şi cu multă ironie, nu aveam prea multe aşteptări, dar realitatea m-a contrazis.

Înainte de a ajunge la Scara leilor, doamna Uricariu a făcut referire şi la precedentul dublu roman, Maxilarul inferior. Cu toate că titlul aduce mai degrabă cu un tratat de anatomie, şi pe alocuri chiar suntem familiarizaţi cu unii termeni de această natură, cartea reprezintă povestea uluitoare de viaţă a părinţilor scriitoarei. Am rămas trăsnit de cât dramatism a avut parte începutul relaţiei acestora! Ştiţi cum se spune: realitatea bate filmul. Ei bine, de data asta nici cel mai vexat scriitor de romane de dragoste nu putea inventa o asemenea poveste! N-am să recomand cartea, fiindcă nu am citit-o, dar poate o să vă stârnesc curiozitatea prin prezentarea, în mare, pe care a făcut-o Doina Uricariu.

Era la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în anul 1945. Cel care avea să devină tatăl Doinei Uricariu a fost rănit grav de o explozie, întregul maxilar inferior fiind distrus. Era internat de urgenţă în spital. Mama doamnei Uricariu, născută în Basarabia, lucra ca asistentă în spital. Într-o noapte, a fost luată de securiştii aflaţi în subordinea forţelor sovietice şi aruncată într-un depozit, pentru ca în cel mai scurt timp să fie deportată în Siberia. Aşa dăduseră "câştigătorii" războiului ordin, ca toate persoanele de origine non-română să fie aruncate la groapa istoriei, săpată în îndepărtata şi sinistra Siberie.

A doua zi de dimineaţă, doctorul a văzut că lipseşte asistenta lui favorită. A întrebat în stânga şi în dreapta şi a aflat ce s-a întâmplat. Fiindcă tocmai ce îi rezolvase o problemă importantă de sănătate Anei Pauker, medicul a avut curajul să meargă la oribila doamnă a comunismului postbelic şi să-i ceară să facă măcar o mică concesie. Deşi vorbele i-au ieşit cu un venin nedisimulat, Ana Pauker i-a dat de înţeles doctorului că, dacă ar fi fost căsătorită cu un român, fata ar fi fost lăsată în pace... Dar oricum e prea târziu.

Ei bine, pentru medicul acela, nimic nu a fost prea târziu. S-a dus imediat în secţia de invalizi şi a strigat: "Cine e necăsătorit să ridice mâna sus"! Printre cei care au răspuns erau invalizi de război, persoane aproape să-şi dea duhul, dar doctorul l-a ales pe tatăl Doinei Uricariu. I-a explicat despre ce e vorba şi i-a cerut permisiunea de a-l căsători cu tânăra basarabeancă. Acesta şi-a dat acordul, dar nu putea să facă nimic, astfel că doctorul s-a ocupat de toate. În ciuda multor piedici, în ciuda faptului că a trebuit să ajungă şi la regalitate (Regele Mihai a abdicat în 1947) pentru a obţine o dispensă, medicul a reuşit şi i-a salvat viaţa tinerei! Foarte interesant este că, în faţa ofiţerului stării civile, a fost prezent doar bărbatul, nu şi femeia, reprezentată însă de o persoană ce s-a dat vecină de apartament.

Aşa căsătorie aranjată mai zic şi eu, nu ca cele din ziua de azi, practicate la naţionalităţile conlocuitoare...

Cine e de vină pentru dezastrul de la BAC?

2011-07-05T23:00:00.005+03:00

UPDATE: Iată că şi Didi Dumitrescu gândeşte la fel ca mine.

Rezultate dezastruoase la BAC şi Cine e de vină? sunt două titluri care m-au disperat în ultimele zile. Încă un exemplu că jurnaliştii români s-au plafonat teribil, nu mai au idei, sunt previzibili, sunt terni... Dar nu asta vreau să zic, deşi, dacă e să analizez bine fenomenul, ajung la concluzia că ziariştii tineri de azi sunt absolvenţii de liceu care au luat "pe naşpa" BAC-ul acum câţiva ani, după care au absolvit Magna Cum Laude o banală facultate de jurnalistică.

Discutam eu cu cineva şi fac greşeala să deschid subiectul ăsta. Mi s-a părut aiurea să pui non-stop întrebarea: Cine e de vină? Credeam că e evident că NUMAI elevii sunt de vină, dar am avut surpriza să discut în contradictoriu minute bune, fiindcă partenerul încerca să mă convingă că profesorii sunt de vină. Mă rog, în viaţa mea nu am încercat să-mi impun părerea cuiva, dar nici nu accept să-mi fie băgate pe gât opiniile divergente. Aşa că eu rămân la concluzia că elevii sunt singurii vinovaţi pentru dezastrul de la BAC. Ptiu, m-am contaminat şi eu...!

Pentru mine, barometrul că un copil e varză îl reprezintă folosirea incorectă a limbii române. Scris şi vorbit. Toată lumea ştie cât de agramaţi sunt liceenii din ziua de azi. Habar n-au să scrie corect, nu mai au topică, nu cunosc cuvinte, iar cratima e o limbă total străină pentru ei. Dacă nu-ţi stăpâneşti bine limba maternă, pe care ai început s-o înveţi mecanic de la vârsta de un an şi jumătate, atunci ce pretenţii să mai ai de la alte materii, pe care trebuie să le perfecţionezi prin studiu? Calcule complexe la Matematică? Deducţii logice la Fizică? Tocit manualele la Biologie? Să fim serioşi... De către cine? De către chiulangiii notorii, care-şi petrec orele de curs în baruri sau jucând CounterStrike în internet-cafe-uri?

Ce vină au profesorii că elevii chiulesc de la ore? Că în clasa a XII-a nu au cultură generală nici cât negru sub unghii? E clar, generaţia actuală este bătută în cap cu leuca. În urmă cu 10 ani, cei mai slabi colegi de-ai mei erau în stare măcar să scrie corect, să citească o carte sau să-şi dea corigenţa pe propriile forţe. Acum, tămâie! Mai grav este că aceşti analfabeţi vor ajunge peste 6-7 ani să fie formatori de opinie la ziare şi televiziuni, să conducă ministere sau instituţii de stat, să ia decizii în defavoarea foştilor colegi mult mai deştepţi, dar care nu au avut pile.

În timpul cât am fost redactor şef adjunct la TOP am avut ocazia să citesc foarte multe texte scrise pentru ziar de tineri jurnalişti, proaspăt ieşiţi de pe băncile facultăţii, ziarişti aflaţi în probe. Dezastru total! Copiii ăia nu erau în stare să scrie nimic! N-aveau logică în construcţia frazelor, repetau cuvinte de zeci de ori, aveau vocabular fooooarte limitat şi scriau fără cratime... Dar ce vorbesc eu de asta? Nici măcar nu ştiau tehnica elementară a scrierii unui text: titlu, paragraf, spaţiu după punct şi virgulă, etc. Dintre zeci de tineri, doar trei au ajuns jurnalişti, fiindcă erau inteligenţi: Roxana, Dorina şi Dan Badea. Restul au fost rugaţi să nu mai vină... Din păcate, pe mulţi îi regăsesc şi azi în presa argeşeană, şi stau şi mă întreb cine e atât de masochist încât să se chinuie cu ei?

Citesc în Libertatea şi Gândul sute de perle de la BAC. Văd lucrări incredibile, nu-mi vine să cred că avem copii atât de tâmpiţi. Dar, pe principiul "râde ciob de oală spartă", tocmai am citit într-unul dintre aceste ziare că soţia lui Cabral a făcut safari pe ocean în Tenerife... Cine o fi de vină pentru dezastrul din mintea reporteriţei?

Vodafone spamerul (2)

2011-07-03T22:36:00.003+03:00

Continui azi seria sms-urilor primite de la Vodafone în cursul primei părţi a acestui an cu o serie de cugetări şmechere, de tip "Cristina & Paul". De la prima postare şi până acum, am mai "încasat" şapte mesaje de la Vodafone, cu Personalităţi ale României, dar le-am dat eject imediat. Interesant este că cei de la Voda tot speră să mă (ne) prindă în plasa lor şi să le plătesc (plătim) un abonament lunar de circa 1 euro pentru inepţiile pe care le debitează ei, şi încearcă mereu cu o săptămână de probă. Dar n-au cu cine... N-au cu cine, mă!

CUGETĂRI
- Dacă tăceai, necombinat rămâneai
- Bonusul de dar nu se caută la minute
- Bonus la bonus trage
- Chiar şi cea mai lungă relaţie începe cu un număr de telefon luat
- Îi dai să dea un bip şi el îţi ia tot smartphone-ul
- Combinatorului îi stă bine cu telefonul
- Viaţa e ca un cod de reîncărcare. Nu ştii dinainte cum o să fie
- Scrie sms-ul cât e cald
- Combin, deci exist!
- Drumul spre haosul discotecii este pavat cu sms-uri combinatorice
- Nu te pune cu omul fără credit, că o să-ţi dea multe bipuri

Consultaţii gratis la farmacie

2011-07-02T02:17:00.002+03:00

Sistem de coplată... Refuzul medicilor de familie de a mai acorda reţete gratuite... Consultaţii plătite din banii proprii de către contribuabilii la fondurile de sănătate... S-au întâmplat multe în ultimul timp, care au dat peste cap obiceiul românilor de a beneficia gratis de nişte servicii ce trebuiau achitate. Oamenii sunt bulversaţi şi nu mai ştiu ce medicamente au voie să cumpere de la farmacii, ce pot lua pe reţete gratuite, compensate, cu recomandare sau la liber, ce e mai ieftin, ce e mai bun... E greu şi pentru nişte persoane mature, cu deschidere la canalele de informare, darămite pentru nişte bătrâni amărâţi, foarte uşor manipulabili!

Ieri am stat la o coadă la farmacie. Misiunea mea era simplă: aveam de ridicat de pe o reţetă gratuită un medicament. Target: 3 minute. Mission accomplished: 43 de minute! De ce? Fiindcă am avut în faţă trei persoane: o femeie la vreo 50 de ani şi o pereche de pensionari.

Mai întâi, pensionarii şi-au luat trei pungi cu medicamente, pe reţete compensate şi, deoarece au depăşit plafonul, au plătit şi cash. Vă daţi seama, că până au completat datele personale, până le-au fost aduse medicamentele, până le-au explicat farmacistele ce şi cum se ia, de câte ori pe zi, care e ordinea, care cu care şi care fără care, s-a scurs mai bine de un sfert de oră.

Credeam că am scăpat cât de cât ieftin... Dar vine, frăţioare, muierea asta din faţa mea şi se apucă să o întrebe pe domnişoara farmacistă absolut totul despre medicamentele de cistită. I-a explicat mai întâi ce dureri are şi de câte ori pe zi, ce lua pentru infecţia ei urinară, cum îi trece, dar îi revine usturimea, etc, etc. La început, farmacista a ascultat-o şi i-a făcut unele recomandări, dar dacă a văzut că aia insistă, a întrebat-o, normal: "Dar la medic aţi fost?". Femeia zice: "Nu". "Eu nu pot să vă dau medicamente fără să fi avut o consultaţie de specialitate, fără să fi făcut o procultură... Dvs nici nu ştiţi la ce substanţă este durerea dvs sensibilă, deci eu nu am cum să vă prescriu vreun medicament", a încercat să se scuze farmacista. "Lăsaţi, că ăia îmi iau o grămadă de bani şi-mi dau doar medicamente scumpe, la care au ei comision"! Adevărat şi asta, dar nu este un motiv să eviţi doctorul şi să vii să întrebi în farmacie ce crezi că ţi s-ar potrivi...

Femeia nu s-a lăsat cu una, cu două, şi a studiat toate prospectele medicamentelor anti-cistită, plus că s-a interesat şi care e mai ieftin. A luat 5 tablete, fiindcă nu avea bani de mai multe. La tot circul ăsta am asistat calm, mai degrabă resemnat că nu pot face nimic ca să-mi iau medicamentele mai repede.

Problema e că simt că va deveni o modă ca toată lumea să evite consultaţia la medic şi s-o mute la farmacie. E gratis, iar domnişoarele de la ghişeu sunt chiar drăguţe, nu ca mutrele ălea acre de doctori, care se poartă ca măcelarii chiar dacă le umpli buzunarele cu bani.

Vodafone spamerul (1)

2011-06-26T22:32:00.004+03:00

De ceva timp (cam un an), Vodafone a găsit clientul preferat pentru a-l spama: pe mine. Tac şi înghit. De fapt, citesc. Toate prostiile lor. Fiindcă deja telefonul meu a ajuns la limita de 500 de sms-uri, m-am gândit că ar fi cazul să şterg toate porcăriile primite de la Vodafone. Dar nu înainte de a vă împărtăşi şi vouă câte ceva din înţelepciunea lor. Fiind vorba de muuuulte mesaje, o s-o fac în serial. Mai întâi, uite ce mi-a scris la sfârşitul anului 2010 că voi avea parte în 2011. Un fel de horoscop:

HOROSCOP SCORPION
- Luni favorabile: lunile Mai şi Iunie vor fi cele în care te vei simţi cel mai împlinit pe partea sentimentală şi vei fi mai mulţumit
- Noroc: 2011 îţi va aduce mai mult noroc când vine vorba de bani şi de obţinerea lor. Ai şansa să profiţi de câteva ocazii foarte bune
- Dragoste: vei avea senzaţia că nu se întâmplă nimic special legat de viaţa ta sentimentală, însă la vară te vei lăsa ispitit de către cineva

Golazo, golazo, golazo!

2011-06-26T16:08:00.005+03:00

Golul cu care Mexicul a învins SUA în finala Copei America l-a înnebunit nu numai pe simpaticul comentator mexican, ci întreaga lume. Giovani Dos Santos, despre care am mai scris aici şi pe care l-am cunoscut personal la Barcelona, are ceva din Messi şi nu am înţeles niciodată de ce Pep Guardiola nu l-a păstrat, ci l-a vândut la Tottenham. Poate pentru că doi de Messi nu pot juca în aceeaşi echipă... Priviţi numai ce gol a putut să dea americanilor!

PS - Deci comentatorii de limbă spaniolă îmi plac la nebunie, pentru stilul incredibil în care se bucură la goluri. Ăsta e criminal şi cum îl alintă pe Chicharito Hernandez, copilul minune al lui Manchester United: "Il Chicharito! Il Chicharito, Chicharito, Chicharito! Ay, ay, ay!", ca în refrenul de la Meneaito! :))

Cât e şpaga, frate?

2011-06-24T18:30:00.005+03:00

Stau pe o terasă în centrul Bucureştiului. Frumuşică... Destul de scumpă pentru amplasamentul ei, adică pe trotuarul unei străzi extrem de aglomerate... Stradă pe care se circulă cu greu, fiindcă sunt maşini parcate şi pe o parte, şi pe alta.

Pe căldura asta, singurii care se zbat sunt nişte ţigănuşi, care caută locuri goale de parcare şi îi direcţionează din mişcări ample pe şoferii care doresc să oprească. Ştiţi fenomenul... Dacă nu v-aţi lovit direct de el, măcar de la ştiri sau din articolele de ziar.

După vreo juma de oră de privit această activitate intensă, mă decid să fac nişte calcule şi să sondez puţin piaţa câştigurilor. 2 din 3 şoferi le dau şmecheraşilor ăstora bani. 5 sau 10 lei, în funcţie de cât are omu' schimbat. Ţiganii nu întind mâna, dar din priviri te obligă să-i dai ceva... Unul din trei le dă cu flit. Curajoşi tipi, dar cam puţini. Pe străduţa asta, până la un cot, dincolo de care nu mai văd, sunt parcate 75 de maşini. Deci 50 de şoferi plătesc între 5 şi 10 lei. Deci câştigul mardeiaşilor, zilnic, este:

7,5 lei (media plăţii) x 12 ore (între 8:00-20:00) x 50 şoferi = 4.500 lei

Fraţilor, deci ăştia fac 45 de milioane zilnic pe o singură străduţă din Bucureşti! Şocat după acest calcul minim, zic eu, fiindcă eu cred că sunt şi mai mari câştigurile, mă uit după aparatele de taxat ale Primăriei. Nu există! Cum, Primăria Bucureşti nu taxează parcarea în oraş? E posibil aşa ceva? Până şi în Piteşti se taxează cu 1 leu pe oră, şi mi se pare foarte civilizat pentru oamenii civilizaţi să dea 1 leu, dar să-şi ştie maşina în siguranţă. În schimb, văd panouri peste tot cu parcarea interzisă. Da, da... De parcă ar ţine cineva cont de ele.

Normal, imediat îmi vine în cap întrebarea: Frate, cât o fi şpaga lunară? Şi unde se duce, pentru ca primarul, viceprimarii, primarii de sector, Consiliul Bucureştiului şi toate organele de conducere ale Capitalei, din tot spectrul politic, să închidă ochii?

Vă daţi seama cât ar fi încasările Primăriei, dacă bucureştenii i-ar scuipa între ochi pe ţiganii ăştia împuţiţi şi ar plăti 2 lei pe oră la aparatele de taxat?

În primăvară am fost la Szeged, în Ungaria. Acolo o oră de parcare e aproape 10 lei şi, dacă nu ai cumpărat tichetul de la chioşcurile de presă, te-a luat dracu'! Poţi să-ţi vinzi maşina liniştit ca să-ţi plăteşti amenda. Ungurii te amendează cu câteva zeci de milioane bune şi dacă ai pus tichetul în aşa fel încât să nu poată fi citit bine prin parbriz! Dar stai, vorbim deja de altă ţară şi altă civilizaţie...

Evanghelia după Jobs

2011-06-23T10:23:00.002+03:00

O singură nedumerire am: după ce citește din Evanghelie, îi dă Shut Down și apoi le dă ecranul mirilor la pupat?

Să ne tot trageți pe dreapta!

2011-06-22T23:15:00.004+03:00

Examen de capacitate, azi, la matematică:

Se dă o mașină bună, cu acte lipsă și cu un șofer plictisit, care merge cu viteză regulamentară de la punctul A la punctul B. La mijlocul drumului, la punctul A1, șoferul este văzut de oamenii legii vorbind cu nesimțire la telefon. Să se afle suma amenzilor primite și să se calculeze numărul de zile în care conducătorul auto va sta la cozi să-și recupereze talonul de înmatriculare și plăcuțele de înmatriculare.

Ei bine, dacă școlarii ar fi avut astăzi o astfel de problemă de rezolvat, sigur șmecherașii care nu au pus în viața lor mâna pe manualul de mate ar fi fost punctați mai bine decât copiii inteligenți sau tocilarii. Asta pentru că ar fi dat un răspuns la bâză, adică exact cum s-a și întâmplat cu mine, la Costești. Polițistul respectiv a făcut bâză de Codul Rutier, s-a amuzat că nu a mai găsit niciodată un om atât de în neregulă, și i-a dat drumul! Adică mi-a dat drumul pe străzi așa, nepenalizat!

Mulțumesc Poliția Costești! Nu promit că nu o să mai fac, dar cel puțin asigurarea RCA, expirată de fix 16 zile, am s-o reînnoiesc! Când mi se aduce aminte de ea într-un mod așa de frumos, nu am cum să nu mă revanșez!

Profesori de lemn

2011-06-17T10:09:00.000+03:00

"O şcoală integratoare, care să aducă plus valoare reuşitelor şcolare şi nevoilor de dezvoltare comunitară. Viziunea noastră reprezintă îmbinarea tuturor formelor şi metodelor educaţionale pentru formarea şi certificarea competenţelor, cu care să se intervină în construirea unui mediu prielnic de dezvoltare continuă a cetăţeniei democratice, în cadrul comunităţii locale, care să valorifice experienţele, rezultatele, resursele şi valorile naţionale şi universale."

Şi ne mai mirăm de ce ies copiii tâmpiţi...

100 de ani

2011-06-15T18:02:00.006+03:00

Da, atât ar fi împlinit astăzi bunicul meu din partea mamei, dacă ar fi trăit. Poza pe care am găsit-o în sertarul cu amintiri a fost făcută în 1996, adică la 85 de ani. A mai dus-o trei ani şi a murit de bătrâneţe.

Popa Barbu. Popa era numele de familie. Un bătrânel foarte simpatic, blajin, liniştit, cu mare dragoste de Dumnezeu, care a crescut şase copii în cea mai curată credinţă şi cinste faţă de oameni şi lucruri. Şi n-a fost uşor, deoarece peste el au trecut două războaie şi o criză dură.

Îmi amintesc că în vacanţele petrecute la Cocu (judeţul Argeş) era partenerul nostru de joacă. Ne strângeam toţi verii, eram tot timpul peste 10 bucăţi şi ne distram la maxim în micuţa, dar încăpătoarea gospodărie de la marginea unei păduri superbe. Iar tataie Barbu ne supraveghea şi de multe ori intra în jocul nostru. Seara, ori ne citea (la vârsta de 80 de ani lectura fără ochelari), ori ne povestea aventurile lui din Rusia, din timpul celui de-al doilea război mondial. Ce vremuri...

Cu tataie Barbu am şi una dintre cele mai importante amintiri din copilărie! Eram mic, poate 10 ani, maxim 12... Ne jucam la ţară ca de obicei, când verii mei m-au supărat fiindcă nu voiau să mă includă în echipa de fotbal. Le-am zis: "Eu plec acasă"! "Pleacă"! Şi am plecat... Am luat-o pe jos vreo 10-15 km, după care m-a pescuit de pe drum o betonieră de la tata de la serviciu. Eram mort! Ca în filmele cu proşti, şoferul m-a văzut pe drum şi s-a întrebat, într-o doară, "bă, ăla n-o fi băiatu' lu' nea Mihai?". Şi era...

Singurul care s-a sesizat că lipseşte Adi a fost tataie. După ce i-a certat p-ăilalţi că m-au lăsat să plec, la vreo două ore după ce dispărusem s-a apucat să-mi ia urma. Mai întâi, şi el, tot pe jos. Apoi s-a suit într-o rată. La un moment dat, a văzut un copil care semăna cu mine. A urlat la şofer să-l lase acolo şi l-a strigat pe puştan: "Mă, Adiţă! Vino-ncoa'". Dar ăla s-a speriat şi a luat-o la fugă... Bunică-meu, după el... Săracu', a sărit garduri, podeţe, a alergat câteva uliţi, ca să-şi dea seama la final că nu eram eu! Toată ziua m-a căutat, abia seara a ajuns, terminat, la Piteşti, să le dea alor mei vestea cea rea! După ce eu făcusem un somn de mai mare dragul...! Credeţi că mi-a zis ceva? M-a luat a doua zi la ţară şi o lună de zile a povestit în tot satul păţania lui, glumind el însuşi de ceea ce a putut să i se întâmple.

100 de ani! Oare oi trăi s-ajung la vârsta asta?

Pacea interioară

2011-06-11T23:28:00.001+03:00

Şi-am fost la Kung Fu Panda 2! Simpatic, uneori hazliu, mai mereu deconectant. Păcat că a fost 3D... Frumos a fost că după vreo juma de oră au intrat trei malaci în sală şi s-au aşezat fix în spatele meu. Mă aşteptam din moment în moment să fiu brutalizat fizic sau sonor de aceste brute, dar se pare că au venit la film ca să-şi redescopere dulcile amintiri din copilărie. Fiindcă râdeau şi se gudurau ca nişte plozi nătângi! Iar eu, cu ocazia asta, mi-am descoperit pacea interioară.

Apropo de pace interioară, este lait-motivul care traversează filmul ca un fir roşu (na, că parcă fac comentarii ca pe vremea liceului). Oricum, de pacea interioară pe care încearcă să şi-o găsească Po se leagă cele mai bune poante. Şi, cu ocazia asta, mi-am amintit şi de un banc super-tare:

Cică, dacă vrei să-ţi găseşti liniştea şi pacea interioară, nu trebuie să faci mare lucru, ci să te concentrezi puternic, să-ţi elimini toate gândurile negative şi să le înlocuieşti cu imagini angelice, într-un cuvânt mirceabadean, să devii Zen! Zeeeen!!! Şi să urmezi cinci paşi elementari:
1. Imaginează-ţi că te afli la munte, lângă un izvor.
2. Păsările se aud ciripind în aerul rece şi curat.
3. Nimic nu te poate deranja aici – nimeni nu cunoaşte locul tău secret.
4. Sunetul unei mici cascade crează un fundal sonor liniştitor.
5. Încearcă să-ţi imaginezi cu claritate figura persoanei pe care o ţii cu capul sub apă…

Cum am scăpat de la moarte

2011-05-29T14:05:00.008+03:00

Un pic de răbdare, până la videoul cu tangoul... Să zic și eu ceva...

Zicea cineva că Bucureștiul e un oraș mare? Oh, da, când stai cinci minute pe loc în aglomerațiile din intersecții și nu te miști decât câțiva centimetri, e maaare! Dar când ești la Bookfest, dintr-odată se îngustează! Asta poate și fiindcă la un târg de carte de amploarea Bookfest-ului nu vine oricine, ci doar cel care în timpul liber preferă să deschidă o carte, să adore miresmele inconfundabile ale hârtiei proaspăt tipărite sau să se integreze activ și necondiționat în tablourile cu tâlc povestite de scriitori "cu neuronii prăjiți". Ei, bine, la București m-am întâlnit ieri cu câțiva prieteni pe care nu m-așteptam să-i văd pe acolo, prieteni buni.

Am asistat ieri la mai multe lansări ale editurii Tritonic, o editură micuță în comparație cu altele, "cu nume", dar cea mai inimoasă dintre toate. Spun asta, deoarece scriitorii care au romane publicate aici, pur și simplu își dau și sufletul pentru ca totul să iasă bine, la astfel de manifestări: fac pe editorii, pe scenariștii, pe producătorii, aleargă în culise, vânează invitați, se împușcă cu pistoale adevărate, ba fac și pe actorii, așa cum a făcut Oana, pentru lansarea celei mai noi cărți, Sărutul Morții. Ivona Boitan, de exemplu, a adus o trupă de teatru de copii, care a făcut un spectacol îndelung aplaudat de micuții târâți la Bookfest de către părinții lor! Asta doar pentru a face lansarea cărților Magie într-un pahar cu apă (a Ivonei) și Bunny detectiv (a Oanei) mult mai interesantă. Dar nici Lucia Verona, Monica Ramirez, George Arion, Bogdan Hrib, Emil Simionescu, Ada Pavel și alții nu se lasă mai prejos, în timp ce alte edituri nu au mișcat mai nimic. Am văzut-o pe Mihaela Rădulescu vorbind cinci cuvinte și apoi stând o oră să dea autografe, l-am văzut pe Patapievici spunând niște cuvinte care treceau ca gloanțele pe lângă urechile auditoriului, pe Oreste filozofând în fața unui public numeros, dar total neinteresat de ceea ce spune, ci doar de persoana sa, și tot așa... Păi se compară?

Revenind la Oana... De câteva luni insistă să învățăm un tango pe care să-l prezentăm la lansările cărții Sărutul Morții. Vreo două luni și jumătate am crezut că glumește, dar gluma s-a îngroșat în ultimul timp. Și eu, și Fredy (instructorul de dans), dar și ea ne-am ales cu niște febră musculară incredibilă, dar am învățat o coregrafie senzațională. Tangoul l-am prezentat la Bookfest și, chiar dacă nu ne-a ieșit cum am fi vrut, am smuls ropote de aplauze și zâmbete, deoarece pistolul Oanei nu s-a descărcat. Și uite așa eu nu am murit, iar acum vom perfecționa dansul, ca să ne iasă perfect data viitoare. Sau dățile viitoare... (cică urmează și un videoclip, sssttt)

PS 1 - În aceeași zi, Stelian Tănase a avut o sesiune de autografe pentru cea mai nouă carte a lui, Moartea unui dansator de tango, la doar cinci metri de noi. Ciudată ironie, nu?

PS 2 - Mai multe poze, pe facebook.

Cinema-ul 3D, o mare porcărie

2011-05-22T12:44:00.000+03:00

Dintre toate invenţiile, gadgeturile, tehnologiile, nebuniile apărute în ultimii ani, 3D-ul mi se pare cea mai mare tâmpenie şi am curajul să pariez că după ce se va mai potoli isteria, va dispărea cu totul. Aşa cum s-a întâmplat cu alte mari invenţii, mult mai importante, ca videoul, walkmanul, pick-upul ş.a.

N-am înţeles decât o singură dată, la Avatar, de ce trebuie să port nişte ochelari oribili şi incomozi pentru a mă uita la un film. De fapt, pe ultimele le-am văzut fără ei şi nu am pierdut nimic.

De ce?

2011-05-19T17:02:00.000+03:00

2009 - Răzvan Raţ câştigă Europa League cu Şahtior Doneţk
2010 - Cristi Chivu cucereşte Champions League cu Inter Milano
2011 - Cristi Săpunaru câştigă Europa League cu FC Porto
Toţi au fost titulari, deci oameni de bază. În plus, avem jucători de minim 5 milioane de euro: Mutu, Stancu, Marica, Torje. 7 din 11, un procent destul de bun, ca să nu ai emoţii cu calificările. Dar, când ceilalţi patru sunt Florescu, Papp, Cociş şi Roman, ajungi să te lupţi cu Luxemburg şi Albania. De ce? E, la naiba, cum de ce?

Tango Master

2011-05-14T23:17:00.008+03:00

Ok...! Să încep cu vestea cea mare: am câștigat locul 1 la Tango, la concursul dedicat amatorilor, din cadrul marii competiții Dansul Florilor! Drept urmare, ne-am ales cu aplauze, diplome, medalii și privilegiul de a efectua dansul învingătorilor!

Deși avem decât trei luni de când facem dans, eu și Oana, partenera (care era să mă părăsească), am reușit să depășim cupluri care fac dans de zeci de ani! Cum? Prin originalitate. Adică, am prezentat elemente pe care, de obicei, juriul nu le vede în concursurile adevărate, fiindcă aici se dansează anumite stiluri. De exemplu, tangoul care e prezent în genul de competiții ca și Dansul Florilor, e unul țopăit, care aduce prea puțin cu tangoul pe care îl vedem noi prin filme, cel argentinian. Și tocmai aici am surprins, fiindcă la ce ne-a învățat Fredy (fostul mare dansator Alfred Schieb), noi am adăugat multe elemente de pe net!

Eu și Oana am mai câștigat două locuri 3 la Rumba și Merengue și un loc 4 la Vals lent. Nu-i rău pentru niște începători... Chestia e că ne-am ambiționat foarte tare și acum vrem ca la anul să avem câte o coregrafie super-beton la toate dansurile: tango, rumba, cha cha (preferatele noastre), salsa, samba, vals lent și vals vienez!

Dans, dans, dans

2011-05-13T20:52:00.005+03:00

Adică trei zile de dans, la concursul Dansul Florilor, competiție tradițională, care a ajuns la a 23-a ediție. Începe vineri, continuă sâmbătă și are punctul culminant duminică, cu desemnarea câștigătorilor, ce se vor alege din cei aproximativ 1.400 de concurenți din toată țara. Sincer, aș vrea să fie aceeași nebunie ca la Tg. Mureș, unde 3-4 mii de spectatori s-au călcat în picioare în cele două zile și jumătate de concurs! Și unde l-am întâlnit pe Mihăiță... :P

M-am arătat dispus și eu să ajut cum pot, mai ales că Fredy Schieb îmi este foarte bun prieten și este organizatorul. Săracul, ce a fost pe capul lui... E, n-am făcut eu mare lucru, fiindcă are Fredy o grămadă de prieteni (mare lucru), dar cel puțin i-am ridicat moralul, atunci când ne-am văzut. Eu și ceilalți ”dansatori” de la Total Dance, clubul lui.

Se anunță trei zile superbe, cu dans și grație și atmosferă minunată. Iar dacă, cumva, prin absurd, vă plictisiți, se rezolvă și asta: Tritonic s-a instalat cu un imens stand de cărți la Sala Sporturilor, de unde se pot achiziționa până și ultimele apariții ale editurii: cărțile lansate vinerea trecută, la Pitești, în frunte cu vedeta Sărutul Morții, thrillerul captivant al Oanei Stoica Mujea și Adei Pavel.

Lansare de carte thriller

2011-05-08T11:02:00.008+03:00

Adică și lansarea, și cartea sunt thriller! Adică rețeta de succes a americanilor... Vineri, la Librăria Mea, în două spații devenite neîncăpătoare, editura Tritonic a organizat lansarea cărții Sărutul Morții, scrisă de Oana Stoica Mujea și Andra Pavel. Sărutul Morții, pentru noi, prietenii de dans, cafea, bârfit, feisbucuială și pierdut timpul ai Oanei (Ema, Raluca, George, Adi Enache, Alin Niță și, ocazional, alții) era un must see odată! Fiindcă așteptam această carte de anul trecut, de când am savurat Parfumul Văduvei Negre. ”Ce ați citit acum e nimic față de ce vă pregătesc în noul roman!”, ne-a zis Oana pe atunci. Și, sincer, ce citisem până atunci mi se părea super tare! Așa că la fiecare întâlnire cu Oana o stresam cu întrebarea: ce se mai aude cu cartea.

La un moment dat, prin luna iulie-august, Oana ne zice: ”Nu mai am chef de scris. Dă-o dracu de carte”! Damn! Și Sărutul? Vrem Sărutul Morții! Bine, cam toți pe atunci eram duși în negurile vieții... Noroc că tot Oana ne-a scos, și s-a scos: i-a pus manuscrisul în brațe Adei și i-a spus: ”Ia-o și fă ce vrei cu ea, numai n-o omorî pe Lala”. Și Ada, un copil minune, de 17 ani, s-a transpus perfect în rolul de scriitoare al Oanei. A intrat atât de bine în pielea ei, încât aproape nimeni nu a putut descoperi unde a scris Oana acest roman și unde Ada. Nici măcar Bogdan Hrib, editorul! Recunosc că și eu am citit unele pasaje înainte de apariția cărții și n-am descoperit vreo diferență de stil. Acel stil inconfundabil al Oanei: dur, direct, pizduitor...

Și iată că. în sfârșit, a apărut! Un thriller impresionant, la fel ca cele care s-au vândut în milioane de exemplare, scrise de autorii nordici sau de consacrații best-selleri americani. Cel puțin prin formă și prezentare, are 432 de pagini, Sărutul Morții rivalizează cu trilogia Millennium a lui Stieg Larsson. Și, dacă ni s-au promis crime în serie, o asasină guvernamentală, o polițistă dusă și multe alte încrengături, Sărutul are ocazia să devină una dintre cele mai discutate cărți care s-a scris în ultimii ani în România.

Despre lansare, ce să mai spun? Tritonicul a adus la Pitești alte nume grele: Lucia Verona, unul dintre cei mai cunoscuți dramaturgi contemporani, autoare și de cărți polițiste, care și-a prezentat cea mai nouă carte, Afacerea Clonegate; George Arion, cunoscut pasionaților de romane polițiste încă dinainte de 1989, care revine cu un pasionant roman polițisto-psihologic Fortăreața Nebunilor; Monica Ramirez, o scriitoare română care are publicate cărți polițiste și în Statele Unite, acolo unde a trăit o bună perioadă, și care a vorbit la Pitești despre cele mai noi lucrări ale sale, Kit Black, Cum să scrii un best-seller și Asasini la feminin și, nu în ultimul rând, Bogdan Hrib, care și-a scos recent cartea Ucideți Generalul.

Să tot citești!

Regal

2011-05-05T11:21:00.005+03:00

E prima oară când o să particip la Dansul Florilor. Știu, se ține de 22 de ani în Pitești, este unul dintre cele mai vechi concursuri de dans din țară, dar niciodată nu am fost atras de acest tip de sport. Asta, până acum trei luni de zile, când la insistențele Oanei și Emei, am luat decizia singur de a veni la dans. La clubul Total Dance, al lui Fredy Schieb. Și cred că e cea mai bună decizie pe care am putut-o lua în ultimii ani, deoarece dintr-o dată am văzut lumea altfel. Să dansezi e un lucru minunat, dar s-o faci și în cunoștință de cauză este chiar mirific.

Primul concurs de dans la care am participat cu adevărat a fost Europeanul de la Târgu Mureș, din luna martie (sau sfârșitul lui februarie, nu mai știu). Ca spectator, bineînțeles... Am rămas trăsnit. Mai sunt și acum. Și mă duc și weekend-ul următor, să mă trăsnească și acasă la mine.

Bere înainte de bere

2011-04-30T23:41:00.003+03:00

Deci: până ce Timișoreana ne va da câte o bere în Piața Primăriei, de la ora 14, Chinezu ne va da o altă bere, cu o oră mai devreme, la Siblani. Adică vizavi de IPJ. Probabil tot Timișoreana...

Serios vorbind: înainte de evenimentul oficial organizat de sponsorul Cupei României, sosirea caravanei Drumului Mingii în Piața Primăriei și întâlnirea cu Rodion Cămătaru, Ilie Balaci și Gica Dobrin, cel mai cunoscut blogger sportiv, Chinezu, ne invită pe toți cei care pierdem vremea pe net (în limbaj mirceabadean, „o ardem pe net”) să ne cunoaștem mai bine la locația amintită, de la ora 13. Eu zic că e o oportunitate aproape unică să-l avem pe Cristian China Birta la Pitești, să-l cunoaștem și să-l tragem de limbă cum a ajuns el bloggerul oficial al campaniei Drumul Mingii.

1 Mai, bere, fotbal, mici

2011-04-29T11:25:00.005+03:00

Mai ceva ca de Ziua Bărbatului, nu? Ei bine, aceste oferte de nerefuzat vin la pachet duminică, la Piteşti, în Piaţa Primăriei, începând cu ora 14. Drumul Mingii, campanie a producătorului de bere Timişoreana legată de finala Cupei României la fotbal, face un popas la Piteşti.

Ce e Drumul Mingii? 2.400 km, 40 de zile, 35 de localităţi. Este o acţiune de promovare şi susţinere a fotbalului adevărat, acel fotbal curat făcut pentru suporteri, nu fotbalul de la televizor, pigmentat cu scandaluri şi cu, obligatoriu, Gigi Becali. 1.000 de români duc mingea cu care se va juca finala Cupei României, prin dribling, la picior, de la Timişoara la Braşov. Doamne, cât m-am ofticat că am auzit târziu de această campanie, fiindcă aş fi vrut şi eu să o car pe un traseu, cât de mic...

La Piteşti, duminică, ajunge mingea. Cu ocazia asta, fostul mare fotbalist Rodion Cămătaru va fi amfitrionul distracţiei din Piaţa Primăriei. Din câte am înţeles, vor fi ceva evenimente, scăldate de râuri de bere. Toate, pentru suporterii obişnuiţi, aşteptaţi în număr cât mai mare. Din păcate, spaţiul nu permite şi un meci demonstrativ, aşa cum s-a întâmplat în alte oraşe.

Pentru mine, venirea caravanei la Piteşti are o dublă semnificaţie. În primul rând, abia aştept să mă revăd cu Radu, responsabil cu promovarea evenimentului din partea 2activepr, cu care am petrecut trei săptămâni senzaţionale în 2008, la Campionatul European de fotbal din Austria şi Elveţia. Dar, despre asta, o să scriu luni sau marţi. În al doilea rând, mă bucur să fiu prezent la un eveniment care promovează finala în care deja Dinamo, echipa mea de suflet, s-a calificat :P

Breaking news

2011-04-25T20:23:00.000+03:00

Un raport al Comisiei Europene de Mediu dezvăluie faptul că România este cea mai poluată ţară continentală. Ieri şi azi, 24 şi 25 aprilie, s-au înregistrat depăşiri drastice ale cotelor de avarie la fum de grătar şi decibeli de manele.

Încăpăţânare

2011-04-16T15:29:00.000+03:00

Acum vreo lună mă juram că nu mă mai uit la meciurile lui Dinamo până când toate ciurucurile din apărare care mi-au mâncat ficaţii in ultimii trei ani nu vor mai juca. M-am ţinut de cuvânt până azi, când, neavând ce face, m-am gândit că nu m-am mai enervat de mult. Şi ceea ce era de aşteptat s-a întâmplat: Dinamo s-a bătut iar singură! Cu un Moţi în formă mare, gafeur la toate golurile, ajutat de aceiaşi Diabate şi Grigore, nici nu mă aşteptam la altceva. Dar nu e vina lor, ci a încăpăţânatului de Andone.

Un român are talent

2011-04-13T00:52:00.008+03:00

Azi l-am cunoscut personal pe Lorenzo Cristian, magicianul timişorean care a impresionat ţara întreagă cu numărul său extraordinar din semifinala a treia a emisiunii Românii au talent. Da, cel care a transformat o femeie în bărbat şi care a făcut să apară dintr-un desen de graffiti o motocicletă... Cel care, la preselecţii, a desenat un porumbel şi apoi l-a şters, aducându-l la viaţă din hârtia rămasă goală şi mută, ca noi toţi...

Cristi este un bun amic al unor buni prieteni ai mei din Timişoara. După ce în urmă cu doar trei zile a ţinut România cu sufletul la gură şi l-a făcut pe Mihai Petre să se ridice în picioare uimit de ceea ce vedea, l-am întâlnit face to face. Normal, a trebuit să povestească totul. Tot ce s-a petrecut în direct la ProTV şi de ce nu s-a calificat în finală, aşa cum era îndreptăţit s-o facă şi cum erau convinşi toţi cei trei membri ai juriului. Mărturie stă înregistrarea numărului său fantastic...

E mult de redat aici. Poate că unii ar dori să ştie mai multe din culisele celei mai de succes emisiuni la ora actuală, dar cred că pe alţii i-aş plictisi. Şi apropo de culise, se pare că în semifinale realizatorii au făcut jocurile unor favoriţi, în detrimentul altora. O spune Cristi, cel care este la ora actuală cel mai bun magician din România, fără a avea niciun fel de promovare, cum au Johannes sau Alin Blaine, care beneficiază de sprijinul televiziunilor mari din România. Cristi este mai cunoscut la Londra şi Barcelona, decât în ţara sa natală, unde doar prin blogul personal se remarcă, şi prin rarele show-uri pe care le dă când e în ţară. Probabil că deja se ştie şi câştigătorul marelui premiu, un lucru e cert: Narcis cântăreţul minune, Rebecca soprana-copil, rapperul Adrian, Valentin cocktail-man şi fotbalistul de foc au cele mai mari şanse să câştige cei 120.000 de euro.

Ok, detalii! Săptămâna de repetiţii a fost, pentru Cristi, o săptămână de beţe-n roate. Asta pentru că era prea bun şi ameninţa interesele unora. Chiar şi ale ProTV-ului, care are contract baban semnat cu Johannes. De altfel, Johannes chiar a vrut să-i fure din secrete lui Cristi, sosind într-o zi la repetiţii! Deh, concurenţa... Iar faza cea mai tare, legată de Johannes, e că Andi Moisescu a fost obligat de cineva din regie, la 10 minute după ce Andra, Andi, Mihai, Pavel şi Smiley l-au lăudat pe faţă pe Cristi pentru numărul lui de magie, să amintească de faptul că Johannes e cel mai tare magician român! Asta deşi Cristi plecase demult din platou şi se încheiase şi numărul următor din emisiune!

Alte beţe: i s-a spus mereu că are un număr perfect şi nu a fost lăsat să facă repetiţii, în ciuda faptului că mingicarul lucra şi cinci ore pe zi şi a avut la dispoziţie 100 de mingi pe care să le ardă! Cocktail-man-ului i s-a pus ecran cu led-uri şi înregistrare pe fundal, Rebeccăi i s-a adus un cor cu 20 de copii cu care să lucreze, până şi Dracula cântăreţ a primit mai multă atenţie pentru că, vezi Doamne, face un număr care se leagă de numele Stelei şi aduce rating... Cineva i-a calat motorul pentru ca motocicleta să nu pornească la final şi să-l fure pe Pavel Bartoş, aşa cum era scenariul, artificiile nu au mai venit, deşi întregeau şi ele scena de final şi îi dădeau strălucire, iar panoul cu leduri, cel cu Mihai, Andra şi Andi şi X-urile, s-a ars brusc, dar s-a refăcut miraculos în câteva secunde...

Mă rog, sunt multe povestite de Cristi despre experienţa de la Românii au talent, dar mai bine vă zic câte ceva despre el. Asta, dacă nu aveţi răbdare să citiţi blogul lui sau articolele la care o să dau linkuri. E foarte modest, volubil, lucrează toată vara în Ibiza şi câştigă o grămadă de bani pe show-uri, are 31 de ani şi arată super (deh, a fost stripper), are o logodnică cu 11 ani mai mare, dar care este atât de sexy încât îţi vine să-ţi baţi copiii, are o casă magică, de-a dreptul (scara interioară zici că atârnă în aer, ca-ntr-o iluzie cu care ne ia ochii în numerele lui), are o motocicletă beton (cea din emisiune), stinge ţigări pe haine şi apoi nu găseşti arsura, eliberează porumbei de niciunde, citeşte minţile tuturor, levitează, hipnotizează, ascunde femei, ghiceşte cărţi, scoate peşti din ouă crude etc etc etc! E uluitor să fii în preajma unui magician! E extraordinar de tonic şi te face să te simţi (fizic, psihic, metafizic, la propriu şi la figurat) în al nouălea cer!

- Articol Adevărul

- Articol Click

- Articol ProTV.ro

- Articol Opinia Timişoarei

Test pentru noul selecţioner

2011-03-26T22:32:00.000+02:00

Oricât de mult ne-am târî, e clar: n-avem viitor cu Lucescu. Odată tot trebuie schimbat, fiindcă văd că nu-şi dă demisia. Clasic românesc... Am ajuns să-l regret pe Piţurcă!

Mi-e silă să mă repet, dar o fac, măcar pentru satisfacţia că am avut dreptate: Răzvan e cel mai slab selecţioner, Florescu şi Cociş nu sunt fotbalişti, noi jucăm ca-n anii 80, şi mediocru, iar Bosnia e o forţă... Mărturie stau toate articolele.

Avem nevoie de Olăroiu, dar cu o condiţie: trebuie să jure că nu-l mai vedem pe Florescu.

Interviuri fără răspuns

2011-03-23T13:22:00.002+02:00

Că televiziunile s-au tâmpit şi moderatorii nu mai au pic de deontologie în ei am remarcat mai demult, dar de curând am descoperit o nouă modă în jurnalistica tv actuală: promovarea intensă a interviurilor fără răspuns! Vedem în ştirile tuturor televiziunilor, nu numai Antena 3 şi Realitatea, "sincronuri" cu tot felul de personalităţi care nu spun nimic. Nu pentru că nu ar avea ce, ca în cazul invitaţilor emisiunilor din intervalul 17-19, ci pentru că nu vor.

Apare Monica Columbeanu la Tribunal (în fiecare zi) şi zeci de reporteri se reped spre ea. "Moni, e adevărat că ţi-ai bătut fetiţa?", "Moni, îţi era dor de Irina?", "Monica, ce i-ai adus Irinei?", "Ce părere ai de...", etc etc. Şi Moni, nimic! Deci singurele lucruri care apar în interviuri sunt întrebările, fiindcă răspunsurile lipsesc cu desăvârşire.

Aceleaşi lucruri se petrec cu infractori aduşi la Curţile de Apel, cu bolnavii aduşi la Urgenţe, cu directorii care nu vor să comunice cu presa, cu politicienii care urăsc ziariştii, cu fotbaliştii aflaţi în silenzio stampa... Reporterii se strofoacă şi pun cinci întrebări pe secundă, iar intervievatul răspunde prin tăcere. Sau sfidare, uneori...

Şi atunci, eu nu înţeleg: de ce ne mai sunt prezentate aceste imagini cu sunet? Ce vor să demonstreze editorii şi producătorii? Că oamenii lor de pe teren au vrut, dar nu au putut? Pe vremea mea (atât în facultate, cât şi în câmpul muncii), o astfel de filmare era considerată un eşec lamentabil, iar noi am fi plătit printr-o etichetă clară: jurnalist slab! Care nu e în stare să smulgă două cuvinte de la subiect... Decât să nu am niciun sincron, mai bine nu mă mai întorceam la redacţie, plecam acasă şi-mi luam liber în ziua respectivă.

Din păcate, televiziunea s-a schimbat mult în ultimii 5-10 ani, în rău! Şi se vede asta: dacă acum ProTV, care rămâne liderul incontestabil, scoate 6-7 puncte de rating, maxim 10, pe vremea mea se lăuda cu dublu! Şi, din nou, din păcate, "meritul" pentru această cădere calitativă îl au cele două televiziuni de nişă şi interese: Realitatea şi Antena 3.

Bocca della Verita

2011-03-18T16:21:00.004+02:00

Inevitabil, am făcut-o și p-asta! De prea multe ori am trecut pe lângă ea și am dorit să-mi aflu parte din destin, dar... am trecut. Zilele trecute eram însă mult prea curios și am băgat mâna. În gura omului ăla curios. Dar nu la Roma, cum probabil ați crede, ci la EuroMall.

Și am aflat! Acum nu știu ce să zic, s-ar putea ca predicțiile să fie presetate și să apară aleatoriu la un număr de participanți la joc, sau s-ar putea să fie ceva adevăr... Ca la horoscop: unele se potrivesc, altele nu.

Iată ce mi-a spus mie vocea adevărului:

- Din cauza încordării psihice rezultă o mulțime de probleme

Sincer, credeam că am scăpat de încordarea psihică, mi-a fost de ajuns depresia prelungită de aproape un an. Dar, mai știi...

- Folosește agerimea minții în folosul tău

Ok, ceva sfaturi?

- Ai o logică de invidiat

Știu că sunt invidiat, și nu numai pentru logica mea :P

- Cu instincte sănătoase și cu sentimente curate vei găsi prieteni minunați

I-AM GĂSIT DEJA! LE MULȚUMESC!

- Ai mare grijă că ai predispoziție de a deveni „papuc” în viața de familie

Nu cred, sunt un om liber și ies de sub pat când vreau eu!

- Atenție la starea financiară. Vei putea avea surprize

Eh, ce să spun, suntem în criză și așa este pentru toată lumea

Și acum graficul, conceput pe o scară de la 1 la 9 stele:

- Viață: 6 stele

- Dragoste: 8 stele

- Noroc: 3 stele

- Sănătate: 8 stele

- Sex: 6 stele

Gropi sau radar?

2011-03-14T15:01:00.005+02:00

Weekend-ul acesta am dat o fugă până în Ungaria, cu treburi. Nu am trecut mult granița, doar până la Szeged. Dar nu despre maghiari am de gând să scriu, oricum ei sunt cu 10 ani înaintea noastră, ci despre drumurile din România.

Știu, v-așteptați să le critic... Ei bine, nu! Drumul Pitești - Timișoara este foarte bun! Spre surprinderea mea, care am fost ultima oară la Timișoara în martie 2009, deci acum doi ani, Europeanul care era varză cu cârnați s-a preschimbat ca o omidă într-un fluturaș! În afară de porțiunea de 25 km dintre Drobeta Tr. Severin și Orșova, pe viaducte, cei 500 km sunt foarte-foarte buni! Drum ca-n palmă până la Slatina, idem până la Craiova, centură ocolitoare nouă aici, care m-a scutit de o porție de vomă prin oraș, apoi drum chiar și pe patru benzi până la Severin, defileul Orșova - Caransebeș ca-n palmă, la fel până la Lugoj, iar între Lugoj și Timișoara zici că e terminat ieri.

Dar... Există întotdeauna un dar... E un mic-mare inconvenient: radarele! În fiecare comună sau oraș prin care treci, trebuie să treci testul radarului. Nu sunt numai mașini de Poliție „la derută”, aruncate în stradă, sunt radare cu aparatele pornite! Și dacă vrei să scapi curat până la Timișoara, cea mai mare parte a drumului trebuie s-o parcurgi cu 60-70 km/h. Ca să nu mai spun că, între Lugoj și Timișoara, chiar și în afara localităților viteza e limitată la 70!

Așa că un drum de 500 km pe care, acum 2-3 ani, prin gropi și cu mii de înjurături, îl făceai în 6 ore maxim, acum îl parcurgi în minim 7 ore! Și atunci, stau eu și vă întreb: cum e mai bine? Drum curat ca lacrima, dar pe care mergi ca la înmormântare sau drum plin cu gropi și denivelări, pe care alergi fără teama că iei o amendă de 5 milioane?

Obiecte ascuţite

2011-02-21T11:52:00.007+02:00

În ultima vreme nu am mai făcut recenzii pe aici, la cărţile pe care le-am citit, doar am schimbat coperţile la rubrica din stânga, "Ce citesc". Numai că ultima lectură pe care am avut-o a fost atât de profundă, încât nu mă pot abţine să nu vorbesc despre ea şi să nu v-o recomand. Este vorba de "Obiecte ascuţite", scrisă de Gillian Flynn.

Am început-o la recomandarea Oanei şi cu impresia că autorul este bărbat. Aşa reieşea din prezentarea pe care editura i-a făcut-o. Însă, după câteva zeci de pagini am început să-mi pun întrebări: ori autorul este genial şi s-a transpus în pielea unei femei, scriind cu un talent incredibil despre trăirile interioare ale unei femei traumatizate, trăiri pe care nu înţelegeam cum le-ar fi putut cunoaşte un mascul, ori autorul este o femeie şi e tot... genială! Wikipedia mi-a confirmat supoziţiile: Gillian e femeie.

Eroina acestui roman senzaţional este o jurnalistă din Chicago, ajunsă la vârsta de 32 de ani fără să fi făcut nimic notabil în viaţă. Ca s-o scoată din depresiile puternice ale ei, redactorul şef o trimite în orăşelul natal, pentru a ancheta şi documenta o crimă şi o dispariţie, dispariţie care se va dovedi a fi tot o crimă. Două fetiţe de 6-7 anişori au pierit ciudat de mâna unui, probabil, ucigaş în serie.

Numai că intenţia materializată a şefului îi trezeşte Camillei amintiri foarte dureroase. Întoarcerea în orăşelul natal este de fapt întoarcerea într-un trecut de care a fugit în urmă cu 13-14 ani, de o copilărie ce trebuia să fie minunată în casa mamei ei, cea mai bogată din sudul statului Missouri. Camille retrăieşte momentele de depresie cumplită, care au împins-o în sanatoriul de nebuni fiindcă ajunsese să se taie cu lama şi cu alte obiecte ascuţite. Camille are căderi psihice atunci când mama ei doreşte s-o "îngrijească", aşa cum făcea în trecut. Camille are resentimente dure faţă de foştii colegi şi prieteni, de locuri şi fapte din trecut, chiar de ea însăşi, atunci şi acum.

În această stare psihică precară, Camille încearcă să rezolve misterul crimelor, fiindcă de la poliţişti nu are nicio speranţă. Ea se luptă cu datoria ei de serviciu şi cu trecutul, cu toate că nu este nimic altceva decât o femeie simplă, cu sentimente ca oricare alta, ce-şi dorea să fie nimic altceva decât iubită, dar şi o femeie complicată, care nu iroseşte timpul şi, după 10 ani de abstinenţă sexuală, sare din patul unui poliţist şarmant în cel al unui adolescent de 18 ani, căruia nici măcar nu i-a mijit mustaţa. O femeie care şi-a început viaţa sexuală la 16 ani printr-o orgie într-un WC insalubru, cu patru fotbalişti ai liceului.

"Câteodată mă gândesc că fiecare femeie are câte o boală în ea, care aşteaptă momentul potrivit să răbufnească. Femeile se consumă. Nici nu e de mirare, luând în considerare traficul la care este supus corpul unei femei. Tampoane şi sterilete. Pule, degete, vibratoare şi multe altele, printre picioare, pe la spate sau în gură. Bărbaţilor le place foarte tare să bage tot felul de lucruri în femei: castraveţi, banane sau sticle, un şirag de perle sau un marker, un pumn chiar. O dată, un tip a vrut să-mi bage înăuntru un aparat walkie-talkie".

Drama Camillei a pornit de la mama ei, care nu a iubit-o niciodată pentru că, la rândul ei, nu a fost iubită de mama ei. "Nu-mi amintesc să-i fi spus Adorei (notă - mama) în copilărie culoarea mea preferată sau ce nume aş fi vrut să aibă fata mea când o să am eu copii. Nu cred că ştia ce mâncare îmi plăcea şi cu siguranţă nu am dat buzna niciodată în camera ei în mijlocul nopţii, cu lacrimi în ochi, din cauza unui coşmar. Nu mi-a spus în viaţa mea că mă iubeşte şi nici eu nu credeam că m-ar iubi". Astfel, copilăria ei a fost foarte grea: "Sunt mame care nu dovedesc că pot fi numite mame, aşa cum sunt fetiţe care nu merită să fie copii".

La o vârstă fragedă, Marian, surioara Camillei, moare în condiţii suspecte şi jurnalista începe să îşi pună întrebarea, azi, dacă nu cumva între Marian şi cele două fetiţe din cazul de crimă nu există vreo asemănare. Se apropie de familiile îndurerate şi descoperă că şi acestea sunt nefericite. "O familie cu mai mulţi copii este un cuib de gelozii meschine, dar copiii familiei Nash erau speriaţi nu numai de ideea de a concura unul cu altul, ci şi cu o soră moartă. Îi compătimeam sincer".

Faptul că a putut înţelege psihologia tuturor familiilor din oraş, graţie coşmarului trăit de ea în copilărie, o ajută să-l descopere pe criminal. Unul... surpriză!

Am rămas profund impresionat de această carte, de scriitura autoarei, de subiectul ales, de intriga dură, povestită pe şleau. Excelentă carte! O recomand cu căldură!

Ţigariada

2011-02-14T19:21:00.003+02:00

În studioul "La Ordinea Zilei", de la Antena 3, e mare agitaţie. Sigur, e aproape să înceapă emisiunea, dar agitaţia e oferită, normal, de Dana Grecu! Mdăăă...

"3, 2, 1: sunteţi în direct!"

D. Grecu: - Bună, dragii mei fideli telespectatori. În seara asta voi face ordine într-un subiect mult dezbătut zilele trecute: contrabanda cu ţigări. Invitaţii mei sunt aceiaşi, îi ştiţi şi îi iubiţi. În plus, avem pe cineva şi de la PDL. Nu contează cine e, important e să nu ne dea CNA-ul amendă.

Pedelistul: - Bună s...

D. Grecu: - Domnule, în emisiunea mea nu vorbiţi neîntrebat! Tăiaţi-i microfonul!

Pedelistul: - Dar...

D. Grecu: - Atât! Camerele, pe mine! Eu sunt moderatoarea, eu vă spun pe cine să arătaţi şi pe cine nu!

(după 5 minute de monolog)

D. Grecu: - Sunt informată că avem o transmisiune în direct din Piaţa Ţigair, din Piteşti, acolo unde au avut loc peste 30 de reţineri acum câteva zile. Vă vom demonstra că PDL-ul e de vină pentru contrabanda cu ţigări, pentru evaziune, haosul de la vămi şi pentru absolut tot ce merge prost în ţara asta. Dau legătura colegului meu care ţine microfonul.

Coleg: - Bună seara, Dana...

D. Grecu: - EU pun întrebările în emisiunea mea. Cine a făcut cadrul ăsta?

Coleg: - ???

D. Grecu: - Voi nu vedeţi că în spate aveţi o tarabă cu portocale? Doamne, ce amatori! Schimbaţi-vă repede!

(agitaţie pe fundal)

D. Grecu: - Cum dracu' v-a angajat pe voi la Antenă? Acum aveţi morcovi în spate! Jesus!

(operatorul găseşte o tarabă cu roşii şi verdeaţă)

D. Grecu: - Pe cine ai invitată?

Coleg: - Dana, lângă mine...

D. Grecu: - Dă-o în cadru. Bună seara, doamnă! Cine sunteţi?

Ţiganca: - Bafto delo! Iote, îmi luară bărbatu' şi-mi confiscară marfa.

D. Grecu: - Cine, doamnă? Cine? PDL-ul, nu?

Ţiganca: - Da', io ştiu, maică?

D. Grecu: - Deci, da! A zis "Da", doamnelor şi domnilor! A zis "Io ştiu". Aveţi dovada vie, în direct, că PDL-ul pune piedici micilor întreprinzători şi, nu numai atât, le falimentează afacerile. Aţi văzut, soţul acestei doamne a fost arestat fără a beneficia de prezumţia de nevinovăţie! Este închis ca un infractor de drept comun, când, într-o justiţie corectă, ar trebui să-şi dovedească nevinovăţia în libertate. Şi, da, domnilor, pentru toate aceste nenorociri care se petrec în ţara noastră, e de vină PDL-ul, e de vină Boc şi Guvernul lui de incompetenţi, e de vină acest preşedinte pe care nimeni nu-l mai vrea, acest Satană care nu vrea să pieie, Traian Băsescu.

Ţiganca: - Doamnă!

D. Grecu: - Eu pun întrebările: Îl cunoaşteţi pe acest domn, invitat la noi în platou?

Ţiganca: - Da', io, să mă iertaţi, nu văd decât pă ficioru' ăsta. Mă, ficior, ia lasă tu camera aia şi vino...

D. Grecu: - Linişte! Linişte, am zis! Deci îl recunoaşteţi! El e de vină?

Ţiganca: - Da', io...

D. Grecu: - Deci, da! A zis "Da". Am martori toţi telespectatorii că invitata noastră l-a indicat pe acest politician de la partidul de guvernământ, ca fiind cel care i-a distrus afacerea, care i-a băgat soţul în puşcărie. Cum vă mai e ruşine să veniţi la televizor, domnule, după tot ce aţi făcut?

Pedelistul: - Doamna Grecu...

D. Grecu: - Îmi pare rău, trebuie să luăm publicitate. Dar nu înainte de a o ruga pe amărâta întreprinzătoare să ne spună cum va trăi de-acum înainte, după această tragedie care s-a abătut asupra familiei ei.

Ţiganca: - Aa, păi nu ni le-a luat pă toate. Mai avem, maică, ţigări. Sunt puse bine.

D. Grecu: - Ştiu ce vreţi să spuneţi! Depozitul este în casa unui membru marcant al PDL-ului! Aşa este, nu-i aşa?

Ţiganca: - Cred că...

D. Grecu: - Nu mai trebuie să spuneţi nimic! Am înţeles, aşa cum toată ţara a realizat cine se află în spatele acestei contrabande fără precedent! PDL-ul lui Boc şi Băsescu! Doamnă, vă compătimim! Vă înţelegem şi vă oferim şi o soluţie a problemelor dumneavoastră! Nu mai votaţi PDL-ul! Trimiteţi-l la coşul istoriei pe Traian Băsescu, acest suveran necioplit, acest dictator, acest insensibil care vă jigneşte rasial ori de câte ori are ocazia, numindu-vă ţigănci împuţite.

Ţiganca: - Doamnă!

D. Grecu: - Da, scumpă invitată. Spuneţi-mi, în final, părerea dumneavoastră despre tot ce s-a discutat aici, în apărarea dumneavoastră!

Ţiganca: - Ştiu! Ştiu la ce am asistat: la o ţigănie!

Dragoste fierbinte

2011-02-14T10:08:00.000+02:00

Într-o seară, Maria îi zice lui Ion:
- Ioane, mai zi-mi şi mie o vorbă caldă, că de mult nu te-am mai auzit!
- Mărie, arză-te-ar focu'!

De sezon

2011-02-12T11:43:00.000+02:00

Dialog între soţi:
- Iubitule, ce faci?
- Nimic.
- Nimic? Păi de-o oră tot studiezi certificatul nostru de căsătorie.
- Căutam data expirării!

Mister rezolvat

2011-02-11T02:42:00.000+02:00

În urma discuţiilor prelungite avute cu apropiaţi ai preşedintelui PNL, Crin Antonescu, am reuşit să dezleg misterul migrării celui mai important partid istoric în stânga extremă a eşicherului politic, mai la stânga şi decât PSD-ul, PC-ul şi PP-ul.
În fiecare dimineaţă, în jurul orei 13, Crin observa că săgeata de pe sigla partidului e îndreptată spre stânga, lucru ce i s-a părut premonitor.
Pe surse am aflat că singurul care s-a opus a fost Ludovic Orban, care i-a spus să nu se mai admire atât în oglindă!

Nu sunt ceea ce par a fi

2011-02-10T13:09:00.002+02:00

Din păcate, într-o discuţie pe care am avut-o ieri, mi-am dat seama că mă bat cu pumnii în piept într-o privinţă, absolut degeaba. De câţiva ani, militez pentru anti-piraterie. În general nu sunt de acord cu downloadarea filmelor sau a muzicii de pe net şi fac lobby pentru cumpărarea DVD-urilor sau vizionarea producţiilor la cinematograf. Mi se pare că e de datoria noastră, a tuturor, să nu irosim munca unor oameni, pentru că nici nouă nu ne-ar conveni, dacă am fi în situaţia lor, ca munca noastră să nu fie răsplătită.

Dar, fiindcă întotdeauna există un dar, am remarcat că eu însumi piratez. Faptul că ascult muzică pe youtube e tot op piraterie, orice s-ar spune, fiindcă nu plătesc nimic pentru serviciul oferit. Acum: să mă las şi de youtube?

Transmisiune în direct de la mormântul Brătienilor

2011-02-09T14:28:00.002+02:00

Ştirile ProTV:
A. Esca: Avem o ştire de ultimă oră! Se pare că mormântul Brătienilor a fost profanat. La faţa locului se află colegul meu, Cătălin Radu Tănase, care vă oferă toate detaliile. Bună seara, Cătălin!
CR Tănase: Bună seara, Andreea, bună seara, doamnelor şi domnilor. Într-adevăr, mă aflu la Vila Florica, din apropiere de Piteşti, leagănul liberalismului. Nu cu mult timp în urmă, Poliţia a fost anunţată că mormântul fostului mare conducător IC Brătianu a fost găsit deplasat. Deocamdată nu se cunosc cauzele acestui act de vandalism, dar oamenii legii efectuează cercetări amănunţite.
A. Esca: Dar, Cătălin, nu există nici măcar o ipoteză?
CR Tănase: Încă nu, dar noi nu am stat cu mâinile în sân şi am chemat-o alături de noi pe cea mai cunoscută prezicătoare din zonă, despre care localnicii spun că poate dialoga cu spiritele celor morţi.

(Cătălin Radu Tănase se întoarce puţin către stânga, cadrul se lărgeşte şi apare o băbuţă gârbovită)

CR Tănase: Bună seara, mamaie!
Baba: Să creşti mare, puiule. Ce-ai slăbit aşa?
CR Tănase: Lăsaţi, nu asta contează. Cum vă numiţi?
Baba: Baba Vanga
CR Tănase: Cum, Zanga?
Baba: Vanga.
CR Tănase: Langa?
Baba: 95.
CR Tănase: A, asta e vârsta. În sfârşit... Spuneţi-ne ce s-a întâmplat la mormântul Brătienilor!
Baba: Maică, eram p-acilişea, când a venit un copil cu un buchet de trandafiri. Oamenii de p-aci zic că e şef mare pe la un partid, da' minte, că e doar un elev cu ochelari. Şi pusă trandafirii ăştia pe mormânt. Şi dintr-odată coşciugu' se mişcă!
CR Tănase: Staţi puţin... Vreţi să spuneţi că IC Brătianu s-a întors în mormânt?
Baba: Aha
CR Tănase: Păi ce motiv să fi avut să facă asta?
Baba: Cică că toţi Brătienii o luară spre stânga, dar ăilalţi nu se mişcară de pe loc.
CR Tănase: Aa, păi dvs aţi şi vorbit cu spiritele lor?
Baba: E, nu prea putui io să vorbesc, că să cam certară...
CR Tănase: Cine?
Baba: Brătienii între ei. Că cică trebuia să-l închidă de atunci, că va ajunge să ia decizia de moarte.
CR Tănase: Baba Zanga... Langa... Mă rog... Pe cine să închidă?
Baba: Coaforul! Să interzică coaforu', maică, că o să se ajungă să îl înmormânteze la coafor.
CR Tănase: Staţi, tanti, că nu mai înţeleg nimic. Păi a murit cineva?
Baba: Da, puiule! Aoleu, mă uit la matale şi văd prin matale. Mai pune mâna şi mănâncă.
CR Tănase: Tanti, lăsaţi-o dracului, Doamne iartă-mă! Cine a murit?
Baba: Unu', îl cheamă Ismu.
CR Tănase: Ismu? N-am auzit de el. Şi mai cum?
Baba: Liberal Ismu.
CR Tănase: Păi n-a murit, că mai e Antonescu, mai e Tăriceanu...
Baba: Şefu' e supărat pă ăştia doi, că cică unu' e dus cu motocicleta şi altu' e dus cu pluta. Şi tot întreabă: "USL, USL - Unde Sunt Liberalii? Unde Sunt Liberalii?"
CR Tănase: Auziţi? Da' matale l-ai cunoscut personal pe Ion IC Brătianu. Ce fel de om era?
Baba: Era om mare, maică! Iubea oamenii şi făcea toate pentru ei. Nu-i plăcea animalele. Ţin minte că avea un motan, Felix, îl scotea pe uşă, el intra pe geam. Şi nu se întorcea singur, mai venea şi cu alţi motani jigăriţi după el, care făceau gălăgie cât e seara de lungă! Începeau dă pe la 7 şi până în creierii nopţii... Nea Ionel era prieten cu unu', am uitat cum îi zâce. Aa, dar semăna cu puştiulică ăla care adusă flori mai devreme şi care provocă nenorocirea.
CR Tănase: Mamaie, da' matale cu ce om politic ai simpatizat?
Baba: Ee, mie îmi place de un tinerel, e preşedinte de partid.
CR Tănase: Ponta?
Baba: Nu, maică, Iliescu parcă îi zâce...

(reporterul se întoarce cu faţa către cameră)

CR Tănase: Andreea, din câte am înţeles eu, Ion IC Brătianu s-a întors în mormânt, fiindcă a alunecat înspre stânga, după ce un liberal, Ismu, a murit. Acestea sunt primele informaţii, o să revin cu altele la buletinul de ştiri de la ora 22:30. Andreea?
A. Esca: Mulţumesc, Cătălin. Continuăm progra...
CR Tănase: Andreea, scuză-mă! Baba Zanga Langa zice că exact în acest moment, Ion IC Brătianu a vorbit şi vrea să transmită un mesaj prin intermediul ProTV-ului!
A. Esca: Oau! Să ascultăm!
CR Tănase: Ce-a zis? Ce-a zis?
Baba: Domnu' Brătianu îl roagă pe Orban să stingă lumina.

Stay tuned

2011-02-08T19:08:00.000+02:00

Cred că mâine scriu pe blog...

Felicitare de la Moş Crăciun

2010-12-25T13:35:00.004+02:00

Da, am primit o felicitare de la Moş Crăciun! Nu e ea pe alb-roşu, culorile care-mi plac mie, dar e mişto ideea lui Fane. Mulţumesc şi Crăciun Fericit!

http://mediain.ro/an/index.html

În fiecare zi e ziua mea...

2010-12-24T15:49:00.000+02:00

... pe Facebook!

De ceva timp observ că urările la zilele de naştere ale prietenilor, pe Facebook, au devenit impersonale, repezite şi obligat forţate. Un fel de obligaţie profesională, dată de tragerea de mânecă a Facebook-ului: "bah, vezi că azi e ziua lu' cutare". Din păcate, spelbul "La Mulţi Ani" pe care-l vedem zi de zi pe pereţii prietenilor noştri tinde să se aplatizeze şi bagatelizeze precum sms-urile de Crăciun, Anul Nou sau Paşte.

Da, concluzia e corectă, pentru că e verificată. Am făcut pe 22 şi 23 decembrie un experiment pe Facebook. Mi-am modificat adevărata dată de naştere (11 noiembrie 1974). Prima oară am pus că m-aş fi născut pe 22 decembrie 1989. Fără ca cineva să verifice, m-am trezit cu peretele plin de urări. Vai, mulţumesc, dar prietenii de pe Facebook ar fi trebuit să bănuiască faptul că nu mai am 21 de ani...

Asta n-a fost nimic! A doua zi a fost din nou ziua mea, dar de data asta anul naşterii l-am pus... 1910! Din nou nu a verificat nimeni, şi iar m-am trezit cu urări de "La Mulţi Ani"!!! Aici a fost haios că Ema, la răspunsul meu că ar fi bine să verifice anul naşterii, fiindcă sunt prea bătrân, mi-a răspuns cordial că tinereţea e în suflet =)) Bineînţeles, fără a da o fugă la Profil... Mai mult, Anastassia chiar m-a apostat cu un cadou de ziua mea!

Dar cel mai tare m-am distrat când un prieten foarte bun mi-a spus pe 22 "La Mulţi Ani" şi mi-a urat de bine. De ce m-a distrat? Fiindcă ştia foarte bine că sunt născut pe unşpe a unşpea. Acum o lună şi jumătate, în preziua aniversării, am şters data de naştere pentru ca Facebook-ul să nu anunţe pe nimeni din lista de prieteni, numai că acest prieten mi-a urat pe bune "La Mulţi Ani", fiindcă ştia clar data. Dar acum? Neatent? Uituc?

Nu generalizez, au fost şi prieteni buni care nu au muşcat poanta. Să nu se înţeleagă că sunt mofturos sau că am vrut să-mi bat joc de cineva. Vreau doar să atrag atenţia că, atunci când vedeţi că e ziua cuiva dintre prietenii de pe Facebook, frumos, cald şi personal ar fi ca înainte de a-i ura "La Mulţi Ani" să-i mai verificaţi puţin profilul

RomâniaDA

2010-12-01T12:22:00.000+02:00

(continuare)
... de istorie încât m-a apucat brusc o dorinţă de a-mi cunoaşte patria mult mai bine. Mi-am dat seama că sunt atât de multe edificii şi locuri pe care nu le-am vizitat niciodată (sau când aveam doar 5-6 ani), încât ar trebui să-mi fie ruşine! Dar intenţionez ca până la sfârşitul anului să plec într-un pelerinaj la Adamclisi, Suceava, Putna, Săpânţa, Sarmisegetusa, Cetatea de la Deva, Castelul Huniazilor, Râşnov şi Cetatea Poienari. Mai ales că nu prea mai vreau să fac mulţi purici pe aici...

RomâniaDA

2010-12-01T12:01:00.001+02:00

Nu sunt naţionalist, nu mă emoţionez când văd armata defilând sau fanfara cântând, nu mănânc fasole cu cârnaţi şi nu beau ţuică, nu ţin cu Steaua în meciul cu Liverpool şi nu sunt mândru că-s român. La nivel declarativ sunt un duşman al poporului. Dar îmi iubesc ţara enorm şi mi-aş sacrifica viaţa pentru cele trei culori. N-aş părăsi niciodată definitiv România, deoarece cred în valorile şi frumuseţile ei.

Azi am citit pe wikipedia istoria pe scurt a României şi am realizat că-s atâtea locuri încărcate...

Vecina

2010-11-26T22:55:00.000+02:00

Am dat peste un Click pentru femei vechi. Şi ce să vezi? Nişte unguri al dracu' de norocoşi şi-au tras cea mai tare vecină: pe Angelina Jolie.

Zeiţa s-a mutat pentru un an la Budapesta, unde filmează. Doi plozi au fost daţi la şcoală şi patru la grădi. Unul dintre vecini a povestit că Angie a bătut la uşile tuturor locuitorilor din cartierul de vile şi s-a prezentat: "Hi, I'm Angelina Jolie and for the next year I'll be your neighbour"!

Hmm! Cum ar fi să deschid odată uşa şi să văd buzele acelea...?

Te sparg, te-ndoi!

2010-11-25T11:15:00.000+02:00

Uite, că tot CFR-iştii mă scot din bârlog. Nemernicii l-au demis pe simpaticu' Sorinaccio fiindcă, cică, i-a făcut de râs. O ipocrizie mai mare nu am auzit: şi-a cerut Paszkany scuze pentru gestul lui Cârţu! Păi, mama lui de imbecil, să-şi ceară scuze pentru jocul execrabil al echipei, adevăratul motiv care ne-a făcut de ruşine în Europa, nu hazliul picior în geam. De fapt, clujenii s-au ofticat pe Cârţu fiindcă din cauza lui, lumea şi-a adus aminte cât de penibili au fost! Altfel, mergeau pe blat. Ruşine!

Ziua perfectă

2010-11-11T09:41:00.002+02:00

Pentru mine, ziua perfectă ar trebui să arate aşa:

- o oră de jogging la prima oră a dimineţii

- o cafea tare cu 2-3 bucăţele de ciocolată Poiana cu alune

- 10 minute de frecat pisoiu' (Suzi, Kitty sau Shani, după caz)

- 30 de minute de Facebook

- 2-3 telefoane primite de la cele mai apropiate rude şi cei mai de suflet prieteni (unu', care mai e...)

- un film la Mall

- un banc bun

- o melodie bună

- cel puţin o juma de oră de mers cu maşina (mă linişteşte mult) ascultând, de preferat, Kiss Kiss In The Mix, cu DJ Yaang şi OliX

- să bată Dinamo

- un meniu la McDonald's

- fro' 100 de pagini citite dintr-o carte bună

- o seară romantică cu persoana iubită (indiferent care o fi aia)

Azi vreau să bifez cât mai multe, măcar jumate, că ştiu că pe toate nu am cum. Oricum, sunt zile, săptămâni, poate chiar luni când nu bifez niciuna... Tot ce ştiu sigur e că, la anul, ziua asta va fi perfectă cel puţin dintr-un singur motiv: simetric - 11.11.11.

PS - Bancul l-am aflat aseară, deci se poate pune:

El şi ea stau faţă în faţă. El e cu pixul în mână şi cu o agendă în faţă:

- No: flori ţi-am luat (bifează cu pixul)... La Mall te-am dus (bifează)... La film te-am dus (bifează)... La restaurant te-am dus (bifează)... Cadou ţi-am luat (bifează)... Apăi, io te trec futută!

Ungurilor, luaţi odată Transilvania!

2010-11-07T22:06:00.004+02:00

... ca să scăpăm de CFR Cluj, că nu se mai poate! Să joace în campionatul Ungariei, să o ajute arbitrii de acolo, că aici a făcut în trei ani prăpădul pe care l-au făcut Steaua şi Dinamo în 50 de ani de comunism.

Îmi propusesem să nu mai scriu pe blog până cel puţin la sfârşitul anului... Îmi propusesem să nu mă mai uit la meciurile din Liga I, scârbit de nenorocirile care se petrec etapă de etapă (furturi incredibile ale arbitrilor, scandaluri ca la uşa cortului, Gigi Becali atotştiutor)... Dar nu am rezistat, ceea ce demonstrează că încă sunt un om slab. Am dat pe CFR Cluj - Dinamo în minutul 33.

Într-un fel m-am bucurat că nu am văzut golul din ofsaid marcat de Bjelanovic, dar am luat-o razna de nervi, din nou, văzând cum Dinamo e bătaia de joc a campionatului românesc şi a CCA. Doamne, dar la Cluj e mai rău de cum era acum câţiva ani la Piatra Neamţ sau, mai nou, la Vaslui! Culio, Bjelanovic, Piccollo şi De Zerbi au fost iertaţi de eliminări (al doilea galben), în timp ce pe N'Doye nu l-a iertat deloc. La Cluj e raiul arbitrilor: fotbaliştii gazdă intră cu talpa pe gleznele adversarilor ca şi cum ăsta ar fi un fel de salut! Fac henţuri şi continuă fazele după fluierul arbitrului fără pic de jenă. Acolo nu există frică de arbitru, ci arbitrul are frică de Cluj!

Lua-v-ar dracu' de arbitri! Puşcăria să vă mănânce pe toţi! Lua-v-ar dracu' de clujeni (mă refer doar la echipa CFR)! Ungaria să vă înghită!

Dracula trăieşte!

2010-10-30T11:46:00.004+03:00

UPDATE: Conform wikipedia, mormântul lui Vlad Ţepeş nu e la Snagov, unde s-au găsit oase de cal, ci e NECUNOSCUT!!! Deci, atenţie, DRACULA TRĂIEŞTE!!!

Yeap! Nu e un post ca să mă aflu în treabă, acum cu Halloween-ul nebunii. Pur şi simplu aşa susţine tipa care scrie cartea pe care o citesc acum (check in the left)! Nu pot da mai multe detalii, pentru că abia am ajuns la pagina 75, dar promit că revin cu amănunte. Cică mormântul lui Vlad Ţepeş de la Snagov ar fi gol, iar Dracula ar trăi la Istanbul.

Poate că, după atâţia vampiri şi vârcolaci, aţi putea crede că am luat-o razna. E posibil! Ce pot zice e că sunt fericit că am intrat în rândul lumii. Am terminat de citit toată seria Twilight, adică Amurg, Luna Nouă, Eclipsa şi Zori de zi şi am văzut şi cele trei filme scoase: Twilight, New Moon şi Eclipse.

Ca o concluzie: sunt mai mişto filmele. În cărţi e prea multă lălăială, prea multe dedicaţii de dragoste făcute "celor reci". Şi nu-mi place personajul Bellei Swan. E tipul de femeie mofturoasă căreia îţi vine să-i... să-i... Mă rog, nu-ţi vine! E prost dispusă continuu, nu râde aproape niciodată, nu-i plac cadourile, nu vrea ca cineva s-o binedispună, e tot timpul cu gândul la moarte şi cu mintea împărţită între doi bărbaţi. În schimb, personajul Alice (sora lui Edward) este super-tare! Îmi place însă de Kimberly Stewart, actriţa care a intepretat-o pe Bella. Foarte tare, şi-a jucat rolul perfect!

A, şi încă ceva: Robert Pattinson seamănă cu Luis Lazarus (asta ca să enervez pe cineva)!

Waka, Loca, tot un drac... Al dracului simpatic!

2010-10-27T21:08:00.003+03:00

Ay papi!!!

Cel mai mult îmi place manichiura Shakirei. Check it up!

Adevărul despre Motan

2010-10-27T11:53:00.006+03:00

Gazeta Sporturilor publică azi un material despre fotbalistul român cel mai în vogă la ora actuală: Bogdan Stancu. Piteşteanul Bogdan Stancu. Poreclit Motanul. În mare, este scrisă povestea tristă a vieţii lui Stancu, cu o copilărie grea, moartea tatălui şi salvarea prin fotbal, cu ajutorul lui Mihăiţă Ianovschi junior.

Cu ocazia asta, vreau să fac o destăinuire în premieră: cartea pe care am scris-o deja (dar şi cartea la care lucrez acum, o continuare la prima) are ca personaj principal un fotbalist tânăr şi talentat, pe care l-am creat după chipul, asemănarea şi povestea lui Bogdan Stancu. Numele lui este Costi Dumitru. Sper să aveţi ocazia să citiţi cât mai curând cărţile mele. Sau, dacă e să fiu pesimist, sper să le citiţi vreodată...

Dar să revin... Articolul e emoţionant şi e, în mare parte, corect. Însă s-a scris acolo o chestie care nu a prea fost aşa: cea cu Giannini. "După ce tehnicianul italian a fost numit "principal" la FC Argeş, Stancu a fost dat afară. "N-are fizic şi nici valoare să rămînă" a fost concluzia lui Giannini".

Din postura celui care a urmărit cu destulă atenţie prima parte a carierei lui Bogdan Stancu, pot spune cu adevărat ce s-a întâmplat atunci. Stancu a făcut parte dintr-o generaţie de excepţie a juniorilor lui FC Argeş, grupa antrenată de Mihăiţă Ianovschi avându-i în componenţă pe Cristi Tănase, Bogdan Stancu, Andrei Neagoe sau Cătălin Doman. În sezonul 2005-2006, când Stancu avea doar 18 ani, FC Argeş a început campionatul cu Sorin Cârţu pe bancă. Având în lot destul de mulţi atacanţi experimentaţi (Bilaşco, Tănasă, Costescu, Năstăsie), Sorinaccio l-a trimis pe Stancu la Dacia Mioveni în vara lui 2005, să se călească.

Nu ştiam pe vremea aceea mare lucru despre el, îl văzusem întâmplător la unele meciuri de la juniori. Scoseseră deja capul Tănase şi Neagoe, ei erau vedetele echipei lui Ianovschi jr. Dar am fost la câteva meciuri de la Mioveni şi l-am observat imediat. Ieşea din grup aidoma uleiului în apă, calităţile lui, la 18 ani, erau incontestabile. Prietenul meu Răzvan Marinescu, cu care am văzut un meci de-al Daciei, poate confirma, dacă-şi aduce aminte, că i-am spus că acest Stancu va ajunge foarte mare! Se întâmpla la un meci de la Mioveni, în care Stancu a marcat două goluri, dintre care unul printr-un lob superb, o execuţie "marca Adrian Ilie" (Răzvan, poate îţi aminteşti despre meci e vorba). De atunci, chiar am vorbit o perioadă cu Răzvan despre Motanul şi l-am urmărit cu atenţie în continuare. Chiar râdeam de profilul lui de pe hi5, deh, de-ale tinereţii valuri...

În pauza de iarnă, graţie faptului că FC Argeş a terminat foooarte sus (locul 4) şi cu o evoluţie cam ca a Oţelului de acum, Sorinaccio l-a chemat la prima echipă. Bucuros, i-am recomandat fotografului meu să-i facă mai multe poze lui Stancu, fiindcă îi prevedeam un mare viitor (au rămas în arhiva ziarului TOP). Normal, era nedespărţit de Dodel... Tânăr fiind, nu a prea prins banca de rezerve. Apoi, a intervenit preluarea clubului de către Penescu, demiterea lui Cârţu şi a lui Ilinca (şeful clubului) şi epurarea lotului de jucătorii lui Neţoiu. Astfel, noul antrenor interimar, Vasile Stan, a trebuit să facă faţă unei jumătăţi de retur numai cu jucători piteşteni, printre care şi Bogdan Stancu. Ţin minte de un meci cu Dinamo (FC Argeş juca la Mioveni, terenul din Trivale fiind în modernizări) când Motanul a intrat şi mi-a dat câteva emoţii. S-a terminat 0-1 şi am spus atunci că vreau ca Stancu să ajungă neapărat la Dinamo!

Buuun... Şi ajungem la povestea cu Giannini. În vara lui 2006, Giannini a făcut numeroase transferuri. Bine, nu el, săracul, ci Gelu Stan (cel mai slab preşedinte din istoria clubului), care lua jucători de pe Championship Manager. Şi Penescu avea încredere în el, pompând ca fraierul o grămadă de bani pe ciurucuri. Având vreo 50 de jucători în lot, Giannini a făcut un meci de pregătire cu IOB Balş, ca să-i vadă la lucru (1-1 sau 2-1, nu mai ştiu). Normal că a început jocul cu cei mai "galonaţi", în timp ce lui Stancu i-a rezervat decât vreo 10 minute, pe final. Ce să arate Motanul în 10 minute?

Atunci, Peppe a spus că Bogdan Stancu e necopt şi să fie împrumutat din nou la Dacia, împreună cu Andrei Neagoe. În schimb, i-a păstrat pe Cristi Tănase şi Cătălin Doman, din trupa de foşti juniori ai lui Ianovschi jr. ATENŢIE: nu a spus că nu are valoare, ci că ar fi mai bine să meargă şi să joace! Ce e rău ca un fotbalist de 19 ani să fie împrumutat în Divizia B? Părerea mea e că a procedat extrem de corect. Păi dacă avea ceva cu tinerii, de ce a tot insistat pe Doman şi Tănase? Nu, Giannini nu a greşit cu nimic, ci Gelu Stan.

Zgârcit cu jucătorii proprii, nu şi cu salariul său, Gelutzu i-a întocmit acestuia o convenţie şi îl plătea cu un milion pe lună, nu cu patru milioane, cât trebuia. Viorel Ilinca, uns cu toate alifiile şi fiind unul dintre singurii oameni de fotbal adevăraţi din Argeş (chiar şi acum) i l-a recomandat pe Stancu lui Gigi Neţoiu, care a făcut EXACT ce făcuse şi cu Mutu în urmă cu 10 ani: i-a dat bani şi i-a spus să fugă din Piteşti, că-i acoperă el urma. Pe moment, chiar m-am bucurat, fiindcă mă gândeam că Neţoiu îl va duce pe Motan la Dinamo, numai că Gigi tocmai se certase cu cei de la Dinamo şi l-a dus la Urziceni (împreună cu Andu Neagoe). De aici, povestea se ştie...

Chiar dacă joacă la Steaua, rivala de moarte a lui Dinamo, pur şi simplu îl ador pe Bogdan Stancu! Sper să ajungă un fotbalist extrem de mare, să plece cât mai repede de acolo şi să apuce să facă un cuplu mortal cu Mutu în atacul României. Măcar vreo doi ani...

Îţi ţin pumnii, Bogdan Stancu (sau să zic Costi Dumitru)?

Unde se îndreaptă presa noastră?

2010-10-26T17:49:00.003+03:00

Am lucrat în presă 14 ani. Ceea ce mă duce la prima concluzie de om senil: "Ehe, pe vremea mea..." Am părăsit presa acum doi ani, când lucrurile erau încă normale. Adică, da, se mai exagera şi atunci, mai erau şantaje de presă şi presă făcută la comandă ori intimidare, dar frate... Frate, ce se întâmplă azi depăşeşte orice imaginaţie!

Subiectul e atât de vast, încât aş putea să-mi fac o lucrare de masterat din el. Nu mai comentez derapajele grave de la Realitatea, Antena 3 şi B1TV, sunt extrem de cunoscute. Dau strict câteva exemple din ziarele pe care le citeam odată cu plăcere.

1. Libertatea
- Ce-a fost: După Revoluţie şi până în urmă cu ceva timp, Libertatea a reprezentat ziarul interesant, frumos ambalat, uşor de citit, lejer. A fost un fenomen, nu exista om care să nu iubească Libertatea. Scria despre vedete în mod familiar, băga şi o ţâţă, două, pentru tirişti, dar era un ziar pe care să-l duci acasă.
- Ce-a ajuns: Concurenţa cu CanCan l-a transformat într-un tabloid infect. Doar unele rămăşiţe ale vremurilor nu demult trecute mai amintesc că Libertatea a fost un ziar onest. Acum sunt enorm de multe invenţii şi scârboşenii. Iată, de exemplu, cele cinci titluri "cap de pagină" din ediţia online de azi:
1. Bendeac: "Femeile lasă mai mult păr decât câinii"
2. Muraru: "Bărbaţii cu nasul mare sunt dotaţi"
3. Ionescu: "Curva rămâne curvă"
4. Virginele, violate înainte să fie ucise
5. Bomba sexy: "Eram beată, nu-mi aduc aminte de nimic"

2. Prosport şi Gazeta
- Ce-au fost: Două ziare de sport extrem de competitive, care se completau reciproc. Concurenţa dintre ele ne-a adus mulţi ani articole interesante, istorie inedită, reportaje, etc.
- Ce-au ajuns: Acum s-a dus dracului sportul. În prim plan e scandalul, sub orice formă prezent. Cele mai recente exemple: cum sunt trataţi Chivu şi Mutu. Chivu are în Italia o presă foarte proastă, din cauza faptului că e român. Nu mai vorbesc de înjurăturile pe care şi le ia la fiecare meci, deoarece e conaţional cu nişte ţigani împuţiţi... Cu toate că face meciuri extraordinare la Inter, presa îl critică non-stop. Şi ai noştri, în loc să disece prestaţiile lui, preiau şi amplifică toate aceste critice. Nu contează că e căpitanul naţionalei şi singurul care mai ţine stindardul nostru în lume...
Cu Mutu, situaţia e cam la fel, diferenţa fiind că Mutu atrage el scandalurile... Acum, când aveam mai mare nevoie de el, Mutu e făcut harcea-parcea în presa noastră pentru că a bătut un sârb. Un ospătar. Mare lucru ce a făcut: a bătut un nenorocit de xenofob, care l-a jignit că e român. Bine i-a făcut, mama lui de sârb nebun. Adică stă unu' şi mă înjură de toate neamurile, mă ameninţă cu moartea, alţii râd ca proasta-n târg şi eu să stau şi să mă fac că nu aud? Dacă aveam pistol, îi lipeam creierii de zid!
Ia să fi fost invers: un ospătar român din Italia să îl jignească pe Dejan Stankovic sau Nemanja Vidic, să ameninţe cu moartea fiindcă e un criminal de război nenorocit, iar unul dintre ăştia sa-l lovească pe al nostru. Cum credeţi că ar fi reflectat presa din Italia şi Serbia evenimentul?

Am zis că nu mă întind, dar tot am făcut-o. Exemple ar mai fi destule, cu ştirile sportive de la Antena şi Prosport, emisiunile realTV şi altele... Unde va ajunge presa noastră? Se poate mai jos de atât?

Atenţie, şcolari!

2010-10-25T08:45:00.002+03:00

Cu o uimire crescândă pe măsură ce observ obiceiul împământenindu-se, nu reuşesc să înţeleg cum cineva poate să permită o asemenea idioţenie! Nu ştiu dacă vreunu' dintre voi a observat, dar de ceva timp instructorii de şoferi de pe maşinile ŞCOALA au înlocuit poligonul cu parcările!

Adică: se ia un Logan cu ŞCOALA deasupra, se instalează la volan un băieţel sau o fetiţă fără pic de experienţă în condus şi se joacă printre maşinile parcate în faţa blocurilor. Parcări cu faţa, parcări cu spatele, parcări laterale... În dreapta, instructorul pare absent: vorbeşte la telefon sau cu un prieten de pe bancheta din spate. Şi eu, şoferu' cu permis din '92 toamna, când vin acasă şi văd toate astea, fug şi-mi ascund maşina printre pomi!

Acum, sincer, n-am nimic cu şcolarii. Cred că sunt cel mai tolerant şofer din câţi au existat în România de la apariţia automobilelor. În plus, sunt genul care nu se dă cu capul de portieră pentru fiecare zgârietură nouă. Dar nici să ne expunem maşinile la experimentele unor instructori inconştienţi nu sunt de acord. Oare Poliţia rutieră ce părere o avea? O fi legal ce fac instructorii aceştia, făcând poligon cu şcolarii în parcări?

Abia după ce am văzut "minunăţia" mi-am dat seama de unde am zgârieturi roşii pe bara de protecţie, deşi în parcarea mea nu există nicio maşină roşie...

Best supporting female

2010-10-23T16:09:00.004+03:00

Îmi plac enorm de mulţi actori şi actriţe de la Hollywood, fiecare pentru un rol reuşit sau mai multe, pentru activitatea lor extra, chiar şi numai pentru felul în care arată. Însă, pur şi simplu o iubesc pe Leslie Mann! Who the hell is Leslie Mann, you could ask!

Ei bine, sunt convins că toţi aţi văzut-o cel puţin o dată în viaţă, într-un film, dar nu aţi remarcat-o. Asta fiindcă ea este cea mai cunoscută şi mai bună actriţă într-un rol secundar. Practic, în ultimii 10 ani, nu a fost film de comedie de mare succes în care ea să nu apară. Din păcate, nu a avut succesul colegelor ei de platou, dar mie mi-a plăcut de ea. Şi pentru rolurile făcute, şi pentru fizic, şi pentru activitatea extra desfăşurată.

Viaţa e aiurea şi apoi mori

2010-10-22T09:33:00.002+03:00

Cineva care s-a crezut spiritual (bine că nu a sperat să fie şi inteligent, pe chestia asta) a spus odată că viaţa e ca o roată care se învârte. Eu, unul, nu cred bazaconia asta fiindcă, dacă ar fi s-o iau de bună, aş putea jura că roata mea s-a oprit. În cea mai proastă poziţie: cu mine dedesubt... Şi nu de ieri de azi, ci de vreo doi ani...

Surprinzător, la început mi-a fost uşor să suport greutatea, în ciuda faptului că toată lumea pe care o cunoşteam (prieteni, rude, duşmani) era deasupra. Acum nu mai pot. Mă simt strivit. Şi culmea e că toţi au sărit, au fugit! Ar trebui să fie mai uşoară. Dar ştiu ce e: au rămas egoismul, vanitatea, orgoliul, ipocrizia, ura... Astea cântăresc mai mult decât greutatea lor, exprimată în kilograme.

Mi-am pierdut speranţa că roata o va mai lua din loc. N-are cum. A ajuns la vale, mai mult de atât nu mai poate coborî. În sus? Ar trebui s-o împingă cineva. Măcar s-o clintească, s-o dea jos de pe mine. N-am eu norocul ăsta, ghinionul a fost calitatea vieţii mele.

Altcineva mi-a zis că sunt norocos că am o viaţă! Să calce, cineva, vă rog, în "norocul" meu!

"Viaţa e aiurea şi apoi mori" - Jacob Black (Stephenie Meyer - Zori de zi)

El şi ea

2010-10-13T17:07:00.001+03:00

Vai, cum e el! Moartea femeilor! Dar vai cum e ea!!! Dumnezeu!!! Ce film! Vai, vai, vai!!! Unde eşti, decembrie?

Vreau una nouă!

2010-10-12T11:57:00.003+03:00

Gata, m-am săturat! Nu mai pot! Mi-a ajuns până-n gât! Vreau una nouă! Şi vreau acum! Din păcate, blogul e prea public ca să-mi revărs toată supărarea, dar una dintre variantele din sondaj e corectă...

UPDATE - Sondajul s-a încheiat. Mulţumesc celor care îmi vor binele şi se gândesc să fac upgrade la "jucărie", dar eu crecă nu e cazu'. Cei mai mulţi asta cred că vreau. Apoi, că vreau altă ţară. Nuu, îmi place în România, e chiar cool să facem hă, hă, hă. Nici perspective, echipă şi nu mai ştiu ce aţi votat nu vreau. Practic, aţi dat pe lângă. Dar, oricum, vă mulţumesc!

Avem nevoie de Mutu

2010-10-10T21:02:00.000+03:00

Înainte de orice, trebuie să spun asta: CHIVU E CEL MAI BUN FUNDAŞ DIN LUME!

Ok, am lămurit-o p-asta. Dacă după primele două meciuri i-am criticat pe tricolori, justificat, acum e cazul să-i şi laud. Justificat. Cu toate că au pierdut cu Franţa. Au făcut un joc foarte bun! Şi atitudinea juniorului a fost alta. Ce nu înţeleg e de ce persistă în greşeala de a-i folosi pe nulităţile Cociş şi Florescu! Sunt atâţia fotbalişti talentaţi, mult mai buni: Bourceanu, Prepeliţă, Lazăr, Torje, etc... Şi neapărat Mutu!

Azi am ajutat un cerşetor

2010-10-07T11:25:00.002+03:00

Bine, nu e chiar genul de ajutor la care se aştepta el, dar nu m-am putut abţine. Treceam prin centru şi, la vreo cinci metri de mine, un zgomot m-a trezit din visare. Unui copil trimis la cerşit îi căzuse o cutie goală pe jos. Probabil era cutia în care strângea el banii, dar era goală. Când m-a văzut apropiindu-mă, normal, a început: "Ajutaţi-mă şi pe mine..."! Şi, atunci, am crezut că puştiu are nevoie de ajutor, aşa că m-am aplecat, am luat cutia de pe jos şi i-am pus-o în braţe!

Mai are rost să vă mai spun cum m-a privit copilu'? Mă aşteptam să sughiţ o oră în continuu, dar nu s-a întâmplat asta... Şi nici nu am găsit frigideru' plin de carne...

Coşmarul roş-albastru

2010-10-06T10:32:00.002+03:00

De două nopţi adorm târziu şi am coşmaruri, în ora sau puţinele ore în care am parte de închiderea temporară a pleoapelor. Deşi nu sunt sigur, am impresia că am descoperit cauza: noile pijamale roş-albastre. Mă rog, e mult spus pijamale, nişte haine lejere, de casă, care în această combinaţie coloristică se pare că nu-mi priesc.

Să vă povestesc (se spune că dacă spui cuiva visurile până în ora 12, se îndeplinesc):

Se făcea că eram pe stadionul lui Dinamo. Stăteam în picioare şi eram înghesuit, în tribune erau peste 30 de mii de fani. În poartă era Curcă şi făcea minuni. Deja începusem să transpir, simţeam ghearele coşmarului strângându-mă cu putere. Nu putea să fie adevărat! Curcă nu lua niciun gol, ba, mai mult, prindea orice centrare venită în careu! Era mult prea mult pentru mine. Îmi venea să urlu de durere, dar gâtul meu ştrangulat nu putea să scoată decât un amărât de sunet monosilabic... Colac peste pupăză, pe bancă era Dani Coman! Nuuu! Mi-am strâns toate forţele de care dispuneam şi am ţipat din toţi rărunchii: "De ce l-aţi mai luat şi pe Coman, când îl avem pe Curcăăăă???"
La pauză, nu ştiu cum, am început să mă uit la televizor. Pe gsp, sport.ro, telesport, digisport, dolce sport, în direct şi simultan era Jiji. Râdea şi spunea că l-a sunat pe Borcea şi i-a zis: "Finule, mi-i dai mie pe Moţi şi Scarlatache, pac-pac, că ăştia fac tiki-taka în careu şi eeeuuu, Gigi Becaliii, îţi dau 2 milioane! Nu 2 milioane... 5 milioane". Şi atunci am pus mâna pe telefon şi am sunat la televiziuni, să intru în direct, la Miami, dar n-aveam cartelă... Şi răgeam: "Nuuuuu!!! Nu îi daţi pe MeSe, cuplu' MeSeriaş din apărarea noastră!!!"
Şi tribunele făceau valuri...

Din fericire m-am trezit şi mi-am dat seama că a fost doar un coşmar!

PS - Vreţi să vă povestesc şi al doilea coşmar? Sau mâine? Hai, că vi-l zic tot azi:

Se făcea că eram Adrian Cristea! Şi eram eu, aşa, înainte de meciul cu Steaua. Aşteptam să fluiere arbitrul. Când, o văd pe Nicoleta Luciu alergând! Venea spre mine... Cu părul fâlfâind... Şi cu celelalte fâlfâind... Şi dintr-odată simt că îmi creşte inima în pantaloni! Şi îmi aduc aminte de Bianca. Şi zic să fac ceva... Şi îmi dau tricou' jos! Şi şortu'! Şi o grămadă de paparazzi din tribune încep să mă fotografieze... Şi încep şi eu să mă fotografiez... Dar inima mi s-a oprit! Şi m-am blocat! Nu voiam să mă vadă Bianca aşa... Ce va zice Bianca? Ce va zice Bote (bineînţeles, în perspectiva unui contract de fotomodel)? Cum să le explic eu că meciul e în nocturnă şi e frig afară? Şi transpiram, dar nu de căldură, ci de nervi... Şi a venit nea Ando, mi-a smuls tricoul cu 20 din mâini: "Nu meriţi tricoul ăsta!", mi-a zis nervos... Şi mi-a dat tricoul cu numărul 8! Şi am urlaaat: "Nuuuuu"!!!

PS 2 - Coşmarurile şi pijamaua sunt reale. Restul sunt elucubraţii... Probabil de la noul after-shave, care miroase a aurolac...

Alternative la Dan Brown

2010-10-05T13:20:00.003+03:00

Ar mai trebui să mai scriu şi eu despre cărţile pe care le citesc, nu? Păi ar fi cam multe de zis, dar am să fac doar o comparaţie mică între Simbolul Pierdut, al lui Dan Brown şi alte două romane cu subiect asemănător: căutători de comori vechi, implicaţi în situaţii limită şi obligaţi să descifreze multe coduri şi simboluri. Este vorba de Camera de Chihlimbar şi Codicele.

În primul rând, vreau să spun că ambele sunt de ţşpe ori mai bune decât mult lăudatul roman al lui Dan Brown, ceea ce îmi aduce aminte de vorbele unui mare marketer, hawaiianul Robert Kiyosaki. Acesta spunea că nu numai McDonald's face hamburgeri buni, dar ei îi vând cel mai bine. Aşadar, Simbolul Pierdut este o carte vândută de o fabrică de promovare, dar cele două cărţi de care v-am zis, pe care le-am descoperit întâmplător, sunt mult mai bune.

Camera de Chihlimbar prezintă povestea celebrei camere adăpostite de muzeul Ermitaj şi apoi de Palatul Ecaterina, din Skt. Petersburg, cameră ce valora în jur de 50 de milioane de dolari şi care a fost furată de nazişti în timul celui de-al doilea război mondial. Camera, de fapt de o valoare inestimabilă pentru colecţionarii extravaganţi, a fost motivul de dispută dintre Hitler şi Gohring la finalul războiului, fiecare dorind s-o păstreze pentru el. Ruşii, la rândul lor, voiau s-o recupereze, aşa că au făcut un serviciu special în cadrul KGB-ului pentru găsirea ei. Gohring a dus-o în munţi şi a pitit-o. Din serviciul KGB-ului, în zilele noastre, au mai rămas în viaţă doar doi bătrânei, care sunt căutaţi pentru informaţiile pe care le deţin de către căutătorii de comori şi recuperatori. Povestea se complică, intervin împuşcăturile şi urmăririle spectaculoase, iar deznodământul despre Cameră este total neaşteptat.

Codicele este un manuscris maya descoperit de un alt căutător de comori, un american care a şi devenit extrem de bogat, după ce a jefuit ani de-a rândul mormintele mayaşe din munţii Hondurasului. De fapt, cu această ocazie a găsit şi codicele, care conţine mii de reţete secrete pe care companiile farmaceutice din întreaga lume ar ucide ca să pună mâna. Şi, culmea, chiar încep să ucidă! Americanul extravagant, grav bolnav de cancer, îşi ia toate tablourile şi lucrurile de valoare şi se îngroapă cu ele în munţii Hondurasului, lăsându-le celor trei fii un testament ciudat: "Dacă doriţi cele 500 de milioane, veniţi să le luaţi". Fiecare dintre cei trei îşi ia câte un aliat şi pleacă separat în căutarea comorii, dar pe drum, după zeci de peripeţii, îşi dau seama că numai împreună pot reuşi. Iar la gura mormântului îi aşteaptă cel puţin trei foarte mari surprize! Vor reuşi să pună ei mâna pe avere şi pe codicele atât de mult vânat? Ia puneţi mâna de citiţi, nu mai staţi cu gura deschisă! Merită!

Music makes us free

2010-10-03T22:10:00.001+03:00

Viedi Neapole (cu Steaua) e puoi morire...

2010-10-01T13:52:00.003+03:00

De râs... Ce-am mai râs... Din păcate, nu în direct, că nu am văzut meciul. Dar am asistat la atâtea ştiri, încât parcă am fost pe gazon. Şi am văzut şi finalul de pomină.

Arbitrul a prelungit perfect justificat meciul cu 7 minute, ba putea chiar să-l mai ducă încă vreo juma de minut. Trecem peste faptul că e suveran şi face ce vrea, dar regulamentul spune clar că meciul se prelungeşte în prelungiri cu exact timpul cu care s-a întârziat, în cazul în care există vreo accidentare. Tătăruşanu a stat 3 minute pe jos. S-a pornit numărătoarea de la aproape 4 minute (atât cât arătase arbitrul). În plus, a mai fost şi o schimbare, adică alte 20 de secunde de prelungiri. Deci se putea duce lejer la 7 minute şi jumătate.

Da, e frustrant că Steaua a primit al treilea gol în condiţiile astea. Dar ce să-i faci, dacă suntem români şi hoţi, şi vrem să furăm mereu (să tragem de timp). Mortul ăla trebuia să stea pe picioare, nu să fenteze fotbalul. Şi după 4 minute totul era gata.

În rest, toul e poveste...

Râsul în direct face victime

2010-10-01T13:17:00.004+03:00

Am văzut pe blogul lui George o dispută între el şi două prietene virtuale, dispută care s-a terminat rău, în sensul că cele fetele s-au decis să nu-l mai viziteze pe George niciodată, fiindcă el ar fi reacţionat un pic diferit la comentariile lor. Nu mă bag în cearta lor, fiindcă oricând pot să se împace, şi oricum, am o părere împărţită.

Totul a plecat de la un filmuleţ de pe youtube (nici nu are rost să vă dau linkul, e la George pe blog), în care un moderator cretin râde cu gura până la urechi, în direct, în timp ce invitaţii din platou povestesc adevărate drame ale vieţii lor. Normal că nu era nimic de râs, a recunoscut-o şi omul de televiziune, numai că nu s-a putut abţine. Şi când te apucă râsul, cu greu te mai poţi opri.

Fetelor li s-a părut amuzant, lui George nu. Fiecare şi-a exprimat părerea. S-au supărat. E, nu-i nimic, se vor împăca. O să-mi exprim şi eu părerea. Iniţial, am vrut s-o fac în comentariul lui George, dar aveam prea multe de zis. Sper să nu se supere pe mine nici George, nici Sunflower sau Gabrielle (scuze, aş fi vrut să-ţi dau link, dar nu ştiu unde). Oricum, nu ştiu nici eu de care parte sunt.

Nici eu nu pot să râd la ce văd. E prea tragic, oamenii aceia din platou au probleme reale de sănătate. Însă, fiindcă râsul e molipsitor, recunosc că şi eu m-am contaminat de la cretinul ăla de moderator şi am zâmbit prelung. Cam atât. Problema e că şi mie mi s-a întâmplat o chestie asemănătoare, dar din fericire "cazul" din platou nu era deloc disperat. Aşa că, George, până şi pe moderator îl înţeleg! Sigur, până la un punct...

În 1998 aveam o emisiune în direct, la care i-am invitat pe Mutu, Coman şi Neaga. Toţi trei erau juniori de mare perspectivă, s-a văzut că au ajuns mari fotbalişti, cu timpul. Cei trei erau şi prieteni foarte buni. Mutu, cu caterinca minut de minut, s-a apucat să spună un banc pe genericul de început al emisiunii. Degeaba i-am zis să tacă, am intrat în direct exact în momentul în care el termina bancul de spus. Având microfoanele închise, ei nu s-au auzit în direct, camera de prim-plan era pe mine. Numai că îi simţeam şi auzeam pe nebuni râzând cu gura până la urechi! Am încercat să fac o introducere cât mai lungă, ca să trag de timp, să apuce ei să se oprească, numai că te ţii cu Mutulică? M-a molipsit şi pe mine! Aşa că şi eu am început să râd, deşi, sincer, nu fusesem atent la banc. Dar dacă trei inşi de lângă tine râd de se prăpădesc, nu ai cum să nu râzi şi tu! E împotriva naturii, suntem oameni!

Colegii din regia de emisie nu au mai avut ce face şi i-au băgat şi pe ei în direct, pe cadru larg. Şi ce să vadă telespectatorii? Patru tâmpiţi care se prăpădesc de râs... Nu puteam întrerupe, aşa că l-am întrebat pe Mutu ceva banal, iar el, cu greu, cu lacrimi în ochi de atâta râs, şi-a revenit. Apoi şi Comănilă şi Rică... Dar toată emisiunea a fost ratată, fiindcă la adăpostul camerei de prim-plan pusă pe unul dintre noi, ceilalţi hohoteau în pumni. Caseta video de atunci mi-e martoră, o are atât Coman, cât şi Ianovschi şi Neaga. Numai eu cu Mutu nu o avem, dar trebuie să fac rost de ea... Asta e o amintire de neuitat.

Aşa că, George, Sunflower, Gabrielle, se întâmplă... Nu meritaţi voi, să vă certaţi din cauza unui cretin!

The Girl With a Dragon Tattoo

2010-09-29T12:49:00.004+03:00

Yeap! E realitate. Am crezut că Oana glumeşte la unul dintre comentariile pe acest blog, dar văd că are dreptate. Extraordinara carte Bărbaţi care urăsc femeile, a lui Stieg Larsson, prima din trilogia Millennium, a fost ecranizată de suedezi. Filmul se numeşte The Girl With a Dragon Tattoo (traducerea în engleză), a fost lansat în decembrie 2009 şi se pare că este cel mai mare succes de casă al cinematografiei sudeze din toate timpurile! Aşa cum, de altfel, trilogia Millennium este cea mai vândută lucrare din istoria literaturii suedeze... Din câte am văzut, filmul e de curând şi în programul cinematografelor din Bucureşti şi, probabil, în curând, va ajunge şi la Piteşti.

Şi fiindcă americanii nu puteau să scape un aşa prilej de a se îmbogăţi, de a scăpa printre degete un asemenea subiect, deja au anunţat că vor face un remake. Probabil va fi cel mai rapid remake din istoria cinematografului hollywoodian, la doar un an şi ceva de la apariţia originalului. Din câte se aude, Mikael Blomkvist va fi intrepretat de James Bond, adică de Daniel Craig, dar a fost bătaie pe rolul lui, interesaţi fiind şi "trioul" de succes Brad Pitt, George Clooney, Matt Damon. Nu se ştie cine o va juca pe Lisbeth Salander, de fapt sarea şi piperul trilogiei, dar sunt destule fete silfide şi interesante în Cetatea Eternă. Eu aş vedea-o pe Milla Jovovich, dar şi fetiţele din ultimele două serii "Curierul" s-ar încadra.

Mistreţul cu colţi de argint

2010-09-28T09:25:00.003+03:00

Zilele trecute am făcut o aroganţă pe Facebook, făcând mişto de Jose Mourinho, după ce Realul s-a chinuit să scoată un 0-0 amărât cu nou-promovata Levante. Mi-am adus atunci aminte de senzaţionala poezie Mistreţul cu colţi de argint, a lui Ştefan Augustin Doinaş şi am improvizat puţin:

Portughezul cu colţi de argint tociţi
Un prinţ prin Levant
Îndrăgind vânătoarea
Prin inimă neagră de-apărare trecea
Croindu-şi cu greu prin hăţişuri cărarea.

Duminică şi luni am fost chinuit de această poezie. Am încercat să mi-o reamintesc, dar am avut multe lapsusuri, dat fiind faptul că au trecut mai bine de 15 ani de când nu am mai recitat-o. Aşa că azi, nu am mai rezistat, şi am căutat-o pe google. După părerea mea, Mistreţul cu colţi de argint este cea mai frumoasă poezie scrisă vreodată în limba română! De când am auzit-o prima dată, am vrut s-o învăţ. Pe vremea când făceam eu liceul, poezia lui Doinaş nu era în programă, am înţeles că a fost introdusă mai târziu.

Aveam mai puţin de 18 ani, când am auzit la fratele meu pe un disc de vinil un concert Flacăra, al lui Adrian Păunescu. Printre melodii, mi-a reţinut atenţia o extraordinară interpretare a lui Caramitru, parcă... Recita o poezie super-mişto. M-am uitat pe copertă şi am văzut că se numeşte Mistreţul cu colţi de argint... Fiindcă pe atunci nu exista internetul, am dat fuga la bibliotecă şi am împrumutat cartea lui Doinaş, cu poezia. Şi am învăţat-o pe dinafară, dar nu oricum, ci cu intonaţia incredibilă a actorului (nu bag mâna în foc că era Caramitru). Cu această poezie am făcut furori la un cenaclu, interpretarea mea stârnind un val de aplauze!!! Ce mândru am fost atunci! Mă şi vedeam actor de Hollywood... Chiar am intenţionat o perioadă să dau la UNATC, dar am renunţat când m-am interesat şi am aflat că sunt tineri care dau şi de 10 ani şi tot nu intră...

Oricum, celor care nu o ştiau, iată poezia în întregime:

Mistreţul cu colţi de argint
de Ştefan Augustin Doinaş

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin hăţişuri cărarea,
cânta dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeata de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeata de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el striga îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeata de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! Sub luceferii palizi ai bolţii
cum sta în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună... însă foarte puţin.

Dezamăgit de Dan Brown

2010-09-26T11:09:00.005+03:00

După ce i-am citit lui Dan Brown patru cărţi în mai puţin de-o lună, eram nerăbdător să lecturez şi Simbolul Pierdut, ultima şi cea mai lăudată carte a americanului. Sinopsisurile erau excelente, acţiunea promitea, dat fiind că urma să ne dezvăluie multe dintre secretele francmasoneriei şi, de ce să nu recunosc, mă atrăsese la DB stilul lui în precedentele romane.

Dar, vai! Ştiţi cum se spune: la pomul lăudat să nu te duci cu sacul! Ce carte proastă!!! Am fost dezamăgit total, credeţi-mă că mai aveam vreo 50 de pagini, intriga deja fusese rezolvată, şi nu mai aveam răbdare să mai citesc! De câteva ori am vrut să închid cartea şi s-o arunc!

De ce nu mi-a plăcut? Păi: în primul rând, a abundat în detalii despre secretele masoneriei. Ok, mi-a plăcut să aflu câteva dintre ritualuri, din istoric, din filozofie, dar DB a exagerat de data asta! Pur şi simplu sunt unele chestii care plictisesc de moarte! În al doilea rând, pur şi simplu a transformat istoria Washingtonului într-una totalmente masonică. Adică, frate, în oraşul ăla nu s-a construit nimic decât cu cartea de francmasonerie în mână? Încă o exagerare... În al treilea rând, documentarea pe care a făcut-o mi-a mirosit a wikipedia! Sigur a stat el de vorbă şi cu ceva masoni, dar această carte, în forma sa proastă, ar fi putut fi scrisă de orice ocupant al acestei planete, nu trebuie neapărat să fi fost american ca să scrii Simbolul Pierdut.

Continui, dar fără a mai numera rândurile... Nu mi-a plăcut că Robert Langdon a fost în romanul ăsta "Gică Contra"! Orice i se spunea să facă, el zicea că nu se poate, şi argumenta pe câteva pagini. Apoi, dintr-o mişcare "din poinier", se dovedea că... se poate. Şi el zicea: "A, da, aşa e"! De asemenea, au fost nişte reacţii ale personajelor foarte exagerate, vezi-Doamne, pentru păstrarea suspensului. De exemplu, când au descoperit o cameră de reflecţie, aşa de tare s-au speriat toţi de ea, de m-am gândit că or să facă infarct şi se termină cartea! Şi când colo, Robert ştia ce e o cameră de reflecţie, de fapt ştia tot ce se poate despre ea. În general, când se speriau de câte ceva, făceau: "Dumnezeule!!!", apoi îşi dădeau seama că nu era nimic...

Şi nu în ultimul rând, ideile principale au fost atât de banale, încât la final mi-au deranjat inteligenţa. Ni se spune de la început că (1) secretul pe care personajul rău vrea să-l dezvăluie despre Masonerie va aduce Apocalipsa pe pământ. Era de importanţă mai mult decât capitală ca ăla să fie impiedicat, încât CIA e dispusă să omoare pe toată lumea! Până la urmă, marea apocalipsă e un fâs: directorul CIA e mason şi se vrea ca lumea să nu afle... Apoi (2), personajul rău, Mal'ach, aleargă după "cuvântul pierdut", care îi va deschide perspectiva unui lucru măreţ, unic în istoria Universului. Iar se face propaganda-propagandei pe sute de pagini, când de fapt ilustrul lucru măreţ e un amărât de ritual, iar "cuvântul pierdut" e, nici mai mult, nici mai puţin, decât Biblia! Şi încă o chestie (3): toţi masonii de rang înalt din Washington îşi unesc forţele cu Robert Langdon pentru a opri dezvăluirea celui mai mare secret al omenirii (!!), care ar duce la găsirea şi deschiderea Portalului antic, ce ar dezvălui Misterele Antice! La final, fââââsssss din nou...

Dan Brown spera probabil că păcălelile astea vor fi uitate, dar, mie, unuia, mi s-a scârbit şi nu mai vreau să aud de DB până la finalul vieţii mele. Aşa, ca răzbunare, că mi-a mâncat două nopţi din viaţă!

Singurul lucru care mi-a plăcut enorm, a fost o explicaţie halucinantă: conform lui Robert Langdon, fotbaliştii care ridică mâinile spre cer după marcarea golului, mulţumind lui Dumnezeu, "perpetuează o tradiţie mistică precreştină de recunoaştere a puterii superioare care, pentru un scurt moment, i-a transformat în divinităţi capabile de reuşite miraculoase". Bănele, auzişi mamă? Te-a jignit unu', te-a făcut divinitate!

De ce nu fac curăţenie în România

2010-09-24T20:57:00.003+03:00

Mâine, 25 septembrie, are loc marea acţiune de ecologizare şi curăţire a României, în cadrul programului "Let's Do It Romania". Iniţial, în urmă cu mai bine de o lună, atunci când a fost lansată ideea pe Facebook, am aderat şi eu. Lumea mă ştie că sunt săritor în absolut orice problemă, sunt omul care ajută pe toată lumea... Am vrut să fac şi eu curat, ecologist sunt oricum, pentru că şi eu vreau ca ţara mea să fie curată.

Pe parcurs, mi-am schimbat părerea. Pe zi ce trecea eram tot mai convins că nu aceasta este soluţia pentru ecologizarea României. Degeaba ne strângem zeci, poate sute de mii de idealişti, dacă a doua zi poate fi la fel de murdar pe lângă noi. Muncim ca proştii, pentru ce? Răul trebuie eradicat de la rădăcină.

În zilele care au trecut de la înscrierea mea pe site-ul "Let's Do It Romania" am descoperit destule lucruri care au mirosit urât, şi la propriu, şi la figurat. Deja probabil ştiţi că în fiecare dimineaţă alerg prin pădurea Trivale. Pe la ora 9 îşi fac apariţia muncitorii de la ADP, care mătură şi fac curat prin Trivale. Şi totuşi, credeţi-mă, în fiecare dimineaţă observam mereu alte gunoaie... Sticle, hârtii, ambalaje, seminţe, etc, etc... De câteva ori era să calc, pe alei, pe vomitaţi sau rahaţi. Nu de câini, că ăştia sunt mai civilizaţi decât oamenii şi merg în pădure să-şi facă nevoile, ci de oameni! Şi astea în condiţiile în care sunt zeci de coşuri de gunoi, ba chiar Primăria a plasat de curând tomberoane imense, nu numai coşuri!

În plus, a mai fost un episod care mi-a lăsat un gust amar: eram cu un prieten de-al meu în maşina lui... Fuma... Şi scruma în scrumieră... Când a ajuns la filtru, a deschis geamul şi a aruncat ţigara pe geam! L-am întrebat: "De ce ai aruncat-o afară?". Mi-a răspuns: "Pentru că ar fi mirosit în scrumieră!". "Păi bine, dar nu miroase şi scrumul?". "Nu, scrumul nu miroase. Oricum curăţ scrumiera când oprim undeva". "Unde? Pe jos, nu?", întreb eu. "Îţi dai seama ce se întâmpla dacă îmi întorcea vântul chiştocul în maşină? Nu-mi ardea tapiţeria?". Deci e clar: dă-o dracu' de natură, mai importantă e maşina mea!

Şi, atunci, m-am decis! Nu merg să fac curat după nesimţiţi! După porci! După nişte îngălaţi împuţiţi. De ce? De ce să pierd o sâmbătă, să strând căcaţi şi vomitaţi? De ce să strâng chiştoace? Niciodată! Ştiţi ce am făcut azi? M-am dus în Auchan şi mi-am refăcut provizia de soluţii de curăţat şi am de gând să-mi fac lună apartamentul mâine. România nu merită ca o mână de voluntari cu conştiinţă să îşi sacrifice o zi liberă.

Anunţ, însă, de acum, că voi fi primul care mă voi înscrie pe o probabilă listă a unei posibile campanii de descoperire a nesimţiţilor care aruncă gunoaie la întâmplare. Aş vrea ca cineva să aibă iniţiativa înfiinţării unei Gărzi a Poliţiei de Mediu. M-aş angaja ca spion, aş sta şi 12 ore pe zi la pândă, ca să prind momentul în care un împuţit aruncă pachetul de ţigări pe jos sau îşi leapădă din mersul automobilului gunoiul strâns de la 3-4 meniuri de la McDonald's! Ştiţi că în Oradea sunt amendaţi cei care fac mizerie, iar locuitorii oraşului sunt încurajaţi să-i toarne pe nesimţiţi? În aşa ceva m-aş băga şi eu! Aşa aş vedea eu campania "Let's Do It Romania"!

Kings

2010-09-22T13:08:00.001+03:00

Teacher: Can you tell me the name of three great kings who have brought happiness and peace into people's life?
Student: Smo-king, Drin-king and Fuc-king!

Campioana unor mari câştiguri

2010-09-21T14:30:00.002+03:00

În trecut, pe bună dreptate, Universitatea Craiova era supranumită "Campioana unei mari iubiri". Astăzi, Dinamo îşi poate revendica fără mari probleme titlul de "Campioana unor mari câştiguri". La pariuri, normal... Anul ăsta, "câinii roşii" au avut nişte rezultate incredibile, cu răsturnări de scoruri mai mult decât imprevizibile: 3-3 la Cluj, 4-4 cu Urziceni, 3-2 cu Rapid, 5-3 cu Sportul, şi ăstea sunt numai câteva... Parcă ne-am întors în vremea fotbalului romantic.

Pentru mine a fost mai mult decât clar ce linie are Dinamo în sezonul ăsta, după ce conducătorii clubului au refuzat în mod sistematic să-l ia pe Coman ca să-şi acopere postul de portar, deficitar de când a plecat Lobonţ. În plus, s-au chinuit să-i nu-i ia de la Urziceni pe Maftei şi Mehmedovic, asta după ce în vară s-au ferit ca Dracu' de tămâie ca să-şi achiziţioneze un fundaş ca lumea. N-au vrut! Şi dacă n-au vrut ei, aşa s-a întâmplat. În schimb, Borcea e plecat zi de zi la Miami "în interes de afaceri". Afaceri care, se pare, sunt pariurile şi câştigurile substanţiale din ele. Că nu vă închipuiţi că mai câştigă şi altcineva, în afară de Borcea şi câţiva securişti de-ai lui Badea... Păi la X pauză 2 final, 2 pauză 1 final, 1 pauză X final, etc, etc, trebuie să fii Mafalda să le nimereşti!

Din fericire, nu numai Dinamo e în criză, ci tot fotbalul românesc. Steaua a luat juma de echipă de la Urziceni, dar a uitat că jumătatea cealaltă n-o avea, ca de altfel nici antrenor... CFR Cluj e râsu'-plânsu', Rapid e "proştii proştilor", Urziceniul e aproape desfiinţat, Timişoara e şi ea cu un picior în groapă şi mai respiră o Guriţă, FC Vaslui a devenit galactic şi, aidoma galacticilor, nu câştigă nimic, Craiova e ca de obicei, vai mama ei, şi tot aşa...

Fotbalul românesc s-a întors cu 40 de ani în urmă, pe vremea când SC Bacău, FC Argeş, Aradu' şi Steagu' se băteau la campionat, deşi pierdeau până la 10 meciuri pe campionat, în timp ce Steaua şi Dinamo adunau degeaba de prin ţară tot ce era mai bun, mai sus de locul 4 nu urcau. Acum, nu văd de ce cele mai mari şanse să câştige titlul anul ăsta nu le-ar avea Gaz Metan Mediaş, Oţelul Galaţi şi "U" Cluj!

Nu mai sunt deloc fotbalişti valoroşi în campionatul românesc. În 1990, toţi s-au transferat în Germania, Italia, Anglia şi Spania, lăsând loc tinerilor să crească şi să formeze o generaţie medie. Acum nu mai are cine să se transfere afară, tineri bunicei avem în continuare, dar s-a născut o monstruozitate: conducătorul (patronul) de club. Fie că se numeşte Jiji Berbecali, Cristi Porcea, Jeorj Cocoş, Marean ElefănţIancu, Mitică Nenorocşaru, Adrian Mititelu (însuşi numele lui e o poreclă) şi alţii (Turcu, Penescu, Porumboiu, etc), această specie distrugătoare îngroapă fotbalul românesc cu ideile ei aiuristice despre fotbal.

Se va termina anul ăsta şi cu Champions League... Şi atunci vom vedea cine reuşeşte să-şi crească valorile mai bine şi mai atent. Nu e de mirare dacă peste doi-trei ani o să vedem bătându-se la titlu Viitorul Constanţa cu Şcoala Gică Popescu, iar arbitri să fie Gaz Metan cu Oţelul... Mi se par cele mai de viitor cluburi ale fotbalului românesc. Asta, în timp ce în mocirla televizată o să înoate aceiaşi Jiji, Cristi, Adrian, Iuliu...

Conspiraţia Da Vinci

2010-09-19T11:04:00.003+03:00

La o lună după ce am citit Codul lui Da Vinci, a lui Dan Brown, şi după ce am rămas cu concluzia că rămăşiţele Mariei Magdalena, soţia lui Iisus, constituite sub forma Graal-ului, se află bine ascunse sub piramida mică şi inversată a Louvrului, întreaga învăţătură îmi este întoarsă pe dos. Asta deoarece am descoperit întâmplător cartea Conspiraţia lui Da Vinci, scrisă de Marc Sinclair.

Fără a nega aproape nimic din ce a scris Dan Brown, Conspiraţia ne oferă o cu totul altră perspectivă a Graal-ului. Dacă Brown ne-a spus că Graal-ul era divinul feminin, mormântul Mariei Magdalena, Sinclair susţine că Graal-ul este cuiul cu care au fost pironite picioarele lui Iisus pe cruce. Supoziţia asta apare abia spre finalul cărţii, după ce personajul principal, Seth Thevenot, aleargă prin toată Europa şi desluşeşte enigme peste enigme, aidoma lui Robert Langdon în Codul lui Da Vinci. Motivaţia autorului e simplă: Dan Brown a fost obligat să introducă lumea pe o pistă greşită, pentru a nu se afla adevăratul adevăr. Iată câteva dintre pasajele cele mai interesante ale cărţii, care nu e cine-ştie-ce, dar măcar îţi oferă o altă perspectivă şi te bagă şi mai mult în ceaţă:

- Să nu luaţi nimic în serios din ceea ce afirmă Codul lui Da Vinci. Unicul său scop este de a disimula un secret mult mai destabilizator decât eventuala descendenţă a lui Iisus.

- Anumite persoane aveau interesul de a devia atenţia asupra unor pseudorevelaţii despre viaţa intimă a lui Iisus. Să admitem că Iisus ar fi trăit cu Maria Magdalena şi că ar fi avut copii. Schimbă asta, cât de cât, ceva din destinul nostru personal? Aceasta este conspiraţia lui Da Vinci.

- Codul lui Da Vinci este o momeală. În realitate, manuscrisul lui Giorgio Vasari are o legătură intimă cu acest secret.
În carte se face referire la cartea Leonardo e l'Alchimia, carte scrisă de fiul discipolului lui Leonardo Da Vinci pe baza spuselor marelui autor. Se pare că însuşi Da Vinci a afirmat în această carte că nu mormântul Mariei Magdalena, ci cuiul este adevăratul Graal. Manuscrisul, scris în trei exemplare, a dispărut complet, doar un singur exemplar aflându-se în posesia unor mari maeştri din Paris.

- Foarte frecvent, cel mai uşor mod de a ascunde o informaţie este de a o plasa cât mai aproape de adevăr. Iată de ce în Codul lui Da Vinci există elemente importante, pentru că pistele false dezvăluzie totuşi ceva. Codul lui Da Vinci pune în lumină piesa rea de pe tabla de joc, dar nici piesa cea bună nu este prea departe.

- Codul lui Da Vinci dezvăluie divinul feminin, pentru a ascunde divinul uman. Un vicleşug abil.

- Codul lui Da Vinci este un mijloc de a acoperi adevăratul secret cu un talmeş-balmeş de pseudorevelaţii.

- Romanul lui Dan Brown este o capodoperă de dezinformare savant orchestrată. În mod foarte abil, Codul lui Da Vinci face ca asupra lui Opus Dei să apese suspiciuni grele. Este vorba de o manevră menită să destabilizeze o tendinţă concurentă din partea conservatoare a Bisericii şi să înalţe o perdea de fum cu ajutorul căreia să fie mai bine disimulate malversaţiunile.

- Manipularea unei persoane nu e deloc dificilă, este suficient doar să i se controleze sursele de informare. În cazul domnului Brown, prima etapă a constat în a i se pune la dispoziţie o serie de elemente. I s-au transmis date trunchiate şi falsificate, mai ales de către soţia lui, care este istoric.

Cam atât despre cartea lui Dan Brown. În ceea ce priveşte Graal-ul, autorul are opinia că acesta este cuiul cu care a fost răstignit Iisus. Legenda spune că după ce a fost dat jos de pe cruce, în graba aceea, de la Iisus a rămas giulgiul cu care a fost învelit şi cuiul. A doua zi, când s-a descoperit dispariţia lui Iisus, cuiul a fost luat şi păstrat cu mare sfinţenie. Au fost perioade de secole când nu s-a mai ştiut nimic de el, apoi a intrat în posesia unor oameni importanţi şi a unor organizaţii, care au făcut tot posibilul să nu se ştie nimic despre el, deoarece se spune că ar avea şi acum aceleaşi capacităţi miraculoase ca şi acum peste 2000 de ani. Cea mai mare parte a timpului a stat ascuns la Basilica Saint-Denis din Paris, iar de la mijlocul secolului 19 a dispărut şi nu se mai ştie nimic de el. Aşa se spune... Oare?

- Transmutaţia trupului lui Iisus în luminozitate pură crease o substanţă glorioasă formată spontan, iar prin natura ei, această piatră filozofală era de o eficacitate fără seamăn. (...) Hristos îşi reuşise divinizarea printr-o asceză exemplară. Potenţialul acesta fusese transmis unui obiect care avea capacitatea de a-şi transmite la rândul său calităţile altor oameni. (...) Acestui obiect misterios, cuiul, i s-a atribuit un nume: Graal.

Premieră

2010-09-18T13:55:00.003+03:00

Yeah, azi am fost la meci. La FC Argeş - Mureşul Deva 3-0. După aproape un an am ajuns în Trivale, la un joc al Argeşului. Nici nu mai ştiu, de fapt, care a fost ultimul meci la care am asistat. Parcă FC Internaţional - Dinamo Bucureşti 1-3, din primăvara anului ăsta. Nu îmi mai amintesc să mai fi călcat pe la stadion de atunci.

Ciudat este că pentru prima oară de când mă ştiu, am plătit bilet la un meci al echipei FC Argeş! Deşi în perioada 1994-2008 am văzut constant partide ale alb-violeţilor, atât pe teren propriu, cât şi în deplasare, azi a fost pentru prima oară când am plătit bilet! Asta pentru că am plecat de acasă fără legitimaţia de jurnalist, pe care am păstrat-o de când nu mai sunt jurnalist. 5 lei. Nu mi-a părut rău de ei, pentru că am asistat la un meci interesant şi la prima victorie a echipei FC Argeş din acest campionat. Deci, se poate spune că am venit cu noroc.

Am văzut o echipă a Argeşului extrem de tânără, cu fotbalişti de 19 şi 21 de ani, şi cu cel mai bătrân (Murineanu), de 25 de ani. Din fericire, "Grecul" Eftimie ştie să lucreze cu tineri şi am văzut entuziasm. Bravo lor, dar mai trebuie să muncească pentru a spera să tragă la promovarea în Liga I. Fotbalul de performanţă e departe.

Suedezii beau cafea, umblă goi şi iubesc curvele

2010-09-14T22:11:00.005+03:00

Yeah, I'd like to live in Sweden!

Dacă e să rezum la sânge a doua carte a trilogiei Millennium, a lui Stieg Larsson (Fata care s-a jucat cu focul), cam asta ar fi concluzia pe care aş trage-o! Că suedezii (includ aici şi blonzii şi blondele) beau cafea cu termosul, mănâncă sendvişuri, iubesc curvele, o ard pe laptop şi umblă goi prin casă, după ce fac duş. Şi toate astea de câteva ori pe zi...

Am descoperit în Bărbaţi care urăsc femeile, prima carte a trilogiei Millennium, că la fiecare întâlnire dintre două persoane, autorul o punea de-o cafea. Uimit de cât de multe ori personajele au băut cafea, m-am apucat ca în Fata care s-a jucat cu focul să număr de câte ori a scris Stieg Larsson cuvântul cafea, în cele 750 de pagini (parcă). Ei bine, rezultatul e uluitor: cuvântul cafea, cu derivatele caffe latte, cappuccino, espresso şi cafenea, a apărut de 135 de ori! Adică, o dată la 5 pagini şi un pic! Recordul a fost în pagina 450, când Stieg a pus cafea de patru ori! Una-două, hai să bem o cafea. Poate şi de-asta mi-au plăcut la nebunie personajele principale, Mikael Blomkvist şi Lisbeth Salander, fiindcă numai pe la cafea stăteau...

În plus, ele intrau pe net la greu (la laptop), făceau două-trei duşuri pe zi, se culcau goi şi mâncau cât e ziua de lungă sendvişuri... Ca să nu mai spun, că am fost tentat să număr şi de câte ori a folosit autorul cuvântul curvă. N-am făcut-o, pentru că m-am trezit târziu, dar apoi când întâlneam un text mai haios, îl puneam pe Facebook. Iată cam ce am scris în vreo două zile:
"- Mi-am făcut ţâţe."
"- Ce-ai spus?"
"- Mi-am operat sânii."
"- Chiar ai sâni noi?"
"- Mimmi, întotdeauna mi-a plăcut să fac sex cu tine."

"Lisbeth era o nebună blestemată, extrem de periculoasă. O grenadă dezamorsată. O curvă"

"Mai dă-o dracului! Are o garderobă întreagă cu uniforme de curvă."

‎"Lui Lisbeth nu-i plăcea să fie numită curvă de către oameni cu totul străini"
"- Mama ta era o curvă"
"- Nu era deloc o curvă"
"- Eu spun că era o curvă şi a avut grijă să rămână repede gravidă. A încercat să mă facă s-o iau de nevastă. Ca şi cum eu aş fi vrut să mă însor cu o curvă"

Redevenind serios, trebuie să semnalez că trilogia Millennium este, poate, cea mai interesantă lucrare de beletristică pe care am citit-o vreodată! Este scrisă extraordinar, te ţine în priză în ciuda faptului că cele trei cărţi (Bărbaţi care urăsc femeile, Fata care s-a jucat cu focul şi Castelul din nori s-a sfărâmat) sunt trei cărămizi grele, de vreo 700-800 de pagini fiecare! Anchetele în care e implicat Mikael Blomkvist, personajul principal, sunt desfăşurate în cel mai pur stil jurnalistic, mult diferit de stilul poliţienesc. Şi de fiecare dată, Mikael dovedeşte că se află în faţa poliţiştilor, pe care nu se sfieşte să-i denumească idioţi şi cretini. Probabil că Suedia nu e prea departe de România în privinţa asta...

Partenera lui este tânăra Lisbeth Salander, o Iolanda Ştireanu mai nebună şi mai activă, şi care are şi prostul obicei de a-i lua la bătaie pe bărbaţi ("Lisbeth Salander era fata care ura bărbaţii care urăsc femeile"). Foarte, dar foarte interesant, şi asta m-a captivat extrem la stilul lui Stieg Larsson, este că Mikael şi Lisbeth, parteneri de aceeaşi baricadă a anchetelor, se întâlnesc în prima carte a trilogiei abia la pagina 385 (!), iar în a doua carte, se întâlnesc efectiv în penultima pagină!!! Şi ei sunt, amândoi, personaje principale! Spuneţi voi că nu e cool! A treia carte o citesc abia acum, dar până la pagina 200 s-au văzut sporadic, fiindcă Lisbeth e în spital.

Hai, totuşi, să nu dau din casă, că poate vrea cineva să le citească... Chiar recomand trilogia, este ceea ce poate fi mai frumos de citit în ziua de azi. Jur! Iar cine poate şi vrea, ar face bine să cumpere cărţile la preţuri reduse, fiindcă va fi editată şi va apărea împreună cu Gazeta Sporturilor. Am citit informaţia la Tolontan pe blog.